Pentru sâmbătă, 8 iunie, meteorologii anunţaseră insistent cod portocaliu de vreme rea, în sudul Munteniei şi chiar în Capitală. Însă vara şi-a domolit supărările. Iar noi, la Otopeni, vorba poetului, „am respirat aerul cald, de sub fluturi”. Adică, abia mişcat de adieri uşoare. Dar, atmosfera din centrul oraşului a fost una extrem de animată, ca într-o arenă sportivă în plină competiţie, cu vuiet de entuziasm în tribune şi difuzoare. În cele peste 20 de starturi programate succesiv, au năvălit pe traseele oraşului sute de biciclete, pedalate de copii, tineri, maturi şi decani de vârstă, băieţi, fete, amatori sau elite licenţiate.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print, nr. 455
„Nu stabilirea recordurilor mă ţine pe bicicletă, ci sentimentul de fericire”, spunea multiplul campion profesionist Lance Armstrog, câştigător de 7 ori la rând al Turului Franţei.
Şi acesta e un adevăr comun, pentru milioane de oameni. O demonstrează din plin realitatea timpurilor noastre, care a decis: în toată lumea, pedalatul este deopotrivă un subiect sportiv sau hobby, prilej de competiţii ori de relaxare. Sau şi, şi.
Gazde şi bună organizare
Ediţia din acest an a Cupei „Mircea Romaşcanu”, din Otopeni, la ciclism, a reprezentat un veritabil cod roşu, nu de primejdii, ci al succeselor. Competiţia poartă numele acestui mare campion, sportiv de performanţă, Maestru Emerit al Sportului, care acum e otopenar şi se ocupă, ca manager, de toţi cei înscrişi la secţia de ciclism a Clubului Sportiv din oraşul gazdă. Mircea Romaşcanu a fost ajutat de colegul său, Nicolae Plugaru.
Concursul a fost organizat de Clubul Sportiv Otopeni. Ca întotdeauna, pentru buna desfăşurare a lucrurilor au fost prezenţi: Nicu Stoica – dir. sportiv al clubului şi colegi de la alte discipline sportive componente ale CS, cum este baschetul. Între ei, Cătălin Voiculescu şi Vlad Jişcanu.
O colaborare rodnică
Detaliile şi întreg parcursul competiţiei au fost duse la bun sfârşit în buna colaborare, dovedită de-a lungul timpului, cu primăria oraşului, condusă de edilul Silviu Gheorghe. Federaţia Română de Ciclism s-a alăturat echipei de organizare, prin reprezentantul său, Viorel Grosu, antrenorul echipei naţionale de juniori a României, din cadrul FRC. El este tatăl campionului profesionist Eduard Grosu, în vârstă de 26 de ani, cel mai bun ciclist român din echipa Franţei – „Delko Marseille Provence”. Acesta a participat şi la Cupa din Otopeni, în ediţia a III-a, din 2016, prezentată în ziarul nostru.
Bicicleta – libertatea mişcării
Un om de spirit afirma că cicliştii sunt „frumoşii nomazi moderni ai oraşului, care bat lumea prin locurile ei neumblate sau traseele de concurs. Iar biclele? Fabricanţii se întrec acum să ofere modele minunate, adecvate oricărei vârste sau preferinţe.
Asta pentru ca marea aspiraţie a omului – libertatea de mişcare – să o împlinească în fapt pe cea a gândului, a aspiraţiilor, a dorului de ducă şi a câtor feluri de libertate or mai exista.
Participare amplă şi premii
La Otopeni, toate dintre aceste dorinţe – nespuse, dar vizibile – au căpătat valoarea întrecerii, pentru performanţe.
La evenimentul din 8 iunie, au participat peste 400 de sportivi, cu vârste între 6 şi 74 de ani. Cicliştii licenţiaţi au constituit majoritatea competitorilor, din mai multe cluburi sportive cu acest profil, din Capitală: „Dinamo”, „Steaua”, „Olimpia”, „Proton”, „Corbii”. Apoi, alte cluburi din judeţele Argeş, Braşov, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Ilfov, Prahova şi Timişoara.
Cursele au durat aproape toată ziua de sâmbătă, de dimineaţa până în amurg. Admirabilul spectacol pe două roţi s-a încheiat după ora 19:00, cu ultima festivitate de premiere. Timp de 9 ceasuri, competiţia a adunat bucurii de campioni şi satisfacţii tonice ale participării, toate răsplătite cu medalii, diplome, trofee, rucsacuri şi alte surprize – biciclete pentru ocupanţii locurilor I, din categoriile de vârste de 6, 8 şi 12 ani, şi vestitele tricouri galbene, ca însemne ale campionilor. Pe lângă celelalte distincţii, câștigătorii locurilor I, II şi III, din toate celelalte categorii, au primit în plus vouchere şi premii în bani. La toate acestea, s-au adăugat şi alte medalii (peste 40) oferite de Viorel Grosu din partea FRC, învingătorilor sportivi care intră astfel în clasamentul Cupei României la juniori.
O altă surpriză: lansare de carte
La miezul zilei, au urcat pe scena festivităţilor de premiere Teodora Oprea – soţia şi Alina Oprea Ion – fiica, din familia unuia dintre autorii volumului „I. GOGA – Il Campionissimo, Fausto Coppi / Lucian Oprea – Istoria adevărată a bicicletei”. E o carte de referinţă, cu personaje ale elitelor din ciclism şi gazetăria sportivă, la 100 de ani de la naşterea lui Coppi şi la 10 ani de la trecerea în nefiinţă a lui Ilie Goga. Cartea fost prezentată de editorul său – Mihai Panait.
Frumos a fost că edilul din Otopeni, Silviu Gheorghe, a înmânat fiecărui campion de pe locul I şi aceast volum, scris cu har de coautorul Lucian Oprea, care împreună cu soţia sa au însoţit sportivii pedalelor în peste 22 de Tururi Cicliste ale României, ca ziarişti la Agerpres, timp de zeci de ani.
Un gest remarcabil al primarului, oferit minţii şi sufletului de sportivi campioni, ai acestei ediţii a Cupei „Mircea Romaşcanu”. Asta, în afara prezenței lui la câteva starturi ale concursurilor și în mijlocul participanților, pe toată durata evenimentului.
Cuvinte, din suflet
Edilul oraşului gazdă, Silviu Gheorghe, ne-a declarat în exclusivitate: „Libertatea mişcării, prin sport şi nu numai, alcătuiește definiţia succintă a unei structuri umane individuale şi sociale de mare trebuinţă în lume, dintotdeauna. „Mens sana in corpore sano” („Minte sănătoasă, într-un corp sănătos” – n.n.) trebuie să fie o normă de viaţă a tuturor generaţiilor şi îndeosebi a celor tinere, care au nevoie de educaţie, de îndrumare atât sportivă, cât şi spirituală. Asta facem noi, la Otopeni.
Ne bucurăm mult că această competiţie s-a născut aici şi o creştem. Îi menţinem şi onorăm tradiţia. Şi nu e singura. Iar prin tot ce facem, le completăm vigoarea cu tot ce e util, ca hrană a minţii”, a conchis el.