Orașul Buftea respiră deja atmosfera sărbătorilor de iarnă. Joi, 4 decembrie, Biserica ”Sfânta Varvara” a Parohiei Atârnați I, aflată în inima localității, strălucea în lumina unei zile cu adevărat speciale, care a adunat în jurul ei credincioși de toate vârstele, de la copii și părinți, până la bunici ai locului care au dorit să fie împreună la marea sărbătoare.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 783, ediția print

Lăcașul de cult, împodobit cu deosebită atenție, a devenit încă de la primele ore ale dimineții, o ancoră de liniște și bucurie. Slujba săvârșită cu multă dragoste de părintele paroh Mihai Niță, alături de un sobor de preoți, a adus în sufletele celor prezenți emoția unui moment plin de căldură, pace și recunoștință, aproape similare Crăciunului. Cântările blânde și cristaline au răsunat în biserică, până spre prânz. În tot acest timp, rugăciunile au adus alinare suferințelor și tristeților, făcând ca oamenii să-și aducă aminte numai de lucrurile simple și bine plăcute lui Dumnezeu. Printre cele mai spectaculoase surprize ale zilei s-a numărat colindatul copiilor. Micii îngerași, îmbrăcați în frumoasele costume populare, au vestit Nașterea Domnului cu inocența și entuziasmul lor. Vocile lor, curate și luminoase ca ale îngerilor buni au adus un plus de farmec sărbătorii, apropiind inimile credincioșilor și reamintind tuturor cât de important este ca tradițiile să fie respectate și duse mai departe prin glasul celor mici. În cuvântul său de învățătură, părintele care a condus soborul slujitor a vorbit despre viața Sfintei Mucenițe Varvara, o tânără de o frumusețe aparte, crescută cu multă grijă și cu strictețe de tatăl său, un om care nu împărtășea credința creștină. Pentru a o proteja, acesta a ținut-o mult timp într-un turn, unde era însoțită doar de un dascăl bun și înțelept. Privind zilnic frumusețea lumii, munții, câmpurile și Cerul, Varvara a început să-L descopere pe Dumnezeu în creația Sa. Învățătorul ei, cunoscând tainele credinței, i-a vorbit cu blândețe despre Mântuitorul Iisus Hristos și, în cele din urmă, a botezat-o. Când tatăl ei care era păgân, a aflat că fiica sa Îl mărturisește pe Dumnezeu cel adevărat, i-a cerut să renunțe la credință. Dar Varvara a rămas neclintită. În fața împotrivirii ei, tatăl, orbit de vechile sale convingeri, a ridicat prigoană împotriva propriei fiice. Curajul tinerei, care a ales credința în locul fricii, a făcut ca Biserica să o cinstească până astăzi ca pe o muceniță și o ocrotitoare a celor care, în momente grele, caută putere și lumină. ”Sfânta Varvara este pentru noi un exemplu de tărie, de curaj și de credință neclintită. Prin viața ei, ne arată că frumusețea adevărată vine din suflet și că atunci când rămânem aproape de Dumnezeu găsim puterea de a depăși orice încercare. Iată ce ocrotitoare are biserica dumneavoastră și câtă lumină aduce această zi în această comunitate! Vă mulțumim că ați venit în număr atât de mare și cu atâta dragoste să o cinstim așa cum se cuvine pe ocrotitoarea spirituală a bisericii și a orașului dumneavoastră”, a spus părintele care a coordonat soborul slujitor.

Parohia Atârnați I, locul unde frumusețea vine din suflet

Sărbătoarea a continuat într-o atmosferă caldă, de familie. La final,  părintele paroh
Mihai Niță ne-a vorbit cu emoție de bucurie despre ocrotitoarea bisericii, Sfânta Muceniță Varvara, dar și despre sprijinul simțit de familia creștină de aici, de-a lungul anilor. ”Noi, cei care slujim și trăim aici, am simțit în nenumărate rânduri ajutorul Sfintei Mucenițe Varvara. Este o ocrotitoare apropiată de oamenii care o cheamă în rugăciuni. Credincioșii noștri pot mărturisi că, în momente grele, au simțit alinare în suferință și putere de a merge mai departe în situații cumplite, care păreau fără ieșire. Hramul acesta este pentru noi o tradiție și, totodată, o întâlnire cu nădejdea și cu binele care se lucrează în tăcere, dar se simte puternic în viața fiecăruia dintre noi”, ne-a spus părintele paroh Mihai Niță. Ca de fiecare dată la marile sărbători ale orașului, primarul Gheorghe Pistol a fost prezent, exprimându-și bucuria de a fi alături de oamenii locului. ”Este o mare sărbătoare pentru Buftea și mă bucur să fiu aici, împreună cu oamenii însetați de credință ai acestui oraș, într-un moment atât de important. Biserica ”Sfânta Varvara” este un loc cu mare încărcătură sufletească pentru mulți dintre noi. A vedea comunitatea unită, plină de oameni cuprinși de aceeași bucurie, este o confirmare că orașul nostru crește și se dezvoltă frumos, prin credință, tradiție și solidaritate. Tuturor buftenilor le doresc multă sănătate și prosperitate. Sfânta Muceniță Varvara să mijlocească la Bunul Dumnezeu pentru ei și familiile lor”, ne-a spus Gheorghe Pistol, primarul orașului Buftea. Sărbătoarea hramului a continuat într-o atmosferă caldă, de familie, ceasuri bune. Spre orele amiezii,  credincioșii s-au îndreptat spre casele lor, luând cu ei cu o clipă de lumină în suflet și bucuria că aparțin unei localități unite. Situată în centrul orașului Buftea, Biserica ”Sfânta Muceniță Varvara”, ridicată în anul 1939 este unul dintre simbolurile spirituale cele mai importante ale localității. De-a lungul timpului, biserica a devenit un lăcaș de rugăciune și un loc în care oamenii găsesc sprijin și înțelegere, după nevoi. Sub aripa ocrotitoare a preoților slujitori, părintele paroh Mihai Niță, părintele slujitor Emanoil Antonescu și părintele slujitor Marian Constantin, enoriașii au parte de diverse activități dedicate familiilor și copiilor. Prin slujbele superbe, prin proiectele sociale desfășurate și prin căldura spirituală, lăcașul de cult reușește să adune laolaltă oameni de toate vârstele, oferind un sprijin constant și o lumină binefăcătoare în viața orașului.