A fost turnat primul strat de asfalt pe străzile Ricinului și Albăstrelelor din satul Snagov
Administrația comunei Snagov continuă lucrările de dezvoltare a infrastructurii, astfel că cetățenii se pot bucura de modernizarea a încă două noi căi rutiere importante pentru comunitate. De asemenea, Primăria Snagov și-a îndreptat atenția și spre unul dintre blocurile care se află într-un stadiu avansat de degradare și are nevoie urgentă de reparații și modernizări.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 511
Două noi căi rutiere, foarte importante pentru comunitatea din Snagov sunt aproape de finalizare, permițând astfel cetățenilor să circule în condiții civilizate și sigure. Primarul Marian Oancea a anunțat că pe străzile Ricinului și Albăstrelelor a fost turnat primul strat de asfalt. Potrivit edilului, acestea sunt străzi foarte importante pentru comuna Snagov, în
mod special pentru satul Snagov. ”Strada Albăstrelelor deservește și o unitate de turism, așadar era cu atât mai importantă modernizarea sa. Vorbim despre străzi intens circulate din comuna noastră, care acum dispun de toate utilitățile, deoarece au fost introduse rețelele de alimentare cu apă, canalizare, iar acum beneficiază și de asfaltare. Urmează să întroducem și iluminatul public modern”, nea explicat primarul.
Ambele străzi au o lungime de aproximativ 1 km, iar modernizarea prin asfaltare a celor două căi rutiere a fost realizată în urma unor investiții ce provin de la bugetul local.
”Pentru cele două străzi era foarte importantă punerea primului strat de asfalt, deoarece acestea au fost pietruite în urmă cu mai mulți ani și le-am promis cetățenilor că vom
îmbunătăți transportul în zonă. Așa cum am promis, ne vom ține de cuvânt și vom finaliza tot ce am programat pentru acest an”, a mai spus Marian Oancea.
Primarul a adăugat că în cursul acestei săptămâni, se va ”întra în forță” și pe strada Anatol
Vieru cu primul strat de asfalt. Este o stradă care intră în categoria străzilor de siguranță. Primarul a reamintit că străzile Anatol Vieru și Cornel Țăranu vin în ajutorul cetățenilor care stau pe partea aceea a drumului județean și vor să acceseze locuințele fără să mai
fie nevoiți să meargă până în Ciolpani. ”În acest fel, scurtăm foarte mult timpul de deplasare a conducătorilor auto, scurtăm foarte mult costurile, consumurile și ajutăm
chiar și cetățenii care au terenuri în zona aceea. Ei pot astfel să le vândă mai ușor și, evident, să le acceseze mai ușor. În plus, sperăm că vor fi evitate astfel accidentele rutiere din zonă, unele dintre ele foarte grave sau soldate chiar cu decese”, a precizat Marian Oancea.
Acoperișul blocului PR2 va fi refăcut
Atenția administrației comunei Snagov nu se îndreaptă doar către lucrările de infrastructură rutieră. Cetățenii PR2 au nevoie de ajutor pentru că imobilul în care locuiesc
a ajuns într-o stare avansată de degradare, ceea ce înseamnă și un confort precar, dar și un grad scăzut de siguranță. Primarul Marian Oancea a anunțat că pentru blocul PR2 se desfășoară în prezent lucrări de refacere a acoperișului. ”Atât ne permitem deocamdată, pentru că nu avem bani să îl anvelopăm în întregime, așa cum este necesar și cum, de altfel, ne-am propus. Dar ne vom strădui să realizăm și anveloparea, imediat ce vom dispune de fonduri în acest sens. Repararea acoperișului era o urgență maximă, deoarece era foarte deteriorat și locuitorii ne rugau de mult timp să intervenim”, ne-a declarat primarul, menționând că proiectul primăriei prevede ca acest bloc să beneficieze de anvelopare, montarea de termopane și modernizarea intrării. ”Nimic nu ne ține din muncă. Noi vom duce la îndeplinire tot ce am promis cetățenilor și, în continuare, vom veni cu alte
investiții frumoase. Se lucrează, așadar, intens, pe toate șantierele din comuna Snagov, obiectivul nostru fiind finalizarea lucrărilor edilitare la termen”, a subliniat primarul Marian
Oancea.