• Înălţarea Domnului, zi de rugăciune şi recunoştinţă, la Paraclisul Catedralei Naţionale

Pentru clerici, eroii neamului nu mor niciodată. Nici istoria acestei ţări care a fost scrisă cu sângele lor. Ne-au dovedit-o prin nenumăratele cinstiri deosebite pe care le-au săvârşit, de-a lungul timpului, în semn de recunoştintă şi preţuire. La fel s-a întâmplat şi joi, pe 28 mai, în ziua Înălţării Domnului, când  sufletele ierarhilor, preoţilor, diaconilor, monahilor şi monahiilor din toată ţara s-au înălţat şi s-au luminat şi ele odată cu ridicarea la Ceruri a rugăciunilor din timpul slujbei de pomenire a ostaşilor care s-au jertfit pe câmpurile de luptă pentru apărarea ţării şi credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului şi demnitatea poporului român.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 501, ediția print

Paraclisul Catedralei Naţionale, al cărui hram principal este Înălţarea Domnului, a îmbrăcat joi, frumoasele straie de sărbătoare. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie şi parastasul pentru martirii neamului care au avut loc aici, au fost prezidate de Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop Vicar Patriarhal, ca delegat al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. „Ne rugăm Domnului Iisus Hristos cel Înălţat la Cer să înalţe şi sufletele acestor adevăraţi martiri ai neamului, iar exemplul lor să ne fie lumină şi în viaţa noastră, pentru că urmează exemplul jertfei Mântuitorului Iisus Hristos”, a spus Episcopul Vicar Patriarhal Ieronim Sinaitul la slujba de pomenire a eroilor oficiată joi la Paraclisul Catedralei Naţionale, citat de Basilica.ro.

Preasfinţia Sa i-a îndemnat, aşadar, pe cei prezenţi să îi aibă ca modele pe eroii naţionali. „Exemplul lor să ne inspire pe noi toţi, ca să ne păstrăm cu sfinţenie credinţa, obiceiurile, limba şi neamul”, a mai spus Părintele Episcop. De altfel, ierarhul a pus accent pe importanţa cunoaşterii şi cinstirii istoriei şi a identităţii spirituale şi culturale naţionale. „Să ne amintim istoria, să nu uităm momentele însemnate ale neamului nostru şi, de asemenea, să iubim toată spiritualitatea şi cultura care îmbracă acest neam”. Episcopul Vicar Patriarhal a reiterat în predica sa importanţa catedralei pentru spiritualitatea neamului românesc şi a numit-o un „obiectiv naţional şi de demnitate”, precizând că „nu este o ambiţie a generaţiei noastre, ci este o dorinţă născută de multe veacuri”, scrie Basilica.ro. Amintind de faptul că edificiul religios construit pe Dealul Arsenalului a fost dedicat eroilor naţionali, Preasfintul Părinte a ţinut să precizeze și faptul că: „se cuvenea să se ridice un altar care să fie spre proslăvirea lui Dumnezeu, un altar unde să-I mulţumim pentru darurile pe care le-a dat poporului român, un altar unde să-i pomenim pe toţi cei care s-au jertfit pentru demnitatea, pentru unitatea poporului nostru, neatârnarea ţării noastre, pentru păstrarea legii româneşti care însemna dreapta noastră credinţă cu care am străbătut veacurile şi care ne-a dat putere să învingem vicisitudinile”. 

Numele eroilor, aşezate în masa Sfântului Altar din Catedrala Naţională 

Numele tuturor eroilor români cunoscuţi care şi-au jertfit viaţa în Războiul de Independenţă din 1877-1878, în războaiele balcanice din 1913, în Primul şi Al Doilea Război Mondial, precum şi numele făuritorilor Marii Uniri din 1918 se află aşezate în masa Sfântului Altar din Catedrala Naţională. Acestea pot fi consultate accesând site-ul Trinitas TV într-o secţiune specială intitulată „Jertfa poartă numele lor”. „Desigur, cei cărora nu le cunoaştem numele, îi ştie Dumnezeu. Iar celor care s-au jertfit pentru neam nu li se va pierde pomenirea. Deci, la prestolul acestui altar prim al Bisericii şi al naţiunii noastre sunt aşezate spre pomenire numele tuturor eroilor neamului”, a adăugat Episcopul Vicar Patriarhal.