România – locul II în lume la karate WUKF, după participarea la Campionatul Mondial din America
Federația Română de Karate WUKF a participat, în perioada 2-7 iulie a.c., în Fort Lauderdale – Florida, Statele Unite ale Americii, cu un lot de 44 de sportivi cadeți, juniori, seniori și 47 de copii cu vârste între 8 și 12 ani, la Campionatul Mondial de Karate WUKF. La probele individuale și pe echipe au participat, în total, 1.408 sportivi din 34 de țări.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, nr. 608, ediția print
La sfârșitul zilelor grele de concurs, obiectivele stabilite la plecarea din România – 18 locuri I-III, 12 locuri IV-VI, respectiv calificarea pe un loc I-III în clasamentul pe națiuni – au fost depășite cu succes. România s-a clasat pe locul II în topul națiunilor, cu 141 de medalii la toate categoriile de vârstă. Au fost obținute de sportivii români – 55 de medalii de aur, 48 de medalii de argint și 38 de medalii de bronz.
Pentru lotul Federației Române de Karate WUKF urmează, în noiembrie, Campionatul European de Karate WUKF, care va avea loc în Florența (Italia).
Primăria susține copiii care iubesc sportul
Clubul Sportiv Voința Buftea a participat cu un efectiv de 9 copii, antrenați de Dan Tamași. Victorioșii bufteni s-au întors acasă cu 12 medalii mondiale, dintre care 4 medalii de aur, o medalie de argint și 7 medalii de bronz.
Pe podium au urcat Sara Maria Călinescu, care a obținut 2 medalii de aur și una de bronz; Robert Gozi, cu o medalie aur și una de bronz; Andreea Grigore – o medalie de bronz; Sebastian Ionescu – o medalie de bronz; Tudor Leahu – o medalie de aur; Arthur Manolescu – o medalie de bronz; Sara Mihai – 2 medalii de bronz și Antonia Șerban – o medalie de argint.
Ca de fiecare dată, implicarea Primăriei orașului Buftea a fost semnificativă, instituția asigurând deplasarea întregii delegații a clubului sportiv din localitate, cazarea, masa și taxele de participare. Mai mult, la revenirea în țară, campionii au avut parte de o surpriză pe măsura performanțelor lor. Ei au fost așteptați la aeroport, cu baloane și stegulețe tricolore, de către primarul Gheorghe Pistol, consilieri locali și angajați ai Primăriei, iar fiecare sportiv a primit câte un buchet de flori și o coroniță.