@ ISUBIf, Jandarmeria și Poliția ilfovene, în colaborare sau individual, au aruncat în lupta împotriva coronavirusului toate resursele logistice și de personal @ Pandemia este ținută sub control, în Ilfov înregistrându-se, până la sfârșitul lunii aprilie, sub 300 de cazuri confirmate de COVID-19 (din păcate, 9 decese)

Pe 28 aprilie a avut loc, la sediul Consiliului Județean Ilfov (CJI), ședința Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Ilfov, condusă de președintele acesteia, vicepreședinte al CJI, Rizia Tudorache, ordinea de zi fiind una bogată, având în centru, evident, pandemia de coronaviroză.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, nr. 497 ediție print

Așadar, s-au discutat măsurile organizatorice de prevenire și de monitorizare a riscurilor privind COVID – 19 în județul Ilfov, acțiunile de prevenție derulate în spațiile publice de către autoritățile responsabile din județ, de la momentul declarării stării de urgență pe teritoriul României, precum și rapoartele de activitate ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Dealul Spirii” București-Ilfov, Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov și Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Ilfov.

Chiar din debutul discuțiilor, ATOP Ilfov a stabilit că va solicita conducerii Societății de Transport București, precum și Primăriei Capitalei, acțiuni constante de dezinfecție la capăt de linie a tuturor mijloacelor de transport în comun aflate în traseu și asigurarea măsurilor sporite de protecție pentru pasageri și șoferi, în cazul celor din urmă luându-se în discuție izolarea cu pereți de Plexiglas și crearea, astfel, a unor cabine/incinte protejate.

În cadrul măsurilor organizatorice de prevenire și de monitorizare a riscurilor privind COVID – 19, reprezentanții ISUBIf s-au referit, pentru început, la măsurile de prevenire dispuse pentru protejarea populației. S-au amintit – campania de informare pe tema coronavirusului; instruirea operatorilor telefonici în vederea colectării informațiilor referitoare la simptomele infecției; istoricul contactelor avute, a călătoriilor etc.; sprijinirea autorităților competente în situația instituirii izolării/carantinei; sprijinirea, de asemenea, a celor responsabili cu verificarea respectării măsurilor de carantinare/izolare etc. La nivel de instituție s-au amintit, de asemenea, măsurile dispuse: limitarea graduală/suspendarea unor activități ale personalului din subordine, decalarea programului de lucru, limitarea deplasărilor în interes de serviciu și în interes personal, fișe de triaj epidemiologic, echipamente de protecție pentru sectoarele cu risc, măsuri sanitare și profilactice etc.

În continuare, a fost prezentată ”situația persoanelor izolare la domiciliu, carantinate, infectate, vindecate și/sau decedate, ca urmare a infectării cu noul coronavirus”, iar la finele lunii martie datele arătau că erau izolate la domiciliu (luate în evidență și monitorizate), la nivelul județului Ilfov, 3.651 de persoane, cele mai multe dintre ele, pe raza orașului Popești – Leordeni (349), urmând apoi Bragadiru, Chiajna, Pantelimon sau Voluntari – fiecare având peste 250 de persoane în izolare. La aceeași dată mai erau înregistrate, în Ilfov, în carantină, 369 de persoane, confirmate a fi infectate – 39 și nu era înregistrat, din fericire, niciun deces.

Pentru luna aprilie, până la momentul ședinței – 28.04.2020, cifrele ISUBIf arătau deja o creștere a numărului de cazuri confirmate de persoane infectate, acesta ajungând la aproape 300, aproape 1.400 de persoane în izolare, 109 în carantină, 29 de persoane vindecate și, din păcate, statistica indica deja 9 persoane decedate (1 în Voluntari, 1 în Ștefăneștii de Jos, 1 în Jilava, 1 în Dragomirești Vale, 1 în Cornetu, 1 în Clinceni, 1 în Buftea și 2 în Brănești).

Alte intervenții ISUBIf

Și, pentru că activitatea ISUBIf înseamnă și alte intervenții de urgență, în perioada ianuarie – martie 2020, pompierii au intervenit la 82 de incendii, 133 de incendii de vegetație, 68 de intervenții pe partea de protecție civilă dezastre, 28 de evenimente publice de amploare, 66 asistența persoanelor, alta decât SMURD, 2 intervenții pe protecția mediului, 9 salvări de animale și 23 de alte intervenții. Un total de 411 misiuni ale pompierilor ISUBIf, în primele 3 luni ale anului.

Iar pe partea de SMURD datele arătau, la nivelul ISUBIf, pentru aceeași perioadă a anului, 5.423 de intervenții, din care ajutor medical de urgență – 4.438, 9 urgențe pentru descarcerare, 84 de recunoașteri în teren, 19 exerciții, 436 deplasări fără intervenție și 26 de alerte false.

