FMC România vinde pe piață un insecticid de ultimă generație, care se deosebește de celelalte prin faptul că acționează asupra sistemului muscular al dăunătorilor, provocând paralizia acestora, și nu asupra sistemului nervos și/sau al chitinei.
Coragen combate dăunătorii în toate stadiile de dezvoltare ale acestora: ouă, larve și adulți, iar moartea dăunătorilor survine într-un interval de 24-60 de ore după contactul cu acesta.
Printre dăunătorii combătuți de insecticid se numără Gândacul de Colorado, Viermele merelor, Omida marmorată a merelor, Minierul circular al merelor, Viermele prunelor, Molia tomatelor, Omida fructificațiilor, Sfredelitorul porumbului, Molia pieliței fructelor și Molia viței de vie.
Coragen oferă protecție plantelor de până la 21 de zile și este rezistent la spălare. După 2 ore de la stropire, insecticidul nu mai este spălat de către ploaie, dacă soluția s-a uscat. Totodată, Coragen poate fi aplicat și la temperaturi mari, cea mai optimă aplicare fiind la 33-34 grade Celsius.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nt.456