1 Iunie magic, la Bragadiru

Copiii din Bragadiru, dar şi din împrejurimile oraşului, au avut parte, cu ocazia zilei de 1 Iunie, de o mulţime de surprize. Timp de două zile, ei au petrecut clipe minunate în frumosul parc al oraşului, în cadrul unor manifestări organizate de primăria localităţii, în colaborare cu Casa de Cultură „Mihai Eminescu”. Unul dintre principalii „vinovaţi” de momentele de bucurie oferite celor mici a fost şi directorul aşezământului cultural bragadirean, Diana Radu Stan, sprijinită din plin în demersurile sale de Vasile Cimpoeru, primarul oraşului.

Dar nici cei mari nu au fost uitaţi. Pentru că, zilele acestea a fost o dublă sărbătoare: cea a celor mici, dar şi cea a Rusaliilor, sau a Cinzecimii, care încheie ciclul Sărbătorilor Pascale. Şi pentru ca bragadirenii de toate vârstele să rămână cu amintiri de neuitat de pe urma acestor sărbători, directorul Casei de Cultură a pus la cale organizarea unor manifestări culturale care să-i bucure pe toţi participanţii, indiferent de câţi ani au adunat în viaţă. Mai mult, pe parcursul acestui an Diana Radu Stan ne „ameninţă” cu multe alte evenimente culturale, cu o largă paletă tematică.

Micii mari artişti plastici

Parcul din Bragadiru, cum vă spuneam, s-a transformat, timp de două zile, într-un tărâm al copilăriei. Aici, prichindeii au avut parte de momente minunate, oferite de organizatorii evenimentelor. Şi au fost o mulţime de daruri pentru copii, în cadrul manifestărilor cultural-artistice purtând numele generic „Daruri pentru voi”. Astfel, începând cu orele 10.00, micuţii care au venit în parc au fost întâmpinaţi de doi clovni jucăuşi, care i-a invitat pe copii la dans. La câteva măsuţe de-o şchioapă, cei mici au găsit toate cele necesare pentru a desena, cele mai reuşite lucrări fiind expuse într-o expoziţie în aer liber. Aici am întâlnit-o pe Vanesa Erica Andriuţă, o micuţă artistă care ne-a uimit prin originalitea lucrărilor expuse. La numai 6 ani, ea desenează într-o manieră cu totul personală şi cu totul surprinzătoare pentru vârsta ei şi dă dovadă de un simţ al culorilor absolut deosebit. Dar copiii nu numai au pictat. Ei au fost pictaţi pe faţă, la rândul lor, transformându-se astfel în tot soiul de personaje de benzi desenate, basme, sau în animăluţe simpatice. 

La distracţie, cu Mickey Mouse, Minnie, Bumble Bee şi Optimus Prime

Un moment magic, la propriu, le-a fost oferit prichindeilor de Teo magicianul, care i-a lăsat cu gura căscată pe micii spectatori, cu scamatoriile sale. Apoi, Mickey Mouse şi prietena lui, Minnie, le‑au povestit copiilor, într-o scenetă plină de farmec, căldură sufletească şi duioşie, cât de importantă este prietenia. Ei au coborât de pe scenă şi au dansat împreună cu admiratorii lor de-o şchioapă. Iar apariţia roboţilor „Transformers”, i-a făcut pe copii să scoată chiote de încântare. Ei i‑au pipăit cu atenţie pe giganticii Bumble Bee şi Optimus Prime şi s-au fotografiat împreună cu ei. Cei care au dorit să-şi încerce forţele, au avut posibilitatea s-o facă în cadrul unor înfruntări de „sumo”, desfăşurate în costume speciale menite să le asigure alura specifică luptătorilor din acest sport. Au fost, cum spuneam, două zile minunate, în care cei ­mici s-au distrat pe cinste. Şi, având în vedere reuşita acestor manifestări, organizatorii au hotărât să repete aceste evenimente, în fiecare week-end. Aşadar, puştii din Bragadiru, şi nu numai, vor fi aşteptaţi, de aici înainte, cu noi surprize şi personaje dragi lor, în parcul din localitate, la fiecare sfârşit de săptămână.

 

Teatru, folclor şi muzică de promenadă

Pentru cei mari, sărbătoarea a debutat încă de vineri seara, când au fost invitaţi la un spectacol de teatru. Ei s-au „mutat” la Casa de Cultură „Mihai Eminescu”, pentru a vedea comedia „Mă mut la mama”, de Andreas Petrescu, avându-i în distribuţie, alături de autor, pe Adriana Trandafir și Gabriel Fătu. A doua zi, în faţa Casei de Cultură, a fost amenajat un mic târg al meșteșugarilor, alături de o zonă cu grătare pe care sfârâiau bunătăţi de-ţi lăsau gura apă. Ceva mai încolo, pe scenă, susţinea un program folcloric nou-înfiinţatul taraf al orașului „Rapsozii din Bragadiru”. Lor li s-au alăturat și soliștii Leonard Petcu, Daniela Marin și Ana Maria Neicu. Le-au urmat soţii Călin, Mihai și Maria, care și-au lansat noul album „De ce nu mai cânţi, Mărie?”. A doua zi, bragadirenii au avut parte de un recital de muzică de promenadă, asigurat de aceeași profesioniști de înaltă calitate ai „Tarafului din Bragadiru”. Iar copiii, la rândul lor, și-au putut continua distracţia pe toboganul gonflabil, la mini bungee-jumping sau „călătorind” cu trenuleţul, toate aceste locuri de agrement fiind situate în apropierea locului de divertisment amenajat pentru adulți.