Sfântul Ierarh Nicolae, sfântul din inima copiilor și a tuturor familiilor creștine, a fost prăznuit în seara zilei de marți, 5 decembrie și în dimineața zilei de miercuri, 6 decembrie, în Biserica Vintilă Vodă, din orașul Popești-Leordeni, într-un mod cu totul special. Ca de fiecare dată, părintele paroh Ioan Bondar și-a primit rugătorii la marea sărbătoare cu aceeași blândețe și bunătate, cu multe surprize duhovnicești și alese daruri de folos sufletesc, încă din Ajunul praznicului.
Un ales sobor de preoți condus de Părintele Dionisie Constantin, Consilier Patriarhal pentru Atelierele Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă al Patriarhiei Române, membrii Grupului Tronos al Patriarhiei Române și copiii Grupului “Șezătoarea Sânzienelor”, coordonați de învățătoarea Daniela Dragne, cu vocile lor calde și mângâietoare, s-au rugat și i-au cântat lui Dumnezeu ca niște îngeri, făcând loc bucuriei să se aștearnă în sufletele celor ce au luat parte la această frumoasă sărbătoare. Pentru dragostea pe care o poartă copiilor, tinerilor, vârstnicilor și familiilor necăjite, Sfântul Ierarh Nicolae a fost venerat și omagiat în biserica monument istoric din orașul Popești-Leordeni, ca un mare făcător de minuni al lumii și anul acesta. La ceas de mare sărbătoare creștină, a avut loc și aniversarea celor 346 de ani de existență a acestui lăcaș de cult. Ca în fiecare an, în ziua hramului, am avut onoarea și bucuria de a ne alătura și noi, echipa Jurnalului de Ilfov, familiei duhovnicești de aici, care a adus mulțumire și închinare marelui ierarh, în lăcașul de cult ce-i poartă numele. Am regăsit biserica împodobită cu o varietate de icoane mângâietoare, care chemau la înfrumusețare sufletească. Ne-am bucurat de o zi cu adevărat specială, încununată cu numeroase momente frumoase și o încărcătură emoțională ce nu poate fi descrisă în cuvinte.
Colindele, icoanele de mare preț care ne-au introdus în atmosfera sărbătorii Crăciunului
Preoții s-au rugat până spre orele prânzului pentru credincioși. I-au binecuvântat și le-au sfințit bucatele pe care le-au adus cu atâta dragoste la biserică. Prin rugile și cântările lor frumoase, pătrunzătoare, clericii le-au “suflat” credincioșilor, la urechea inimii, numai cuvinte mântuitoare. Uniți în credință, enoriașii parohiei Vintilă Vodă l-au bucurat până și pe Sfântul Ierarh Nicolae, sfântul ocrotitor, căci s-au unit cu Hristos Domnul, în Biserica Sa din Ceruri, asemenea lui. De altfel, povețele de folos sufletesc ale Părintelui Dionisie Constantin și ale părintelui paroh Ioan Bondar, i-au ajutat pe credincioși să înainteze în lumina și adevărul lui Hristos, izvorul sănătății, bucuriei și iubirii adevărate. După o slujbă minunată care ne-a înălțat sufletele, într-o interpretare impecabilă, membrii Grupului Psaltic Tronos al Patriarhiei Române au vestit miracolul Nașterii Domnului și au adus magia iernii în mijlocul nostru, prin versurile fascinante ale colindelor tradiționale românești. “O, ce veste minunată”, “Trei Crai de la Răsărit”, “Hristos s-a născut” reprezintă doar o mică parte din neprețuita zestre spirituală moștenită de la moșii și strămoșii noștri prin intermediul cărora, clericii de aici ne-au adus cel mai frumos mesaj Ceresc, minunata venire pe lume a Pruncului Sfânt, făcându-ne să simțim sărbătoarea Crăciunului, mult mai aproape. De altfel, sărbătoarea bucuriei și a prieteniei de la Popești-Leordeni s-a încheiat la fel de frumos cum a început și cum s-a desfășurat pe parcursul celor două zile. Toți credincioșii care au asistat la rânduielile bisericești au primit din partea parohiei pachete cu prăjituri aromate, sucuri și alimente tradiționale. După momentele duhovnicești petrecute la biserica monument istoric din Popești-Leordeni, oricât de sărman ai fi fost din punct de vedere material și financiar, aveai să ajungi acasă, mult mai bogat spiritual.
