”Casa bântuită cu zâne bune”

– Dar, mamă, o să am timp să scriu după ce mă întorc de afară. Mai vreau să te întreb dacă am voie să o iau și pe Sasha afară.

– Bine, te las afară, dar să te întorci înainte de apus. Și, da, ai voie să o iei și pe Sasha, însă ai grijă să nu te duci în locuri necunoscute!

– Mulțumesc că mă lași! Ești cea mai bună! Te iubesc! Pa!

– Pa! Distracție plăcută!

Geenty a luat-o pe Sasha și au ieșit afară. Copiii așteptau nerăbdători să îi spună prietenei lor lucrul ciudat pe care l-au văzut. Când fata a ieșit afară au spus toți în cor:

– Bună, Geenty! Ne bucurăm să te vedem. De abia așteptam să îți spunem ce am descoperit.

– Bună, prieteni! Despre ce este vorba? M-ați făcut curioasă.

– Este vorba despre casa aceea de pe colț, care este abandonată.

– Da, o știu. Ce este cu ea?

– Noi am văzut că în casă se observă niște lumini stranii. Dacă noi suntem echipa “CĂUTĂTORILOR DE MISTERE” este datoria noastră să vedem ce este în acea casă.

– Da, ne întâlnim diseara după ce adorm parinții, pentru că dacă ar știi mama despre asta nu m-ar mai lăsa afară. Ea mi-a spus să nu mă duc în locuri necunoscute, mai ales în case părăsite, noaptea. Cine este de acord cu ideea mea vine diseară, la miezul nopții, la blocul meu, dar să nu mă strigați, fiindcă mama aude orice.

Interiorul casei

După ce s-au sfătuit, copiii s-au dus fiecare la casa lui. La miezul nopții, după ce au adormit părinții, s-au așezat cu toții în fața blocului și au așteptat-o pe ­Geenty să iasă afară. Aceasta, cum a văzut că au venit prietenii ei, s-a grăbit să se îmbrace și să iasă afară. A mers încetișor, ca să nu o trezească pe mama ei. Imediat a apărut și cățelușa Sasha, pentru că și ea poate ajuta în misiune. Așa că au pornit la drum. Au mers cam jumătate de oră până au ajuns la casa abandonată. Deodată, din senin, a început o ploaie torențială cu fulgere și tunete. Copiii erau puțin speriați, pentru că nu știau ce vor găsi înăuntrul casei. Însă și-au făcut curaj și au intrat. Pe când erau înăuntru nu a apărut nici-o lumină. Gina, Andreea și Mircea au început să caute indicii la etaj. Geenty, Sasha, Adrian și Nicolas căutau indicii la parter.

Copiii nu au găsit nimic, dar Sasha a descoperit o ușă secretă. Toți ­s-au uitat uimiți și au decis să intre.

Camera secretă

După ce au intrat în camera secretă, parcă au intrat într-o gaură neagră. Pentru că au tot mers până când au dat de lumină. Însă, la lumină, ei și-au dat seama că erau schimbați. Adică erau cu douăzeci de ani mai în vârstă.

Geenty i-a spus cățelușei:

Acum ce căutăm, Sasha?

Cățelușa se gândea la un răspuns și a vorbit cu grai omenesc:

Eu aș zice să intrăm, pentru că există un proverb care zice că “încercarea moarte nu are!”

Cu toții au rămas cu gurile căscate când au auzit că Sasha vorbește, iar unul dintre ei a spus:

Cum ai făcut asta? Tu ești un câine, iar faptul că ai vorbit este un semn de întrebare.

Cățelușa și-a dat seama abia acum că poate vorbi și a răspuns:

Nu am nici cea mai mică idee cum s-a întâmplat asta.

Însă după ceva timp, o voce care venea din camera albă a spus:

– Eu ți-am dat grai de om. M-am gândit că poate vrei să te înțeleagă oamenii.

– Mulțumesc! O să fiu recunoscătoare. De abia aștept să ajung acasă, iar când spun ceva, oamenii să mă înțeleagă!

– Dar nu pot permite ca graiul tău să fie auzit și de altcineva.

– De ce?

– Pentru că dacă ar mai afla și altcineva, ar veni aici. Iar locul acesta trebuie să rămână secret pe veci.

S-a făcut o liniște asurzitoare.

După câteva minute copiii au întrebat:

– Dar tu cine ești?

– Intrați în cameră și veți afla.

Copiii așa au făcut.

Vocea misterioasă s-a oprit. Totul în jur era doar alb.

Sfârșitul

O cameră albă ca un cearceaf curat, abia spălat. Dar, cineva a stins lumina, iar în întunericul beznă care s-a așternut, se vedeau mici luminițe. Copiii au rămas uimiți. Pentru că, de fapt, nu erau doar niște simple luminițe, ci erau niște zâne bune.

Una dintre ele se apropie de copiii și le spune:

– Salut! Eu sunt Mirabel, iar acestea sunt prietenele mele. Eu i-am dat cățelușei grai. Pe voi cum vă cheamă?

Geenty a spus:

– Eu sunt Geenty, stăpâna cățelușei pe care o cheamă Sasha. Ei sunt prietenii mei: Andreea, Gina, Mircea, Adrian și Nicolas. Toți au salutat, în cor:

– Bună! Ne pare bine să vă cunoaștem!

– Și nouă ne pare bine!

– Noi nu mai putem sta! Dar îți promitem că o să te mai vizităm.

– O, ce păcat! Dar dacă trebuie să plecați, atunci ne vedem altă dată.

– Bine. Pa!

– Pa!

Copiii s-au dus la casele lor și au avut cele mai frumoase vise. De atunci, au rămas prieteni cu zânele și cred că mai sunt prieteni și în zilele de astăzi”.