Zeci de concurenți în competiție, la faza județeană, cu speranța că lucrările lor, unele dintre ele cu adevărat impresionante, vor trece de exigențele juriului și se vor califica în etapa națională a olimpiadei
La Liceul Tehnologic ”Barbu Știrbey”, Buftea, a avut loc, sâmbăta trecută, etapa județeană a Olimpiadei ”Meșteșugurilor Artistice Tradiționale”, concurs înscris în Calendarul Activităților Educative Naționale 2023. Etapa națională a concursului se va desfășura între 19-24 iulie 2023, la Sibiu.
Regulamentul de participare la faza județeană a olimpiadei a stabilit condițiile de participare pentru elevi sau echipele de elevi (6-18 ani) selectate la faza pe unitate de învățământ, club sau palat al copiilor și elevilor, centre de excelență din județ, care au trebuit să demonstreze că posedă cunoștințe temeinice legate de meșteșugul practicat, cunoștințe referitoare la tema reprezentată de lucrarea înscrisă în concurs, cunoașterea tehnicilor de lucru folosite la confecționarea, modelarea și/sau decorarea artistică a obiectelor, conform tradiției și faptul că posedă cunoștințe temeinice despre costumul popular pe care-l poartă în concurs.
Secțiunile de concurs au fost: Pictură icoană pe sticlă/pictură naivă; Pictură pe lemn/Tradiție bizantină (icoană); Pictură naivă/Tematică laică (suport sticlă sau pânză); Măști tradiționale; Cusături tradiționale/Broderie; Gravură/Tematică religioasă/Xilogravură; Țesături/țesut în război orizontal; Obiecte decorative; Confecționat podoabe; Olărit/Modelat ceramică; Încondeiat ouă; Prelucrarea artistică a lemnului/Sculptat icoane; Mobilier pictat; Prelucrare metal; Pirogravură; Confecționat piese de costum popular și Împletit fibre vegetale.
Pentru secțiunile Pictat icoane pe sticlă, Pictat icoane pe lemn și Pictură naivă, elevii au avut de reprodus, la alegere, din temele ”Buna Vestire” sau ”Maica Domnului Îndurerată” (icoane pe sticlă), ”Buna Vestire” (icoane pe lemn), ”Primăvara în sat” sau ”Sărbători Pascale în sat” (pictură naivă). Suportul pentru pictură a fost, de asemenea, la alegere – format A4 sau A3. Pentru icoană de lemn s-a permis concurenților să aibă trasat desenul (incizat) și aplicată foița de aur unde și dacă a fost cazul, pentru icoană pe sticlă și pictură naivă laică pe sticlă, concurenții au avut permisiunea de a se prezenta cu izvodul schițat pe hârtie, însă nu și conturul trasat pe sticlă – acesta urmând a se realiza de pe izvod, în timpul concursului, iar pentru pictură naivă pe pânză s-a permis trasarea desenului cu creionul înainte.
Costume populare, purtate cu mândrie de concurenți
Așa cum precizam mai sus la condițiile de concurs, regulamentul a stabilit că toți concurenții se prezintă la olimpiadă îmbrăcați exclusiv în costum popular. Juriul a fost format din specialiști teoreticieni, practicieni și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Ilfov. Pentru fiecare secțiune din concurs, juriul a avut câte minimul trei membri. Aceștia au avut de punctat expresivitatea (liniei, compoziția, culorile), tehnica folosită (materiale, unelte), respectarea tradiției, cunoștințele teoretice (referitoare la istoricul, denumirea și ornamentica obiectului realizat în concurs și a meșteșugului practicat), complexitatea obiectului, autenticitatea.
Așadar, sâmbăta trecută, începând cu ora 9.00, circa 100 de elevi talentați din județul Ilfov, însoțiți de profesorii coordonatori, au fost găzduiți de Liceul Tehnologic ”Barbu Știrbey” din Buftea, pentru a susține Olimpiada „Meșteșuguri artistice tradiționale” – faza județeană. Au fost trei ore de creație absolut deosebite, în sălile de concurs elevii fiind foarte bine pregătiți teoretic, dar și practic – cu tot ce le-a fost necesar pentru realizarea lucrărilor.
Grafică Mică, în holul liceului
Tot în incinta Liceului Tehnologic ”Barbu Știrbey” au fost expuse și lucrările participante la Concursul de Grafică Mică, ediția a III-a, ”Omul și mediul înconjurător”, iar elevii ilfoveni au prezentat lucrări chiar deosebite, concurând la modul cel mai serios cu creații ale elevilor din licee vocaționale de artă din Capitală, Cluj, Bacău etc.
Anul aceasta, temele concursului au fost – ”Excursii în natură”, ”Viața la țară”, ”Muncă în natură”, ”Studiul naturii”, ”Protejarea naturii” și ”Orașul și mediul natural”, iar secțiunile stabilite – ”Desen grafic”, ”Gravură”, ”Ex Libris” și ”Poster”. S-a lucrat pe hârtie sau carton și ca tehnici de lucru au fost permise penița, cărbunele, creionul, liner-ul, pastel-ul, tehnica mixtă, toate tehnicile de gravură. Juriul a punctat compoziția, originalitatea, forța de expresie, perspectiva temei și conceptul/ideea acesteia.
Mihnea Badea, profesor titular de Educație Plastică la liceul buftean ”Barbu Știrey” și coordonator al Centrului de Excelență/Arte/Ilfov ne-a precizat că inițiativa organizării acestui concurs îi aparține și, pe viitor, intențiile sunt ca acesta să se desfășoare cu participarea fizică a elevilor din toată țara și, de ce nu, și din străinătate.