Ajutorul de stat în sectorul creșterii animalelor pentru anul 2021 a fost majorat la 70 milioane de lei, sumă care se încadrează în plafonul aprobat pentru perioada 2015 – 2022, respectiv 759,25 de milioane de lei, a anunţat Ministerul Agriculturii.
În urma acestui amendament, s-a modificat și repartizarea sumelor pe specii, respectiv 30.817.000 lei pentru speciile taurine, bubaline, porcine și ecvine și 39.183.000 lei pentru speciile ovine și caprine.
Potrivit sursei citate, schema de ajutor de stat are ca obiectiv acoperirea costurilor administrative aferente întocmirii și menţinerii registrului genealogic, precum și a celor aferente testelor pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al șeptelului.
Intensitatea ajutorului de stat este de până la 100% din costurile administrative aferente întocmirii și menţinerii registrelor genealogice și de până la 70% din costurile aferente testelor efectuate de terţi sau în numele unor terţi pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al șeptelului, se mai precizează în comunicatul MADR.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.579