Jandarmii ilfoveni, la datorie în peste 2.400 de misiuni

În perioada trecută de la instituirea stării de urgență, având în vedere evoluţia situaţiei epidemiologice şi evaluarea riscului de sănătate publică şi luând în considerare necesitatea adaptării permanente a măsurilor din competenţa Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Ilfov, pentru gestionarea situaţiei operative au fost adoptate și aici o serie de măsuri pentru: menţinerea prezenţei active în spaţiul public (având în vedere caracterul preventiv al acţiunilor, pentru evitarea răspândirilor infecţiei cu noul coronavirus); cooperarea permanentă cu celelalte structuri cu atribuţii în domeniu, în special Poliția Ilfov, dar şi cu Direcția de Sănătate Publică, ISU și Aeroportul Internațional ”Henri Coandă” București (AIHCB), în vederea gestionării situaţiilor cu impact în planul ordinii şi siguranţei publice; analizarea permanentă a situaţiei operative din zona de responsabilitate; prelucrarea personalului cu privire la cadrul normativ incident stării de urgenţă, cu accent pe prevederile ordonanţelor militare; executarea în sistem mixt, atât în mediul urban, cât şi rural, a misiunilor din competenţa IJJ Ilfov (2.430 misiuni/2.431 jandarmi); acordarea de sprijin structurilor de Poliţie de Frontieră din cadrul AIHCB pe fondul fluxului foarte mare de pasageri; asigurarea măsurilor de ordine publică la centrele de carantină instituite pe raza de competenţă a judeţului Ilfov etc.

Reprezentantul IJJ Ilfov a mai vorbit reprezentanților ATOP Ilfov despre 1.336 de persoane izolate la domiciliu, care au fost verificate permanent, despre sancţionarea celor care nu au respectat prevederile ordonanţelor militare emise în perioada stării de urgență şi a alte prevederi legale incidente (sancţiuni contravenţionale – 826, valoarea acestora – 1.503.800 lei); despre executarea în sistem independent şi mixt a misiunilor de însoţire a convoaielor care au tranzitat zona de competenţă a IJJ Ilfov (524 misiuni/1.281 jandarmi); despre asigurarea măsurilor de ordine publică în zona lăcaşelor de cult pe timpul Sărbătorilor Pascale (15 locaţii unde au acționat 58 de jandarmi); despre faptul că jandarmii ilfoveni au fost solicitați ca sprijin pentru suplimentarea dispozitivelor la Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei, Gruparea de Jandarmi Mobilă Ploieşti sau Şcoala de Aplicaţie pentru Ofiţeri a Jandarmeriei Române, dar și despre cooperarea permanentă cu Direcția de Sănătate Publică Ilfov, pentru cunoaşterea exactă a situaţiei referitoare la persoanele confirmate aflate în izolare la domiciliu, inclusiv cu privire la personalul propriu aflat în această situaţie.area restricțiilor!”

”Zilnic, în România sunt depistate sute de noi cazuri de infectare COVID – 19, în condițiile în care testarea este la un nivel minim. În această situație este inadmisibilă ipoteza relaxării măsurilor de izolare și a restricțiilor de circulație din data de 15 mai. Trebuie să se înțeleagă foarte clar care sunt riscurile la care este expusă populația în urma unei astfel de decizii. Sunt două scenarii care trebuie luate în calcul:

  1. Este posibilă o explozie a numărului de infectări din cauza numărului foarte mare de persoane infectate care sunt asimptomatice. Aceste persoane vor transmite virusul mai departe bătrânilor, care nu au aceeași imunitate, crescând numărul deceselor.
  2. Spitalele și resursele – atât materiale cât și umane: personalul din spitale este epuizat, iar materialele nu au fost suficiente încă de la începutul pandemiei. În contextul unui nou val de infectări, sistemul românesc de sănătate va mai putea face față situației?

Este momentul, dragi guvernanți, să uitați de interesele personale/electorale în favoarea intereselor colective. Să nu renunțăm la siguranță și sănătate pentru niște jocuri politice care pot costa viețile românilor! #stațiacasă!” este îndemnul președintelui ATOP Ilfov, Rizia Tudorache, vicepreședinte al CJ Ilfov.

Peste 45.000 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 71 de milioane lei, aplicate de polițiștii din Ilfov

La nivelul Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Ilfov, în contextul pandemiei de coronaviroză, s-au menționat angrenarea, în medie, în activitățile specifice zilnice, a unui număr de 357 de polițiști, 76 de jandarmi, 158 efective Poliție Locală și 2 militari din cadrul MApN. Au fost executate 1.694 misiuni (457 pentru fluidizarea circulației rutiere, escortarea convoaielor sau coloanelor auto, 593 pentru verificarea izolării/carantinei, 266 verificarea respectării, de către societățile comerciale/PFA-uri a interdicțiilor impuse pe timpul stării de urgență, 197 misiuni pentru depistarea/reținerea persoanelor care s-au sustras măsurilor de izolare/carantină, 142 misiuni de însoțire/escortare mașini transport materiale medicale sau 38 de misiuni în domeniul combaterii criminalității economice).

De asemenea, au fost verificare în această perioadă de pandemie 15.691 locații de izolare/carantină și un număr de 35.691 persoane. Doar 9 persoane nu au respectat măsurile impuse.

Au fost înregistrate, de la debutul crizei epidemiologice, în Ilfov, 28 dosare penale în care au fost cercetate 28 de persoane – 2 privind săvârșirea infracțiunii de zădărnicire a combaterii bolilor, 1 evaziune fiscală, 1 falsificarea/substituirea de alimente/alte produse, 2 infracțiuni de înșelăciune și 22 de alte infracțiuni.

S-au aplicat 34.652 sancțiuni contravenționale (262 pentru fapte de natură economică, restul fiind fapte în contextul epidemiei) însumând 71.192.100 lei. Au fost indisponibilizate în vederea confiscării bunuri în valoare de 186.511 lei.

La nivelul județului, în perioada de referință, au fost organizate și desfășurate 7 acțiuni cu efective mărite. Au fost legitimate 3.874 persoane și verificate 2.462 auto. Au fost aplicate 272 sancțiuni contravenționale în valoare de 576.745 lei și au fost înregistrate 3 dosare penale.