În timp ce la Giurgiu 13 persoane au fost recent audiate la DGA după perchezițiile care s-au desfășurat la Serviciul de Permise auto și la locuințelor unor polițiști și instructori auto, ofițerii Direcției Generale Anticorupție (DGA) suspectându-i că au eliberat ilegal permise de conducere contra unor sume de bani, în Ilfov, agentul examinator Valentin Ghimfus, de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, din subordinea Instituției Prefectului Ilfov, a refuzat o mită de 350 de euro oferită de un candidat nepregătit.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 472

S-a întâmplat săptămâna trecută, în timpul probei practice de examinare pentru obținerea
permisului de conducere, iar oferirea mitei a fost făcută de către o femeie candidat. Agentul examinator a sesizat imediat conducerea Serviciului de premise auto și Prefectura Ilfov,
instituție care a sesizat, la rândul ei, Direcția Generală Anticorupție. Femeia a fost reținută de procurorii DGA pentru declarații și, ulterior, i s-a întocmit dosar penal. Valentin Ghimfus și șeful său, subinspector de Poliție Mihai Niță, au fost felicitați de către prefectul județului Ilfov, Mihai – Sandu Niță, pentru modul profesionist în care au acționat în cazul prezentat și pentru integritatea de care au dat dovadă.

”Tu poți face lumină”

DGA derulează în luna octombrie campania de informare și conștientizare anticorupție „Tu poți face lumină”, care are ca scop ”promovarea și dezvoltarea unui comportament integru în rândul personalului MAI și al cetățenilor prin conștientizarea consecințelor faptelor de corupție și a modalității de semnalare a acestora, prin prisma atitudinii civice de normalitate ce trebuie adoptată”. Obiectivele campaniei ating aspecte referitoare la obligațiile care derivă din calitatea de funcționar public, atitudinea în fața unor posibile fapte de corupție, conștientizarea cetățenilor despre necesitatea semnalării faptelor de corupție despre care iau cunoștință, prin apelarea Call Center Anticorupție 0800.806.806.