Hârtia igienică tipărită de Ion Stoica sub formă de ziar își dă în petic săptămâna aceasta și sub titlul: “Buftea Azi: Jurnalul de Ilfov sub lupa presei adevărate” publică niște mizerii și minciuni menite a arăta locuitorilor din Buftea cât de onest este el, primarul, edilul, mărețul conducător al urbei și ce „ai dracu este ăștia, ziariștii care zgârmă prin contracte până pute de le mută nasul ălora de la DNA”.

Desigur, vă dați cu toții seama că “presa adevărată” era pușcăriabilul Stoica. Care pe două pagini spune la minciuni de i-a înghețat piscina și a devenit patinoar. În paginile ziarului editat, scris, tipărit și difuzat pe banii primăriei ­Stoi­ca aduce acuze incoerente la ­adresa unor persoane parti­culare, mai exact la ­adresa conducerii ziarului nostru și a ­unor persoane care nu au absolut nici o legătură cu redacția. Faptele primarului țin de co­dul penal și cu siguranță va plăti pentru acestea.
Să cheltui banul pu­blic numai ca să împroști tu cu noroi în stânga și în dreapta nu este o faptă care să scape nepedepsită. Mizeriile din fi­țuica lui Stoica sunt total nefondate și se bazează strict pe invențiile acestuia, articolele nefiind măcar semnate, de­oarece pupincuristul de serviciu a refuzat să-și asume paternitatea lăturilor. Mai mult, fără o minimă ones­titate sau decență, ­Stoi­ca nici măcar nu are bărbăția să ceară părerea celor pe care îi acuză cu tot felul de invenții, tocmai pentru că știe că nu poți cere să ți se confirme o minciună sfruntată, invenție proprie.