◉ Amintiri valoroase și urări de bine pentru hotărâri de succes

Ultimul sunet de clopoțel a răsunat pentru mii de adolescenți din toată țara, absolvenți ai claselor a VIII-a, care se pregătesc de primul mare examen din viața lor – Evaluarea Națională.

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 603, ediția print

La Liceul Teoretic Nr. 1 Periș, două clase de absolvenți și-au luat rămas bun de la școală, de la profesori și de la colegi, cu emoții, îmbrățișări și numeroși părinți cu lacrimi în ochi. A trecut o etapă, începe o alta nouă, cu și mai multe provocări.

Jurnalul de Ilfov a participat la festivitatea ultimului sunet de clopoțel al clasei a VIII-a B, marcat de mesaje emoționante din partea elevilor, a profesorilor, dar și a primarului comunei Periș, Anghel Albu, edilul căruia i se datorează, de altfel, înființarea Liceului Teoretic Nr.1, în anul 2009, alături de prof. Lucian Dumitru.

”Doritul sfârșit al clasei a opta a sosit cu regretul că nu am putut face mai multe. Cu o ultimă lacrimă îmi iau la revedere, dragi colegi și profesori. O să păstrez în mine fiecare întâmplare, fiecare sonerie cu care începeau orele interminabile. Primii ani din clepsidra noastră s-au scurs. Prima zi de școală, chiar și primii pași în clasă, calda voce a doamnei învățătoare. Cu toată sinceritatea, vă  mulțumim, dna. dirigintă, că sunteți persoana cu un suflet atât de generos, o inimă caldă și ajutorul dvs. este de neprețuit. Nu putem uita profesorii, cărora, pe lângă cunoștințele acumulate, le datorăm o parte importantă din formarea noastră ca elevi. Mulțumim pentru că nu ne-ați lăsat întrebările fără răspunsuri”, a transmis, tuturor celor prezenți, o absolventă a clasei a VIII-a.

 

”Îi mulțumesc dnei director pentru oportunitatea de a îndruma elevii, ca și profesor diriginte, timp de patru ani. Meritați toată stima și respectul meu și al elevilor!”, a transmis prof. diriginte al clasei a VIII-a B.

Aceasta a mulțumit colegilor, profesorilor pentru răbdarea, îngăduința și înțelegerea de care au dat dovadă în a-i învăța pe elevi. Mulțumiri au fost adresate și părinților și familiei, pentru tot ce au făcut pentru copii, profesoara fiind convinsă că părinții vor călăuzi și de acum înainte pașii copiilor pentru a deveni oameni demni, onești, respectuoși, pregătiți pentru a se descurca în societatea. Elevilor le-a urat succes, reușită la examene, să rămână aceeași copii discreți, frumoși și sinceri.  ”Le mulțumesc pentru faptul că m-au primit în viața lor, timp de patru ani, cu bune și rele, dar consider că am devenit cei mai buni prieteni. Veți începe o nouă etapă și trebuie să dați dovadă de responsabilitate și seriozitate. Succes!”, a mai spus prof. diriginte Silvia Lup. Urări de bine și succes au urmat și din partea profesorilor de matematică, biologie sau religie.

Amintiri valoroase și urări de bine pentru hotărâri de succes

Prof. Angela Dumitru, directorul Liceului Teoretic Nr. 1 Periș a spus: ”Vă felicit pentru tot parcursul și pentru faptul că ați arătat că puteți să fiți copii serioși și chiar dacă sunteți în clasa B nu înseamnă că sunteți mai prejos decât clasa A. Prin urmare, vă felicit din suflet, am încredere în voi, știu că veți lua hotărâri bune pentru voi și pentru viitorul vostru, vă felicit părinții și le urez multă răbdare și putere de muncă în coordonarea lor”.

O altă elevă, Lavinia Petre a mulțumit profesorilor pentru grija pe care
le-au purtat-o elevilor în toți anii de școală. Apelând și la umor, eleva a mulțumit și dnei. diriginte, Silvia Lup pentru absențele motivate și a cerut scuze dnei. director, în numele colegilor, pentru toate geamurile sparte. ”Ne-am certat, ne-am împăcat, am râs și am plâns împreună, iar asta ne-a apropiat. S-au legat prietenii strânse care nu pot fi rupte. Ne-am format amintiri împreună, valoroase”, a mai spus eleva, reamintindu-și de dna. prof. de biologie care i-a pus pe elevi la un moment dat să dea cu mopul în toată școala, după ce s-au bătut cu apă. ”Am trăit împreună momente bune și rele, dar cel mai important este că am rămas uniți. Dragi, profesori, fără voi nu am fi reușit. Vă suntem recunoscători și vă mulțumim și putem spune cu mândrie și admirație să suntem absolvenții clasei a VIII-a B, ai Liceului Teoretic Nr. 1 Periș”, a mai spus aceasta.

Nu în ultimul rând, primarul Anghel Albu le-a spus elevilor, la fel de emoționat: ”Performanța voastră este mândria noastră. Întotdeauna când văd că avem la bacalaureat un procent mare de promovare, comparând cu alte licee și cu alte școli din județ, este o mândrie, și pentru mine ca edil, și pentru cadrele didactice din școală. Iar eu zic că ați avut de la cine învăța. Cadrele didactice sunt foarte pregătite la noi și vă doresc, din suflet, mult succes!”