În Monitorul Oficial a fost publicată o modificare legislativă menită să clarifice modul în care agricultorii pot dovedi că lucrează terenurile pentru care solicită subvenții.
Până acum, beneficiarii trebuiau să prezinte documentele necesare „care dovedesc utilizarea legală a terenului agricol, inclusiv a terenurilor care conțin zone de interes ecologic, precum și a animalelor. Aceste documente trebuie să fie încheiate înaintea depunerii cererii unice de plată și trebuie să fie valabile cel puțin până la data de 1 decembrie a anului de cerere”. Această parte din legislație a fost modificată astfel încât „fermierii care vor să beneficieze de subvenții agricole, pe lângă condițiile care au fost valabile și în anul 2016, trebuie să prezinte acum documentele necesare care dovedesc că terenul agricol, inclusiv zonele de interese ecologic, se află la dispoziția lor sau o copie a anexei nr. 24 de la starea civilă a unităților administrativ-teritoriale, dacă este cazul. Aceste documente care se află la dispoziția fermierului trebuie să fie încheiate înaintea depunerii cererii unice de plată și trebuie să fie valabile la data depunerii cererii unice”.
Articolul a apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.348