Plata redistributivă a fost introdusă în acest an și are drept scop stimularea comasării terenurilor agricole și evitarea fărâmițării terenurilor, dezvoltarea, totodată a agriculturii românești și nu menținerea unor ferme de subzistență. Acesta este și principalul motiv pentru care plata redistributivă este mult diminuată pentru fermierii care exploatează suprafețe mici de teren (1-5 ha), față de cea pentru producătorii care cultivă suprafețe de peste 5 ha.

 

Plata redistributivă se adaugă plății unice pe suprafață (SAPS), iar fermierul primește o dată pe an acești bani. Este o plată decuplată de producție și se acordă pe hectar. Comisia Europeană a stabilit ca această plată să fie făcută pentru o suprafață de maximum 30 de hectare. Prin urmare, dacă un fermier exploatează mai mult de 30 de hectare, va încasa plata redistributivă doar pentru primele 30 de hectare. Potrivit regulamentelor europene, statele membre pot stabili, la nivel național, o alocare graduală în funcție de numărul de hectare, care se aplică în mod identic tuturor fermierilor.

 

Cum se acordă plata redistributivă

În România au fost stabilite 2 categorii de producători care pot primi această plată. Fermierii care exploatează între 1 și 5 hectare fac parte din prima categorie și primesc 5 euro/ha plată redistributivă. De la 5 hectare până la 25 de hectare, adică până la limita de 30 de hectare, sunt fermierii  din a doua categorie, care încasează o plată redistributivă de 46,75 euro/ha.  Aceștia din urmă, pentru primele 5 hectare (dela 1 la 5) vor primi tot 5 euro/ha, ca și cei din prima categorie. Acest cuantum a fost comunicat de APIA, pentru 2015.

 

SAPS mai mare

Ministrul Agriculturii a precizat, de asemenea, că subvenția pe suprafață e, astfel, mai mare pentru cei care exploatează între 5 și 30 de hectare, adică aproximativ 190 de euro/ ha, pentru că un fermier care exploatează în total 30 de hectare va primi pentru primele 5 hectare 5 euro/ha, iar pentru următoarele 25 de hectare va încasa 46,75 euro/ha. Ceilalți, care exploatează între 1 și 5 ha, ajung doar la circa 150 euro/ha. Așadar, una este să se adauge la celelalte scheme de sprijin pe suprafață, SAPS, plata pe înverzire, etc. câte 5 euro/ha și alta să se suplimenteze cu  46,75 euro/ha.

 

Fermierii nu trebuie să-și fragmenteze fermele

 

Fermierii nu ar trebui să încerce să-și fragmenteze fermele în unele de câte 30 de hectare, doar în scopul încasării plății redistributive. Motivul? Aceștia nu vor beneficia de plata redistributivă, pentru că „au ­creat condiţii artificiale pentru a beneficia de sprijin, respectiv cei care și‑au împărțit exploatațiile după 18 octombrie 2011, doar în scopul de a beneficia de plata redistributivă sau fermierii ale căror exploatații sunt rezultatul împărțirii respective”, spune APIA.