Mărţişoare cu dragoste, de la elevii din Ştefăneştii de Jos

Miercuri, pe 1 Martie, între orele 10.00 – 13.00, la Școala Gimnazială Nr. 1 din Ștefăneștii de Jos, a avut loc Târgul de Mărțișor, unde au fost expuse spre vânzare mărțișoare unicat, realizate cu mult drag de către elevii claselor primare, sub îndrumarea cadrelor didactice.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 642

Prețurile au fost modice, iar cei care le-au achiziționat au adus mare bucurie în sufletul micilor creatori. Printre cumpărători s-a alfat și primarul comunei, Mircea Gheorghiță, care a urat tuturor doamnelor și domnișoarelor, cu prilejul zilei de 1 Martie, o primăvară plină de bucurii, speranțe și gânduri bune. ”Am fost la Târgul de Mărțișor de la școală, la invitația cadrelor didactice, dar mai ales la invitația copiilor și am fost impresionat de creativitatea lor. Îmi place foarte mult că pun suflet în ceea ce fac și am văzut asta și de Paști când, la fel, am cumpărat multe dintre creațiile elevilor noștri. De data aceasta m-a impresionat și scopul acestui Târg de Mărțișor, copiii dorind ca din banii adunați să-și ajute un coleg a cărui locuință, din nefericire, a ars. ”Așadar, mulțumesc cadrelor didactice și copiilor pentru această inițiativă, pentru spiritul lor caritabil. ­Mi-ar plăcea să știu că peste ani, au rămas la fel de buni precum sunt astăzi, la fel de empatici, uniți și gata să-și ajute semenii dacă aceștia trec prin încercări grele ale vieții. Recompensa noastră, a autorității locale, a fost aceea de a-i duce pe copii la un spectacol de circ, în București, pe 3 martie. Așa că, am pregătit pentru elevii noștri mai multe microbuze pentru transport, pentru că vorbim de câteva sute de copii!”, ne-a declarat Mircea Gheorghiță.

Tradiție îndrăgită

Și pentru că vorbim despre o sărbătoare tradițională românească, elevii care au participat la târg au fost îmbrăcați în costume populare, iar atmosfera astfel creată a fost una deosebită.

Școala Gimnazială Nr. 1 din Ștefăneștii de Jos este una dintre cele aproape 1.400 de școli care, la nivel național, beneficiază, din septembrie 2022, de finanțare din Planul Național pentru Redresare și Reziliență, în cadrul Programului Național de Reducere a Abandonului Școlar – PNRAS. Acest program se va desfășura în perioada 2022-2025 și are ca principale obiective desfășurarea unor activități (precum a fost și aceasta cu Târgul de Mărțișor) și investiți destinate combaterii abandonului școlar. În școală au început, de asemenea, o serie de investiții pentru digitalizarea și facilitarea procesului educațional (dotarea fiecărei clase cu table interactive, laptopuri).