Arta. Veche, de când lumea. În sec. IV î.Hr., Aristotel i-a studiat și un alt rol, Acela de „purificator” sufletesc. L-a numit „catharsis”. O misiune importantă și îndeosebi de utilă azi, în actualitatea noastră pandemică. Cu atenție și empatie poți afla și reface un dezechilibru emoțional, mai ales în teritoriul fragil al copilăriei și adolescenței.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 578, ediția print
O precizare importantă. În cazul nostru, avem de-a face cu un studiu, ca demers pedagogic, prin care se pot identifica și atenua unele efecte distructive, traumatice, din cotidialul vieții copiilor.
Profesie și pasiuni
Cristina Mary Molnar este profesor de Educație plastică, la Șc. Gimn. Nr. 1 Gruiu și la Lic. Teoretic ”M. Kogălniceanu” Snagov. Ca artist, are participări la numeroase expoziții, în care lucrările ei de grafică, pictură, gravură sau mozaic au căpătat atenția și prețuirea publică. A absolvit Universitatea Națională de Arte București, cu un master în „Pedagogia artei”, iar acum își construiește Lucrarea de Doctorat, cu titlul „Portretul copilului, în suferință”, care include abordări artistice în scopuri educaționale.
”Această referință urmărește alcătuirea unui ghid, un îndrumar adresat profesorilor de Educație plastică din gimnaziu, pentru că am constatat că nu există așa ceva. Am descoperit acest gol, deși după 1990 s-au redactat și editat ghiduri metodologice noi, pentru aproape toate disciplinele și toate nivelurile de învățământ. Practic, pentru gimnaziu nu există un asemenea îndrumar la îndemâna profesorilor de Educație plastică”, afimă ea.
Din tristețea realității
O realitate amară a vieții școlare contemporane este aceea a traumatizării în fel și chip a sufletelor de copii. Iar argumentele profesoarei continuă: „Suferința este tema cu care eu mă întâlnesc în fiecare zi, în sălile de clasă. De fapt, mulți dintre ei au o foarte mare problemă: nu mai au armonie sufletească și spirituală. Una dintre cele mai importante cauze pe care eu am identificat-o este influența mass-media, pe toate canalele posibile, în special cele audio-vizuale, care aduc în prim-plan violență, libertinaj, abuzuri, gloanțe, droguri etc. Lor li se adaugă și prezența sufocantă, lipsită de discernere a mediului virtual”.
Terapia artei
„În toate aceste portrete am transpus radiografia sufletelor lor. Și ale traumelor, pe care ei le trăiesc. E nevăzutul din ei. Am realizat aceste lucrări printr-o tehnică grafică specifică, numită monotip. O precizare importantă: pentru ele, am avut ca model portretele realizate de elevi, în clasă, după ce le-am cerut să imagineze emoția, tristețea, durerea sufletească, pe un chip de copil. Astfel, am făcut un experiment de reprezentare, cu sursă inversă: în loc să fie profesorul cel care oferă modelul, eu am luat drept model lucrările lor, și iată ce vedeți. Cum putem îndrepta lucrurile? Identificând și folosind cu rigoare orice oră de clasă pentru dialog, empatie și atașament, iar la Educație plastică – pentru creativitate și liberă exprimare, prin desen și culori”.
