Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat grilele de punctaj privind criteriile de selecție a viitorilor solicitanți de fonduri europene prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, în perioada de tranziție, 2021-2022, în cadrul liniilor de finanțare destinate tinerilor fermieri.
Grilele de punctaj au fost stabilite oficial, deși ghidul solicitantului nu a fost decis încă în forma finală, și publicate pe site-ul oficial AFIR în varianta consultativă.
În cadrul Submăsurii 6.1 – „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, solicitanții primesc puncte în plus pentru protecția mediului. Prin accesarea acestei submăsuri, românii cu vârste de până la 40 de ani vor putea obține fonduri europene de la 40.000 eAFIRuro/fermier până la 70.000 de euro/fermier la depunerea proiectelor.
Sprijinul public nerambursabil se acordă pentru o perioadă de maximum trei ani și este de:
● 70.000 de euro pentru exploatațiile care integrează în planul de afaceri operațiuni de condiționare – procesare sau agricultură ecologică pentru exploatațiile între 30.000 € SO și 50.000 € SO;
● 60.000 de euro pentru exploatațiile care integrează în planul de afaceri operațiuni de condiționare – procesare sau agricultură ecologică pentru exploatațiile 12.000 € SO și 29.999 € SO;
● 50.000 de euro pentru exploatațiile între 30.000 € SO și 50.000 € SO;
● 40.000 de euro pentru exploatațiile între 12.000 € SO și 29.999 € SO.
Solicitanții care preiau mai multe ferme și au studii de specialitate sunt favorizați
Prin grila de punctaj pentru submăsura 6.1 – tineri fermieri, vor fi favorizați în principal solicitanții care preiau cel puțin 3 ferme și care au absolvit o facultate de profil agronomic. În plus, sunt punctate proiectele care cuprind acțiuni de protecție a mediului.
Astfel, potrivit principiul comasării exploatațiilor, care are în vedere numărul exploatațiilor preluate integral, solicitantul care preia integral minimum trei exploatații agricole primește 20 puncte, cel care preia integral două exploatații agricole – 15 puncte, iar cel care preia integral cel puţin o exploatație agricolă, 10 puncte.
Pentru a beneficia de punctaj conform criteriului de selecţie, preluarea exploataţiilor se realizează unitar, cu toate suprafeţele şi animalele, aşa cum apar înregistrate la APIA şi/ sau la ANSVSA şi în Registrul agricol. Ca urmare, cedentul nu trebuie să mai fie înregistrat în Registrul unic de identificare de la APIA şi/sau în Registrul exploatațiilor de la ANSVSA/ DSVSA/ANZ, Circumscripție Veterinară şi Registrul Agricol. Nu este obligatorie preluarea curții, a anexelor gospodăriei cedentului sau a animalelor destinate consumului propriu al cedentului. Totodată, nu este obligatorie preluarea suprafețelor neagricole, încadrate în Registrul Agricol ca „Păduri și alte terenuri cu vegetație forestieră” și/sau „Ape și bălți”.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.558