Pacienții din Ilfov își pot face investigații medicale la cele mai înalte standarde europene, cu aparatură de ultimă generație, care permite stabilirea rapidă a unui diagnostic de mare precizie, chiar la ei în județ. Cel mai performant aparat de imagistică prin rezonanță magnetică din România este disponibil acum la Spitalul CardioRec, din Corbeanca. Cei care au trimitere de la medicul specialist au acces la investigații gratuite.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 402, ediția print

„Începând cu data de 4 mai, orice pacient care vine cu bilet de trimitere de la un medic specialist din Ilfov poate ­să-și facă CT sau RMN, gratuit. Punem la dispoziția pacienților o tehnologie extrem de avansată, care permite investigarea oricărei părți a corpului, de la cap, gât și inimă, până la oase, coloană și articulații. Avem contract cu Casa de Asigurări de Sănătate Ilfov, așa că pacienții care sunt asigurați la sănătate pot face aceste investigații fără să plătească. Pacienții trebuie să știe că există o limitare de fonduri care, probabil, în general, va ajunge cam până pe data de 10 a fiecărei luni. RMN-ul se numește Avanto Fit, este de 1,5 T (Tesla), iar ­CT-ul Revolution Evo. Aparatul RMN, care este cel mai nou model din România, permite inclusiv identificarea tuturor modificărilor de la nivel cerebral, este Gold Standard pentru tot sistemul osteo-articular. Datorită rezoluției, majoritatea examinărilor se fac fără injectare de substanță de contrast, motiv pentru care nu sunt nici contraindicații, nici alte modificări sau rețineri. Singurul lucru foarte important este că la RMN nu pot intra pacienți care au obiecte metalice (n.r. – tije, plăci dentare, dispozitive pentru auz etc.) cu excepția unor generații noi de dispozitive acceptate, dar numai medicul poate lua o astfel de decizie”, ne-a spus dr. Clara Alexandrescu, medic primar cardiolog, cu competență în ecografie cardiacă specială și, totodată, unul dintre fondatorii Centrului de Recuperare CardioRec din Corbeanca. Rețineți! Nu orice investigație RMN este gratuită! Doar pentru investigațiile care sunt acoperite în mod obișnuit de asigurările de sănătate nu există nicio contribuție din partea pacientului. Pentru a avea acces la astfel de servicii medicale, pacienții trebuie să-și facă o programare în prealabil la tel. 0787.361.454 sau 0787.363.357.