Cercetătorii chinezi au anunțat, în urmă cu câteva zile, că au reuşit primul experiment biologic pe Lună: seminţe de bumbac au încolţit, după ce au fost udate. Acesta a fost unul dintre testele desfăşurate în cadrul misiunii Chang’e-4, pe partea nevăzută a satelitului natural al Pământului.
Până la urmă, însă, experimentul a fost abandonat. Potrivit Newsweek, după doar câteva zile, plantele au murit din cauza temperaturilor foarte scăzute din timpul nopţii, când termometrul poate indica şi minus 170 de grade Celsius. Oricum, coordonatorii misiunii au recunoscut că nu se aşteptau ca plantele să crească în asemenea condiţii extreme.
Sonda Chang’e-4, care a ajuns pe partea nevăzută a satelitului natural al Terrei pe 3 ianuarie, avea la bord, într-un container sigilat, exemplare de floră şi faună din şase specii/soiuri – bumbac, rapiţă, cartof, creson, musculiţă de fructe şi drojdie -, cu scopul de a crea o minibiosferă, unde să se dezvolte primele plante pe Lună.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.436