Primăria Cornetu anunță că în comună, până în prezent, nu  fost confirmat niciun caz de infecție cu COVID-19. ”În comuna Cornetu, nu avem confirmat nici un caz pozitiv de infecţie cu Covid-19. Până astăzi, 6 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 4.057 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19 (coronavirus). În judetul ILFOV numărul de cazuri confirmate este de 89”, potrivit anunțului făcut de primărie.

Instituția a mai precizat pe pagina de Facebook că numărul de persoane aflate în izolare de la începutul pandemiei a fost de 313: ”În prezent, avem în monitorizare un număr de 16 locaţii, iar numărul persoanelor aflate în izolare este de 86, având în vedere că 227 de persoane au ieșit din izolare la încheierea perioadei de 14 zile. Pe teritoriul comunei Cornetu nu există persoane în carantină. Vă rugăm să vă informați doar din surse oficiale”.

05.04.2020

Verificare periodică a modului în care sunt respectate restricțiile impuse de ordonanțele militare

La solicitarea Primăriei Cornetu, în seara zilei de astăzi, 3 aprilie a.c., a avut loc în comuna Cornetu o acțiune de monitorizare, cu scopul de verificare a modului în care sunt respectate restricțiile impuse de ordonanțele militare de către persoanele care au tranzitat prin comună, de locuitorii comunei Cornetu în general și de către cornețenii aflați în izolare la domiciliu, în special, potrivit unui anunt al primăriei. La acțiune au participat reprezentanți ai jandarmeriei, Poliției Române și Poliției locale Cornetu. Acțiuni de acest tip vor fi derulate periodic, se mai arată în anunț:

”Mulțumim comandantului Inspectoratului de Poliție al județului Ilfov și prefectului județului Ilfov pentru sprijinul acordat și promptitudinea cu care au răspuns solicitării noastre.

❗️ Dacă sunteți izolați la domiciliu, nu aveți voie să ieșiți din casă sau să primiți vizitatori pe perioada celor 14 zile cât durează izolarea !

❗️ Cei care nu sunteți izolați, limitați pe cât posibil să ieșiți din casă și nu uitați să completați declarațiile pe proprie răspundere în situația în care sunteți nevoiți să părăsiți domiciliul !”

 

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 494

02.04.2020

Au fost montate dispozitive cu soluții dezinfectante la intrările blocurilor de locuințe

Primăria Cornetu a anunțat că a montat dispozitive cu soluții dezinfectante la intrările blocurilor de locuințe situate pe raza unității administrativ-teritoriale. Pentru miercuri, 2 aprilie, a fost programată derularea acțiunii de dezinfecție menționate în Hotărârea nr. 3/1.04.2020 privind stabilirea și aplicarea unor măsuri necesare pentru prevenirea și gestionarea infecțiilor cu coronavirus COVID 19 pe teritoriul comunei Cornetu, judetul Ilfov: https://primariacornetu.ro/…/20…/Hot.nr.3-CLSU%20Cornetu.pdf

 

Primăria Cornetu a mai menționat pe pagina de Facebook că având în vedere neclaritățile unora dintre cornețeni cu privire la ridicarea gunoiului menajer și a deșeurilor reciclabile, sunt necesare următoarele precizări: ”Angajații REBU nu au întrerupt activitatea pe perioada stării de urgență. Ridicarea deșeurilor se face conform tabelului de pe site-ul REBU https://rebu.ro/…/uplo…/2020/01/Comuna-Cornetu-rotated-2.pdf.

