Centrul Județean de Resurse și de Asistență Educațională Ilfov, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Ilfov și Casa Corpului Didactic, a organizat pe 20 aprilie, la Căminul Cultural Brănești, simpozionul județean ”Incluziunea școlară primul pas în incluziunea socială”. Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului ”Învățăm împreună”, ce este înscris în CAEJ 2017 – 2018, scopul simpozionului fiind acela de a dezvolta un mediu educațional incluziv, care să favorizeze o dezvoltare echilibrată a tuturor copiilor și să promoveze respectul pentru diversitate, combaterea prejudecăților și disciminării.
Articol apărut în nr. 400 al Jurnalului de Ilfov, ediția print
Simpozionul județean s-a adresat directorilor unităților de învățământ, cadrelor didactice, specialiștilor care asigură servicii de sprijin pentru copiii cu CES (cerințe educaționale speciale), adică profesorii consilieri școlari, profesorii logopezi, profesorii itineranți/de sprijin. De asemenea, simpozionul a fost destinat să aducă cât mai multe informații și soluții atât părinților, reprezentanților legali ai copiilor, precum și altor specialiști care lucrează în mediul educațional sau în servicii de asistență socială și protecția copilului.
Organizatorii și-au propus să promoveze educația incluzivă și să sprijine formarea unor atitudini pozitive față de incluziunea școlară a tuturor copiilor, considerând că incluziunea școlară reprezintă primul pas în incluziunea social-profesională.
Evenimentul s-a bucurat de sprijinul Consiliului Județean Ilfov, cel al Consiliului local Brănești, Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Periș, Organizației Suedeze pentru Ajutor Umanitar Individual, Direcției pentru Protecția Copilului și Tineet Voluntari, cât și sprijinul colaboratorilor CJRAE Ilfov.
Obiectiv principal – promovarea incluziunii școlare în județul Ilfov
Prof. Rodica Cozma, director CJRAE Ilfov, a explicat că specialiștii din instituția pe care o conduce și-au propus anul acesta ca obiectiv principal promovarea incluziunii școlare în județul Ilfov. ”Abordarea acestei teme a fost impusă de realitatea din școlile în care lucrăm, pentru că, în ultimii ani, tot mai mulți părinți optează pentru înscrierea copiilor cu cerințe educaționale în învățământul de masă. Numărul acestora a crescut semnificativ, astfel că dacă în anul școlar 2015-2016, în județul Ilfov, erau integrați 76 de copii, în 2017-2018 avem integrați 256 copii”.
Inspector Școlar General prof. Florentina Ecaterina Costea a precizat, la rândul său: ”Este o temă abordată atât în strategia UE, a Guvernului României, cât și în strategia IȘJ Ilfov. O temă mai mult decât actuală, inspirată din realitate. Nu mai discutăm în învățământ, și bineînțeles în învățământul ilfovean, despre integrare, ci despre incluziune. Incluziunea școlară este primul pas în incluziunea socială și eu consider că este și cel mai important pas. Dacă elevul, copilul, învață să îi respecte pe ceilalți, fiecare cu cerințele lui, mai departe, în social, în activitatea de adult, va fi deja o normalitate pentru el să nu mai facă niciun fel de diferență între el și aproapele lui.”
Inspectorul Școlar General Adjunct, prof. dr. Cristina Ghiță, a precizat că provine din mediul liceal, așadar acest simpozion este o foarte bună ocazie de a afla informații despre modul în care incluziunea școlară se aplică în licee.
”Nevoi sunt multe, bariere sunt de asemenea multe, iar soluțiile sunt la îndemâna noastră atuturor. În viață, de fapt, ne ghidăm după principiul asemănare, dar și unicitate. Fiecare copil are propria lui unicitate cu nevoile lui, multe dintre acestea provin din mediile în care s-a născut și a crescut. Este necesar să asigurăm copiilor o tranziție firească, de la tot ce ține de spectrul competențelor școlare, competențe cognitive, emoționale, către cele sociale, de fapt cele adaptative, care să îi permită o inserție optimă și armonioasă în mediul social”, a precizat și conf. univ. dr. Florinda Golu de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației.
Conceptele sunt înțelese eronat
”Implementarea educației incluzive încă mai întâmpină greutăți la nivelul sistemelor de învățământ, care sunt determinate de varietatea mediilor de învățare, contextele sociale specifice fiecărei comunități, resursele disponibile și experiența în dezvoltarea programelor de învățare incluzivă”, a semnalat Rodica Cozma. Conceptele specifice educației incluzive sunt uneori înțelese eronat, iar termeni care au o semnificație diferită ca deficiență, dizabilitate, cerințe educative speciale, integrare, incluziune, sunt utilizați ca fiind similari. Acesta este motivul pentru care specialiștii și-au propus să le clarifice.
