Târgușorul Brâncovenesc și-a aprins Luminițele Nordului
Târgușorul Brâncovenesc a îmbrăcat din nou straie de sărbătoare, cu ocazia inaugurării celei de-a zecea ediții a Ambasadei lui Moș Crăciun. În perioada 7-24 decembrie, de luni până vineri, în intervalul 16.00 – 21.00, iar sâmbăta și duminica între orele 13.00 și 22.00, copiii se pot întâlni cu Moșul cel darnic pentru a-i transmite lista de dorințe, dar și pentru a primi pașaportul lui Moș Crăciun.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 480
Ca în fiecare an, comuna Mogoșoaia ne-a întâmpinat, pe 6 decembrie, în Târgușorul Brâncovenesc, cu momente pline de magie. A fost seara în care Ambasada lui Moș Crăciun și-a deschis porțile, un bun prilej pentru sute de persoane, mai ales copii, de a poposi pentru câteva ore pe un tărâm de poveste, plin de energie bună și veselie.
La ora 17.30, primarul comunei Mogoșoaia, Paul Precup, a urcat pe scenă, pentru a aprinde miile de Luminițe ale Nordului, ajutat de copii. Aprinderea luminilor și a bradului de Crăciun este un moment magic așteptat cu nerăbdare de toată lumea, mai ales că, de la an la an, Parcul Mogoșoaia este împodobit și mai frumos, iar peisajul este unul cu adevărat de poveste.
Mogoșoaia, un loc de vis
”Mă bucur că suntem astăzi împreună, reuniți în familia Mogoșoaia, care stă împreună și la bine și la greu. A mai trecut un an, și eu zic că a trecut cu folos. Mi-am dorit întotdeauna ca Mogoșoaia să fie un loc de vis, și chiar este, și are deja o grămadă de vizitatori”, a spus primarul Paul Precup, care a evidențiat că parcul a fost din nou pregătit pentru sărbătorile de iarnă, prin grija colegilor din Primăria Mogoșoaia, cărora le-a mulțumit cu această ocazie pentru efortul depus.
După aprinderea luminilor, imediat a sosit la ambasada sa și Moș Crăciun, care, asistat de spiridușii săi, s-a pus pe treabă. Zeci de copii, însoțiți de părinți și bunici, așteptau cuminți să se întâlnească cu Moșul, să îi spună o poezie, să se fotografieze cu el, să primească bomboane și căciulițe, precum și pașaportul de la spiriduși sau să îl vizeze pe cel vechi. Însă, poate cel mai important obiectiv al celor mici a fost acela de a scrie scrisoarea magică către Moșul, pe baza căreia, în noaptea de 24 spre 25 decembrie, vor putea găsi sub brad cadourile mult dorite.
Spectacol de poveste
Surprizele au continuat, pentru că publicul adunat la Mogoșoaia, vineri seară, a primit în dar, de la ora 18.00, un mini recital emoționant de colinde, susținut de copiii care fac parte din Corul „Micii Brâncoveni“, condus de preotul Claudiu Vrabie. De la ora 19:00, a urcat pe scenă îndrăgita Feli, care ne-a oferit un spectacol extraordinar, artista susținând pentru prima oară un concert la Moșoșoaia. Suntem convinși că va reveni, dacă va avea ocazia, având în vedere căldura cu care a fost primită de fanii mari și mici care, în ciuda frigului, au cântat melodiile sale și au dansat plini de voie bună.
Întâlnirea lui Moș Crăciun cu copiii și părinții la Ambasadă continuă până în data de 24 decembrie. Comuna Mogoșoaia vă invită să vă bucurați de atmosfera de sărbătoare creată special și cu ajutorul comercianților care vă așteaptă cu produse tradiționale de sezon, ceai cald, vin fiert sau dulciuri.