În comuna Dobroești, într-o atmosferă plină de generozitate și multă emoție, Școala Gimnazială Nr. 2 Fundeni-Dobroești a organizat a II-a ediție a evenimentului caritabil ”Inimi pentru inimi”.
Spectacolul a fost organizat în parteneriat cu Primăria comunei Dobroești, biserica din localitate – Fundenii Doamnei și Școala de arte ”ExtraPerform”, iar echipa coordonatoare a fost formată din: Claudia Stupineanu, directorul Școlii Gimnaziale Nr. 2 Fundeni-Dobroești, Pîclișan Teodora, director adjunct, Ioan Liliana, Voicu Gina, Pop Luminița, Preda Nicușor.
Au deschis spectacolul elevii clasei a III-a B ai Ș coli Gimnaziale Nr. 2 Fundeni-Dobroești, cu un numărul intitulat ”Caruselul inimilor”, pregătit sub coordonarea învățătoarei Ana-Miriam Cîrțu, apoi au încântat cu glasuri melodioase membrii grupului ”Cantanti”, coordonat de prof. Preda Nicușor, iar Anais Stroe a cântat ”Inima mamei”, îndrumată fiind de învățătoarea Luminița Constantin. Grupul de dansatori ”Bucurie și armonie’’, coordonat de profesoara de muzică Gina Voicu și format din elevii claselor a II-a B, a IV-a B, a V-a B, a V-a C și a VI-a A și B, a prezentat două dansuri populare – ”Cădâneasca” și ”Ofițereasca”, după care a urmat grupul ”Flori de dor”, al elevilor claselor a II-a B, a II-a C și a III-a B, coordonat, de asemenea, de prof. Gina Voicu. Flori Tănase, elevă în clasa a V-a C, a interpretat două melodii ”Hai cu mine la party” și ”Mama”, iar elevii clasei a II-a C au adus în fața publicului un dans popular pregătit cu sprijinul prof. Roxana Silvia Marinescu. ”Dalbe flori”, ansamblu coordonat de prof. Luminița Pop, a încântat cu Ciuleandra.
O comunitate generoasă
În paralel cu spectacolul artistic, în sala de sport a fost organizat un târg, cu ocazia sărbătorilor pascale. Școlarii și preșcolarii au pregătit, alături de părinți și de cadrele didactice, diferite obiecte handmade pe care le-au oferit în schimbul unor donații. Astfel, participanții au avut oportunitatea de a se implica și de a contribui cu donații generoase, locuitorii din Dobroești demonstrând că sunt solidari și implicați, căutând soluții problemelor sociale din comunitate. ”Din inimi, pentru inimi” este un eveniment care are o importantă componentă caritabilă, fiind dedicat susținerii unor cauze variate, inclusiv sprijinirea familiilor defavorizate din cadrul școlii și a elevilor cu probleme medicale. Fondurile strânse sunt direcționate, în această perioadă, către grupurile vulnerabile care se confruntă cu dificultăți materiale și au nevoie de sprijin.
”Școala din Fundeni-Dobroești a reușit să aducă împreună comunitatea, într-un gest de generozitate și empatie, subliniind importanța educației în formarea unei societăți mai unite pentru scopuri nobile. Evenimentul caritabil a fost nu doar o ocazie de strângere de fonduri, ci și un moment de solidaritate și înțelegere reciprocă. Apreciem această a II-a ediție drept un succes, evidențiind angajamentul și compasiunea comunității în sprijinul celor aflați în nevoie. Prin astfel de inițiative, educația devine un instrument puternic pentru transformarea socială și pentru promovarea valorilor umane fundamentale”, ne-a declarat prof. Claudia Stupineanu, directorul unității de învățământ.