”Constatăm că nu toți copiii cu dizabilități au cerințe educaționale speciale, nu toți copiii cu cerințe educaționale speciale au dizabilități, nu toți copiii cu dizabiltăți sunt încadrați în grad de handicap, nu toți copiii cu dizabilități pot fi încadrați cu handicap, sau copii doar cu CES nu pot fi încadrați în grad de handicap. Copiii fără CES și nedeplasabili medical pot fi orientați școlar, în învățământul la domiciliu”, a precizat Rodica Cozma. Specialistul a atras atenția că discriminarea este considerată la nivelul școlilor una dintre cele mai puternice bariere care împiedică dezvoltarea unor practici incluzive pentru toți copiii.
Școala tradițională vs. abordarea incluzivă
Profesor Simona Albu a dezvoltat o comparație între abordarea tradițională și abordarea incluzivă în ceea ce privește educația. Pentru școala tradițională, prioritatea sunt elevii foarte buni, pe când în abordarea incluzivă toți elevii sunt considerați importanți. În școala tradițională, cei mai buni profesori sunt cei care obțin rezultate bune, școlile sunt apreciate după rezultatele, performanțele educaționale, părinții sunt informați de cele mai multe ori într-un mediu public despre problemele și insuccesele elevului, educația este în general problema școlii, pe când în abordarea incluzivă cei mai buni profesori sunt cei care îi ajută pe toți copiii să progreseze, școlile sunt evaluate după progresul înregistrat de toți elevii, părinții sunt implicați direct în procesul de educație, educația este problema noastră a tuturor. Fiecare copil, la un moment dat, poate să treacă printr-o perioadă în care are cerințe educaționale speciale, fie că acestea sunt date de anumite probleme apărute în dezvoltarea tipică, fie că sunt date de probleme unice care nu pot fi rezolvate decât prin intervenție de specialitate, medicală, suportivă.
Marginalizarea copilului cu nevoi speciale duce la revoltă
Din perspectiva specialistului care tratează aspectele medicale asociate copiilor care necesită incluziunea școlară, dr. Ramona Octaviana Gheorghe, medic primar psihiatrie pediatrică, a explicat că „fiecare etapă de școlarizare, fie că vorbim de copilul de la grădiniță, din clasele primare sau copilul de gimnaziu și de liceu, prezintă anumite particularități ale vârstei și fiecare evaluare se face în contextul acestor particularități ale vârstei și evident că fiecare etapă de dezvoltare aduce niște provocări. Etichetarea, umilința, critica, morala, pedeapsa prin răzbunare, marginalizează copilul cu dificultăți școlare, comparat și judecat față de norma dorită de copii complianți, perseverenți, ascultători, copilul cu dificultăți școlare, în funcție de abilitățile lui de adaptare se va revolta, fie prin sfidarea regulilor, fie prin răzbunare pe cei din jur sau va internaliza conflictul cu simptome somatice, tulburări de somn, de eliminare, anxietate și depresie. Fie că vorbim despre dificultățile specifice, întârzierea mintală, tulburări specifice de învățare, tulburări de dezvoltare pe care un copil poate să le aibă, relația cu școala este una de luat înseamă, pentru că cea mai mare parte din viața unui copil școlar se întâmplă la școală”.
Mituri și adevăruri despre ADHD
Dr. Ramona Octaviana Gheorghe a abordat și problema copiilor cu ADHD. ”Dintre multele tulburări emoționale și comportamentale întâlnite la copilul școlar, tulburarea de atenție cu hiperactivitate, are o incidență printre copiii școlari între 9 și 16%. Adică e suficient de îngrijorător să atragă atenția pentru o intervenție corectă și integrată la nivelul școlii. Eu numesc tulburare de atenție cu hiperactivitate și nu tulburare hiperkinetică cu deficit de atenție, pentru că din punct de vedere al explicării dificultăților care apar în această tulburare, afectarea atenției nu este doar în sensul deficitului și este o dificultate de atenție concentrată voluntar, dar în același timp o hiperatentie involuntară. De aceea, foarte mulți dintre adulții și îngrijitorii copiilor cu ADHD vor putea să definească această particularitate, în felul că acest copil sau adolescent pare că nu e atent la ce se întâmplă în jurul lui, își dă seama de o sumedenie de amănunte, dar nu poate să concentreze imaginea de ansamblu.
