Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a evidențiat, miercuri, pe 1 ianuarie, principalele motive care au dus la omagierea familiei creștine și a filantropilor ortodocși români în acest an.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 484, ediția print
„Proclamarea anului 2020 ca Anul omagial al pastorației părinților și copiilor urmărește evidențierea reperelor biblice și patristice privitoarea la pastorația părinților și copiilor precum și sublinierea rolului educației creștine în societatea contemporană. (…) Icoana emblematică a anului omagial 2020 este icoana Sfinților Părinți Ioachim și Ana și a fiicei lor, Fecioara Maria. Familia este binecuvântare și icoană a iubirii lui Dumnezeu pentru umanitate”, a spus Părintele Patriarh în cadrul proclamării Anului omagial și comemorativ 2020, citat de Basilica.ro.
Biserica alină suferințele oamenilor
Potrivit aceleiași surse, Patriarhul României a atras atenția asupra pericolelor la care este expusă familia creștină în zilele noastre. ”În societatea contemporană familia creștină trăiește într-o lume confuză din punct de vedere spiritual, fiind confruntată adeseori cu multiple provocări și crize precum sărăcia, migrația, șomajul, alcoolismul, drogurile, depresia, divorțul și nesiguranța zilei de mâine.” Ca soluție la această criză, Părintele Patriarh a îndemnat la afirmarea cu tărie a sfințeniei căsătoriei, solidarității în familie și între familii, demnității maternității, a paternității, a filiației și a fraternității ca daruri ale iubirii lui Dumnezeu. ”Proclamarea anului 2020 ca Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români are ca scop identificarea și promovarea exemplului celor care de-a lungul timpului au susținut spiritual și material activitatea social filantropică a Bisericii Ortodoxe Române, precum și evidențierea rolului filantropiei creștine astăzi ca lucrarea pastoral misionară a Bisericii. Astăzi, Biserica Ortodoxă Română contribuie în mod sistematic și substanțial la alinarea suferințelor oamenilor atât prin lucrarea liturgică, duhovnicească și pastorală, cât și prin lucrarea de asistență socială și filantropică”, a mai spus Părintele Patriarh.