Vicepremierul Sevil Shhaideh a declarat, sâmbătă, la Buzău, că cere ca până pe 30 iunie toate măsurile să fie deschise către beneficiari, pentru creşterea nivelului de absorbţie a fondurilor europene, ministrul adăugând că se va oferi asistenţă tehnică acolo unde vor apărea probleme.

Întrebată dacă există, la nivelul Guvernului, o măsură care să crească nivelul absorbţiei fondurilor europene, Sevil Shhaideh, ministru al Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a explicat că prima măsură a fost adoptarea unui memorandum, iar a doua măsură este ca până pe 30 iunie să fie depuse toate actele şi programele să fie deschise.

”Măsura majoră pe care am luat-o la nivelul tuturor autorităţilor de management este ca până la 30 iunie absolut toate actele, toate măsurile pe care le are fiecare program în finanţare, să fie deschise către beneficiari”, a declarat vicepremierul.

Sevil Shhaideh a mai spus că beneficiarii vor fi sprijiniţi cu asistenţa tehnică necesară pentru a depăşi problemele care se pot ivi pe parcurs, afirmând că anul trecut, ministerele au fost transformate în „autorităţi de respingere”.

„O măsură pe care am identificat-o este de a sprijini beneficiarii cu asistenţa tehnică necesară pentru a depăşi toate problemele pe care dânşii le-au întâmpinat în anul 2016 în vederea accesării fondurilor europene. Am constatat cu mare tristeţe că ministerele, autorităţile de management în anul 2016 s-au transformat, de fapt, în autorităţi de respingere a acelor puţine proiecte care au fost depuse spre finanţare în cadrul programelor operaţionale (…), motive de respingere pe care beneficiarii noştri le-au contestat, pe bună dreptate, şi în acest sens, dacă analizaţi la nivelul fiecărui program operaţional astăzi avem deja nişte instrucţiuni care clarifică aceste elemente sau repun în analiză proiecte, tocmai ca România să aibă şi ce să deconteze” a adăugat Shhaideh.

Vicepremierul şi-a propus ca până la sfârşitul acestui an, să poată atrage 5,2 miliarde euro de la CE.