”Voi insista pentru că, privind ADHD, există mituri și convingeri care nu au întodeauna legătură cu realitatea fiziopatologică a acestei tulburări. Tulburarea de atenție cu hiperactivitate nu este un aspect de proastă creștere, nu este un aspect de voință. Nu ține de dorința expresă a copilului, de lene sau de obrăznicie. Dificultățile de concentrare a atenției voluntare care se păstrează din perioada de copil de grădiniță dacă există acea condiție până la adolescență și în unele cazuri și la adult sunt determinate de o afectare neurobiologică a creierului”.
Doar 30% dintre persoanele cu ADHD au doar ADHD. Există și alte tulburări comorbide, cea mai frecventă a tulburărilor anxioase și depresive, alături de tulburările de opoziție cu provocare. Dar deloc de neglijat sunt tulburările de învățare care sunt și ele importante în ADHD. ”Pe total, aproximativ 20% dintre copii care au o tulburare de învățare au și ADHD, ceea ce evident ne aduce într-o situație dificilă în sensul evaluării pentru că se poate întâmpla în ciclul primar să fie dificil să identifici dacă este una sau alta. Din păcate, una dintre piedicile cele mai importante pe care copiii cu CES le au este tocmai din cauza rigidității adultului care nu reușește să găsească resurse altfel pentru a reuși să le facă tutor copililor nu neapărat școala plăcută, dar în niciun caz nu trebuie să te duci la școală cu frică sau să ajungi să nu vrei să te duci din diferite motive”, a precizat specialistul.
Investigațiile de auz, esențiale pentru dezvoltarea ulterioară a copilului
Dr. Alexandra Neagu, medic primar ORL și audiolog în cadrul Spitalului Marie Curie, a adus în discuție problema integrării copiilor hipoacuzici, defect senzorial foarte des întâlnit. În jur de 3 copii din 1.000 născuți au probleme de auz. Specialistul a ținut să puncteze că e important să facem investigații de auz de la naștere, pentru depistarea eventualelor probleme, deoarece de auz depinde achiziționarea limbajului sau absența limbajului. Este un test foarte simplu, iar dacă bebelușul nu a trecut testul, trebuie trimis mai departe către un centru de diagnostic. Orice scădere de auz poate duce la întârziere în dezvoltare. Există soluții pentru tulburările de auz, aparatele auditive pot da rezultate foarte bune, până la implantul cohlear pentru problemele severe sau profunde. Copiii cu probleme trebuie ajutați, iar principala susținere trebuie să fie familia. Este o muncă în echipă, cu audiolog, logoped, pedagog. ”Pentru copiii protezați sau cu implant cohlear recomandăm integrarea în învățământul normal, pentru că ei aud și vorbesc, dar în școală rolul profesorului este foarte important. el trebuie să implice copilul în toate activitățile școlare ținând cont că totuși chiar și asa, elevul nu are auz normal”, a explicat Alexandra Neagu.
Autismul virtual, „boala” lipsei de interacțiune cu părinții
Psihologul Marius Teodor Zamfir a adus în atenție problema autismului virtual. El a dat exemplul unui copil de un an și opt luni care a primit acest diagnostic pentru că mama lui, fiind foarte ocupată, atât acasă cât și la serviciu, îl ținea ”cuminte” cu tableta pe Youtube sau la televizor, câte 6-7 ore pe zi. La o lună și jumătate după eliminarea mediului virtual, după doar opt ședințe de terapie, copilul a învățat să identifice obiectele și să ducă mâna către ele. Nu avea o problemă de auz, era o problemă perceptivă, o tuburare de motivație. Copilul nu avea motivație pentru a interacționa cu adultul, deoarece nu a avut interacțiune umană de calitate. ”Există o predispoziție genetică pentru autism dar într-o proporție foarte mare responsabili sunt factorii epigenetici, cauzați de influența mediului înconjurător. Terapia lui a durat patru luni, două ore pe zi, patru zile pe săptămână. Din punct de vedere al copilului cu autism clasic, ar fi nevoie minimum cinci zile pe săptămână, timp de 2-4 ani. Diferența între autismul clasic și cel virtual, ultimul nu este de fapt o boală, este un comportament. De aceea este importantă prevenția și, până în 2 ani, copilul ar trebui ținut la distanță de mediile virtuale.
