Elitele medicinei românești au primit distincții speciale la Zilele Institutului Clinic Fundeni 2013, eveniment ce a avut loc la finele lunii trecute. O distincție onorifică a ajuns la Ministerul Sănătății, reprezentat prin Eugen Nicolăescu, pentru întreaga contribuție. Au fost înmânate astfel de distincții și Casei de Asigurări de Sănătate București, Asociației Transplantaților din România, Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților, Societății Române de Hematologie, pentru colaborări eficiente în beneficiul pacienților. De asemenea, Ministerul Tineretului și Sportului a primit un trofeu pentru promovarea activității fizice ca parte a unui stil de viață sănătos, în parteneriat cu Institutul Fundeni. Și Academiei de Științe Medicale, reprezentată prin președinte prof. dr. Irinel Popescu, i-a revenit un trofeu onorific pentru promovarea cercetării științifice. Un trofeu special a fost acordat Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila, reprezentat prin rector acad. Ionel Sinescu, pentru susținerea activității didactice și pregătirea profesională a medicilor. “Sper ca și pe viitor să dezvoltăm parteneriate eficiente și să ne bazăm pe oameni deosebiți. Institutul Clinic Fundeni mulțumește tuturor celor care au fost alături de noi”, a spus dr. Carmen Orban, managerul unității sanitare.