Primăria orașului Buftea a afișat pe pagina web noile măsuri de primă urgență, prevenire și protecție împotriva infectării cu virusul COVID-19, decise prin Ordonața Militară 1/2020 emisă de Ministerul Afacerilor Interne.

Aceste măsuri se referă  în principal la suspendarea activității de servire și consum a produselor alimentare și băuturilor alcoolice și non-alcoolice, organizată de restaurante, hoteluri, cafenele sau ale localuri publice, de asemenea, suspendarea activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive, divertisment, jocuri de noroc, tratament balnear, îngrijire peronală, realizate în spații închise. De asemenea, anunțul face referire la modul în care trebuie respectată carantina sau izolarea la domiciliu. Prezentăm mai jos informarea Primăriei Buftea:

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 493, ediția print

Primăria la dispoziția cetățenilor. Acțiune integrată sub coordonarea prefectului

În contextul riscului de răspândire a infecției cu Coronavirus SARS-CoV-2 la nivel național și internațional, Primăria Orașului Buftea a anunțat că pune la dispoziția cetățenilor următoarele numere de telefon pentru semnalarea oricăror incidente și pentru a solicita informații cu privire la  situația actuală:

Primar – Gheorghe Pistol – 0747589589

Viceprimar – Alexandru Vaida – 0734330046

Șef Serviciu Poliția Locală Buftea – Marian Cuchilan – 0758497420

”Îndemnăm cetățenii orașului Buftea să se informeze doar din surse oficiale și să respecte recomandările autorităților competente”, precizează un anunț al Primăriei orașului Buftea.

De asemenea, primăria a pus la dispoziția cetățenilor, pe pagina de web, informațiile privind deciziile oficiale luate la nivelul Grupului de Comunicare Strategică, insistând în mod special pe recomandările generale privind prevenirea infecției cu Coronavirusul (Covid – 19).

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, cetățenilor li se reamintește să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor.

”Noi, practic, prin dispoziția Inspectoratului pentru Situații de Urgență privind stabilirea măsurilor suplimentare în vederea prevenirii și a răspândirii infecției cu coronavirus, acționăm integrat, doar sub coordonarea prefectului, care asigură  aplicarea unitară a dispozițiilor autorităților publice centrale. Chiar astăzi, am primit de la Prefectură o adresă prin care ni se aduce la cunoștință că, începând cu data de 16  martie, vom primi zilnic  de la  Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției tabelul nominal cu persoanele aflate în izolare la nivelul județului Ilfov. Până în momentul de față, noi primeam aceste date de la Direcția de Sănătate Publică și aveam lista persoanelor  sosite din zone afectate pentru monitorizare zilnică. În privința monitorizării la domiciliu, asigurăm acestor persoane necesarul de hrană, apă, medicamente, dacă era cazul, și prin intermediul Poliției Locale, noi făceam vizite de trei ori pe zi, să vedem dacă aceste persoane respectă situația de izolare. Bineînțeles,  vorbind și cu vecinii. Practic, nu am avut până în  momentul de față situații extreme în care cineva să nu asculte de indicațiile noastre”, ne-a spus primarul.

Edilul ne-a precizat și că prin intermediul societății de salubrizare, cu care Primăria are contract de dezinfecție, se intervine în momentul de față în toate zonele din oraș. ”Mă refer la Poștă, biserici, gară, dispensarele din oraș, Parchet, Judecătorie, Tribunal, tot ce înseamnă societățile primăriei pentru că punem  foarte mare accent ca angajații societăților noastre să nu fie afectați, în primul rând pentru că nu vrem să blocăm un funcționar al unei unități administrative. De asemenea, se face dezinfecție cu foarte mare atenție și în piața orașului, inclusiv control pentru a nu se depăși numărul maxim de persoane admis. Bineînțeles, toate toaletele din parcuri sunt  monitorizate, tot ce înseamnă spații publice le dezinfectăm cu clor. Ținem legătura cu toți medicii de familie, pentru ca acolo unde apar situații în teren suspecte de coronavirus, să fim și noi informați, să știm exact dacă pacienții au fost testați pozitiv sau negativ pentru a lua toate măsurile necesare în familie, loc de muncă etc. Așadar, tratăm cu foarte mare seriozitate acest  fenomen și sperăm să nu avem surprize”, ne-a spus primarul.  În prezent, în  Buftea nu este înregistrat niciun caz confirmat, numai persoane în autoizolare.  ”Noi îi monitorizăm, ținem în permanență legătura cu dânșii. Prin intermediul cantinei pe care o avem în oraș, suntem la dispoziția acestor persoane cu asigurarea hranei calde”, a subliniat Gheorghe Pistol.

Instituțiile din oraș funcționează, dar și-au restrâns activitatea. ”Noi îi monitorizăm să respecte regulile de păstrare a distanței, a numărului de persoane în incinta unităților economice și chiar private. Am legătura inclusiv cu firme mari din oraș care au un număr mai mare de angajați dacă păstrează aceste reguli de igienă. Și nu au fost probleme. Primăria  își desfășoară activitatea, dar nu mai lucrăm cu publicul. Practic toate plățile se fac online prin ghișeul.ro, iar solicitările se lucrează pe email și activitatea chiar funcționează bine. Totul este monitorizat în Buftea și dăm atenție fiecărui eveniment nou apărut. Acordăm atenție maximă. Până în momentul de față nu s-au primit solicitări din partea altor localități, primării, dar suntem pregătiți să sărim în ajutor, dacă este necesar. Suntem siguri că Centrul Județean  de Coordonare și Conducere a Intervenției ne va trimite tabelul în timp util, pentru ca noi să intervenim în teren. Adică fiecare  oră, după părerea mea, contează. Spitalul funcționează normal, oamenii nu sunt panicați, nu s-au creat cozi pentru testare. Așadar, lucrurile sunt controlate în Buftea.”, a subliniat primarul orașului Buftea.