În urmă cu 10 ani erau finalizate o serie de investiții menite să îmbunătățească condițiile de spitalizare ale copiilor (și aparținătorilor acestora) internați în Secţia de pediatrie II a Institutului Clinic Fundeni.
Acestea erau realizate prin proiectul intitulat extrem de potrivit scopului pentru care a fost gândit – ”Inimi mari pentru zâmbetele celor mici”. Un vis frumos al Asociației ”Aripi spre Viață” devenea, astfel, realitate! Așadar, acum 10 ani, se reușea ca din donațiile unor oameni generoși, care au dorit să se implice, să se construiască câte o baie, pentru fiecare salon şi rezervă din Secția de pediatrie II a Spitalului Fundeni, să fie refăcute toate instalațiile, uşile şi ferestrele, să se aducă îmbunătățiri evidente spațiului, pentru un confort cât de poate de bun al copiilor-pacienți cu diagnostice care sperie pe oricine. De atunci, ”Aripi spre viață” a continuat să ajute și o face și astăzi, cu aceeași dedicare și speranță pentru salvarea copiilor bolnavi, alinarea suferințelor părinților lor, sprijinirea eforturilor medicilor etc.
”Sunt recunoscătoare tuturor pentru ajutor şi de fiecare dată când trec pragul acestei secţii ştiu că, împreună, oamenii pot face minuni. Am reuşit atunci, împreună, să transformăm condiţiile care făceau ca 72 de pacienţi să aibă doar două duşuri şi două toalete, să devină un proiect extraordinar, pentru oamenii aflaţi în suferinţă. Am continuat cu multe alte proiecte care au ajutat la salvarea vieţilor celor mici şi am sprijinit eforturile remarcabile pe care le fac medicii din unităţile de pediatrie. Am identificat nevoile urgente din spitalele de pediatrie cu cea mai mare adresabilitate de la noi din țară și am realizat proiecte de renovare și reabilitare acolo unde secțiile medicale aveau nevoie. Am ajutat la dotarea cu aparatură medicală, am procurat medicamentele care lipseau, deși erau în protocolul de tratament și fără de care acești copii nu ar fi supraviețuit, totul însemnând mii de ore de voluntariat care ne-au adus bucuria de a schimba esențial modul în care sunt tratați copiii și tinerii cu afecțiuni grave”, a declarat Nicoleta Stoenescu, președinta Asociației ”Aripi spre Viață”.
Așadar, mai bine de 10 ani de fapte caritabile și, săptămâna trecută, o aniversare în același spirit. O atmosferă prietenoasă, dublată de strângere de fonduri, mici gesturi, vorbe frumoase și fapte care au un singur scop – oferirea de ajutor celor aflați în suferință. Artiști cunoscuți – Monica Anghel sau Miki – au cântat pentru cei prezenți, Cristian China-Birta a moderat în stilul său, plin de umor, desfășurarea evenimentului, Grădina Șevaletelor a pus la dispoziție spațiul, gustările au fost delicioase, iar pictorii Carmen Marin, Vali Irina Ciobanu, Dorin Apreotesei, Maria Jarda, Vitalie Butescu, Paul Mecet și Nicolae Blei, arta acestora fiind povestită în detaliu de curatorul Marius Tiță, s-au alăturat cauzei și au donat lucrări care au fost expuse spre vânzare. Câteva companii private au oferit vouchere pentru diferite servicii sau produse, pentru a fi achiziționate de oameni generoși, banii mergând, evident, spre proiectele asociației.
Orice mic ajutor contează. Împreună, pentru salvarea copiilor bolnavi
”O știu pe Nicoleta de foarte multă vreme și mereu mă impresionează prin ceea ce face. Delegarea competențelor este esențială în business, însă aici nu vorbim despre o afacere. În viață această delegare nu e ok. E mult mai în regulă ca atunci când poți să faci ceva, să faci! Dacă poți ajuta, fă-o!”, a spus Cristian China-Birta, alias Chinezul, antreprenor, consultant, blogger.
Printre invitații la eveniment s-au aflat oameni de televiziune, creatori de modă, jurnaliști, medici, dar și câțiva copii care, de-a lungul timpului, au fost ajutați să treacă mai ușor prin boală, de asociație. ”Ajutorul nostru este indispensabil salvării acestor copii, fie că ajutăm procurând pentru ei aparatură medicală pentru efectuarea în condiții corecte a chimioterapiei și tratamentelor necesare vindecării, fie că aducem pe fața unui copil zâmbete dăruindu-i o jucărie sau îndeplinindu-i o dorință. Asociația ”Aripi spre viață” își propune să acorde sprijin moral și material copiilor afectați de cancer și alte boli grave din țara noastră, contribuind astfel la reducerea discrepanțelor dintre calitatea asistenței medicale de la noi din țară și cea din țările occidentale. Sunt deficiențe care umbresc eforturile remarcabile pe care le depun medicii din unitățile de pediatrie pentru salvarea copiilor cu boli grave. S-au alăturat astăzi nouă pictori remarcabili care și-au donat lucrările pentru sprijinirea copiilor și tinerilor afectați de cancer, iar aceste lucrări vor fi expuse, pentru vânzare, și în mediul online.
Donatiile se pot face în conturile Asociației ”Aripi spre viață”, CUI 26481900, după cum urmează:
Lei RO88RNCB0521114607820001
Euro RO34RNCB0521114607820003”,
ne-a mai precizat Nicoleta Stoenescu.