Îndemnul preoților: Să fim buni și iubitori…
“Mare este bucuria de astăzi! De fiecare dată când participăm la Sfânta Liturghie avem bucurie nespusă. Dar, bucuria se amplifică atunci când suntem în comuniune mai mulți preoți și mai mulți credincioși și prăznuim hramul bisericii. Bucuria aceasta nu poate fi descrisă în cuvinte. Întâlnirea cu Hristos este fericirea noastră, cea mai mare fericire din viața noastră. Și, dacă îL primim cu pregătirea cuvenită, dacă îL primim curat, ne spovedim și ne împărtășim cu Hristos, ne unim cu Hristos, atunci deja putem spune că gustăm bucurie din bucuria Preasfintei Treimi din Împărăția Cerurilor, suntem în comuniune cu Preasfânta Treime. Iubiți credincioși, Preasfânta Treime este iubire, omul fiind creat de Dumnezeu din iubirea Sa infinită. De aceea, și noi trebuie să avem iubire în noi și, dacă nu avem putere să facem milostenie materială, măcar să facem milostenie spirituală. Acum, mai mult decât oricând, vă îndemn să-i vizitați pe cei oropsiți și necăjiți, pe cei singuri. Vă spun cu mâna pe inimă, că voi merge și eu, în preajma Crăciunului, la un bătrân în vârstă de 92 de ani, care se află într-un azil din București și care mi-a fost sprijin la începuturile vieții și misiunii mele de preot în această regiune. Să nu uităm că sărbătoarea Crăciunului este, prin excelență, sărbătoarea bucuriei împărtășite cu cei dragi. Bucuria Nașterii Domnului, a primirii darurilor, a ascultării colindelor cu cei dragi copleșesc sufletul. De altfel, vă îndemn ca dacă aveți părinți, bunici și alți oameni dragi, să-i vizitați mai des, mai ales dacă sunt singuri și necăjiți. Vizita la un om singur aduce mare mângâiere și este o mare milostenie. Să fim buni, iubitori și milostivi! Dumnezeu să ne ajute să mai trăim asemenea momente de înălțare, de bucurie duhovnicească. Mulțumesc părinților slujitori, Părintelui Dionisie Constantin pentru dragostea față de noi și de biserica noastră și dvs., vă mulțumesc dvs., dragi credincioși care ne-ați fost și astăzi alături în rugăciune! Îi mulțumesc Părintelui Vasile, Stareț al Mănăstirii Cernica, Părintelui Ioachim Ceaușu, Starețul Mănăstirii Duminica Sfinților Români pentru această slujbă frumoasă care ne-a umplut sufletele de pace, liniște și frumos”, le-a spus credincioșilor, părintele Ioan Bondar, parohul Parohiei Vintilă Vodă.
… și să răspândim iubirea lui Dumnezeu!
Și cuvântul de învățătură al Părintelui Dionisie Constantin, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la acest eveniment religios deosebit, a fost un îndemn la trăirea în iubire de Dumnezeu. “Iubiți credincioși, de la Sfântul Nicolae trebuie să învățăm să mergem să ne rugăm la biserică împreună cu semenii noștri. Și, bineînțeles, învățăm darul acesta al milosteniei, să fim buni cu semenii noștri. Nu este suficient să ne rugăm mult și să postim mult, dacă nu suntem și milostivi. Dumnezeu nu dorește să fim doar recunoscători față de binefacerile Sale, ci dorește să răspândim iubirea Sa și să fim milostivi ca și Sfântul Ierarh Nicolae. În această perioadă de pregătire a întâmpinării Nașterii Domnului trebuie să ne sfințim viețile prin rugăciune și prin post și să fim mai milostivi cu cei din jurul nostru. Să fim mai buni, măcar acum când îL așteptăm pe Mântuitorul lumii. Să nu fim zgârciți, măcar în această perioadă, nici cu bunurile materiale pe care alții nu le au. Însă, dacă nu dispunem, nu avem posibilitatea de face milostenie cu bunuri materiale, pe care să le oferim celor aflați în nevoie, să fim milostivi măcar cu un zâmbet, o vorbă bună, cu o îmbrățișare și cu un ajutor pe care îl putem oferi acestor semeni ai noștri. Sunt și oameni care, deși au tot ce le trebuie material, sunt săraci pentru că nu au prieteni, oameni apropiați lor și suferă de singurătate. De asemenea, sunt și oameni bolnavi în spitale, copii care cresc în centrele sociale, vârstnici în azile, iar față de aceștia, nu avem nicio justificare să nu fim milostivi. Măcar în această perioadă să-I căutăm mai mult pe cei care se află în astfel de situații și să le aducem bucuria pe care, iată, mai întâi o aduce Sfântul Ierarh Nicolae, o prevestire a bucuriei Nașterii Domnului. La acest moment de mare bucurie pentru parohia dvs., vă adresez din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel urări de sănătate și de împlinire a tuturor doririlor bune și frumoase pentru dvs. și pentru familiile dvs.! Îl felicităm și îi adresăm binecuvântări Părintelui Protoiereu Ioan Bondar care este și parohul bisericii dvs. și, de asemenea, îi binecuvântăm pe părinții slujitori cu dorința de a petrece această sărbătoare și sărbătorile care vin, cu sănătate și bucurie. Să ne ajute Bunul Dumnezeu să pregătim cu bucurie darurile duhovnicești pe care să le oferim Celui ce se naște în ieslea cea săracă din Ierusalim și să-L rugăm să se nască și în sufletele noastre”, le-a spus părintele Dionisie Constantin, celor prezenți la hramul bisericii monument istoric, din orașul Popești-Leordeni.