– ceea ce este colorat în VERDE, respectiv „partea DREAPTA” se referă la locațiile/străzile de pe aceeași parte cu primăria, astfel: CORNETU – străzile Aeroportului (vile și abonați casnici), Gladiolelor (vile și abonați casnici), Alexandriei partea dreaptă (blocuri și abonați casnici), Bujorului (vile și abonați casnici), Gălbenele, Livezi (blocuri și abonați casnici), Crinului, Daliilor, Lalelelor, Orhideelor, Podului, Amurgului, Curcubeului, Zenitului, Pescărușilor, Luncii, Ciocârliei, Apusului, Pescari, Lacului, Flacăra, Garoafei, Salciei, Castanilor, Levănțica, Aluniș, Socului, Nucului și sat BUDA – străzile Podișor, Bujorului, Aviației

– ceea ce este colorat în GALBEN, respectiv „partea STÂNGĂ” se referă la locațiile de partea opusă primăriei, astfel: CORNETU – străzile Răsăritului, Trandafirilor, Pinului, Măceșului, Magnoliei, Taberei, Islazului, Plopilor, Salcâmilor, Bradului, Teiului, Molidului, Cornilor,Fagului, Codrilor, Alexandriei partea stângă (abonați casnici și blocuri), Panselelor (vile și abonați casnici), Crizantemelor, Stanciu Gheorghiță, Zăvoiului, Barajului, Stadionului, Constructorului, Stejarului, Intr. Saturn și sat BUDA – străzile Zorilor, Școlii, Argeș, Merilor

– deseurile reciclabile se colectează joia, pentru toată comuna (culoarea portocalie)

Primăria Cornetu NU are suspendată activitatea de relații cu publicul, ci aceasta se desfășoară cu prioritate online și/sau la telefon. Pe site-ul primăriei sunt postate telefoanele tuturor serviciilor din primărie. De asemenea, pentru sesizări aveți la dispoziție adresa de mail primaria@primariacornetu.ro. Chiar dacă termenul de răspuns la solicitări de informații și de soluționare a petițiilor a fost prelungit prin actele normative recente la 60 de zile, așa cum ați constatat deja cei care ne-ați adresat întrebări, încercăm să răspundem cât mai prompt. Menționăm că am fost obligați să luăm aceste măsuri de „distanțare” pe perioada stării de urgență, pentru limitarea contactului social și diminuarea riscului de diseminare a coronavirusului, conform prevederilor Decretului nr. 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, completat de ordonanțele militare ulterioare.

Atenție sporită pentru cetățenii aflați în autoizolare și pentru persoanele peste 65 de ani

Primăria Cornetu anunță că în comună sunt în monitorizare un număr de 27 de locaţii unde se află persoane autoizolate. Astfel, toate persoanele aflate în autoizolare la domiciliu, înscrise pe listele transmise primăriei de către DSP, au fost contactate telefonic de către reprezentanţii primăriei.

Poliţia locală Cornetu este informată cu privire la toţi cei care se află în izolare și îi monitorizează pentru ca să respecte izolarea. Pe teritoriul comunei Cornetu nu există persoane în carantină. ”Nu avem confirmat nici un caz pozitiv de infecţie cu Covid-19”, potrivit anunțului primăriei. Cetățenii pot face sesizări pe adresa  primaria@primariacornetu.ro.

În contextul instituirii stării de urgenţă pe teritoriul României și a măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus, Primăria Cornetu, prin Serviciul de Asistenţă Socială, identifică, monitorizează și sprijină persoanele vârstnice de peste 65 de ani, fără aparţinători, care sunt în incapacitatea de a se descurca singuri, domiciliaţi pe raza comunei Cornetu.
În această situaţie de criză, primăria face apel la societatea civilă corneţeană să sprijine instituţiile implicate, iar dacă identifică persoane din comuna Cornetu cu vârsta de peste 65 de ani, fără aparţinători, incapabili a se descurca singuri, să sesizeze acest aspect la telefonul 0732.222.498, de luni până vineri, între orele 8.00-16.00.
Pe această cale Primăria Cornetu face apel și către persoanele fizice sau juridice care doresc să susţină demersurile instituției pentru a sprijini prin donaţii persoanele vârstnice de peste 65 de ani fără aparţinători și care nu au posibilitatea să se aprovizioneze cu alimente. Asistenţii sociali din cadrul instituţiei vor distribui alimentele pe care cei care doresc le pot dona apelând același telefon de mai sus.