Cea de a treia ediție a competiției sportive „Cupa Prieteniei”, dedicată elevilor din localitate, o inițiativă menită să-i stimuleze pe copii să facă cât mai multă mișcare, a avut loc, vineri, la Glina, reunind aproape 900 de tineri participanți, iubitori ai sportului, în mod special fotbal și atletism.

Organizatorul evenimentului a fost, și de această dată, primarul Răzvan Ionuț Tudor. „Cupa Prieteniei – o zi de neuitat pentru sute de copii din Glina! Mă bucur să văd atât de mulți elevi implicați și părinți care susțin importanța sportului în viața copiilor lor. Diplomele, medaliile și cupele sunt o mică răsplată pentru efortul lor. Fie că au jucat fotbal sau au participat la concursuri de atletism, micuții noștri au demonstrat că adevăratul succes vine doar prin muncă în echipă. Felicitări tuturor participanților pentru efort și cadrelor didactice pentru dedicare și susținere”, a transmis edilul. Au fost organizate meciuri de fotbal pe toate nivelurile de vârstă, de la clasa întâi, până la clasa a opta, precum și concursuri de atletism. Pentru preșcolari și grupele pregătitoare, au fost organizate jocuri în cadrul grădinițelor. La competiție au participat trei școli: Glina, Cățelu, unde învață și elevii din Manolache, și Bobești. Ca și în anii trecuți, echipele formate din elevii din clasele I-II și III-IV au avut 5+1 jucători, iar cele din categoriile superioare de vârstă, respectiv V-VI și VII-VIII cu 8+1 jucători. Totodată, pentru că numărul de jucători a fost foarte mare, la pauză, echipele s-au schimbat, dându-le astfel ocazia cât mai multor copii să participe la competiție. Reprizele, la toate categoriile de vârstă, au avut o durată de 15 minute, cu pauză de 5 minute. Arbitrii au fost delegați din partea Comisiei Județene de Arbitri Ilfov.  Pe lângă competiția de fotbal, copiii au participat și la competiția de alergare. ”Ambiția de a câștiga cupa cea mai mare, trofeul, este foarte mare”, ne-a declarat Vasile Cosmin Băjenaru, profesor de biologie, consilier local și președinte al Comisei de Educație și Sport din cadrul primăriei, care s-a ocupat de organizarea evenimentului, alături de președintele Clubului Sportiv Glina, primarul comunei, dar și împreună cu profesorii de sport ai localității.
Competiție așteptată cu nerăbdare de copii
”Este o activitate foarte așteptată de copii. Când vine primăvara, ei știu că urmează această cupă. Sportul este prioritatea numărul unu a domnului primar, a Consiliului Local și a cadrelor didactice. Ne propunem de altfel să reducem abandonul școlar prin programe derulate de primărie, inclusiv programul Masă Caldă, astfel că, și la eveniment, copiii au primit un sandviș, cu apă și un fruct”, a spus profesorul, menționând că primarul intenționează să organizeze Cupa Prieteniei de două ori pe an, astfel că în toamnă am putea fi invitați la o nouă ediție.