Emisiunile de divertisment ar putea conține și întrebări din domeniul financiar pe lângă cele de cultură generală, iar în felul acesta ar putea fi sporită educația financiară a cetățenilor, a declarat Radu Grațian Ghețea, președinte CEC Bank și președinte de onoare al Asociației Române a Băncilor.
Articol apărut în nr. 345 al Jurnalului de Ilfov, ediția print
”Am observat emisiuni pe care unii le-ar putea trece la categoria emisiunilor de total divertisment, genul ”Te pui cu blondele” sau ”Am întrebat 100 de români”. Sigur, acolo apar tot felul de persoane, dar întrebările sunt de cultură generală și vrând-nevrând persoana care deschide televizorul se întreabă ”oare eu știu ce întreabă acolo?”…. Mă întreb, oare, nu am putea să introducem, într-un fel sau altul, și niște întrebări cu caracter educativ financiar-bancar? De exemplu, care este obligația principală pe care o are un debitor?”, a spus Radu Grațian Ghețea. Acesta consideră că bancherii trebuie să folosească toate canalele pentru a-i face pe clienți să înțeleagă noțiunile financiare și obligațiile părților.