La marginea pădurii Vlăsiei, pe malul Lacului Căldărușani, se ridică semeață una dintre cele mai vechi și mai importante mănăstiri ale României, Mănăstirea Căldărușani. Ctitorită în anul 1638 de domnitorul Matei Basarab, acest așezământ monahal este un punct de întâlnire între istorie, cultură și dreapta credință a poporului român.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 759, ediția print

Mănăstirea Căldărușani este locul unde te regăsești, chiar și fără să știi că te-ai pierdut. Dincolo de zidurile sale vechi, păstrate cu grijă și înnoite prin strădania părintelui stareț Lavrenție Gâță și cu sprijinul Consiliului Județean Ilfov, mănăstirea adăpostește o adevărată comoară spirituală. Biserica principală, vestit monument istoric, a fost recent consolidată și împodobită cu picturi noi care au dat viață picturii originale, degradate de vremuri și de vremi, ducând mai departe, peste generații, frumusețea acestei bijuterii spirituale. În muzeul de o valoare culturală și religioasă remarcabilă, sunt expuse veșminte preoțești brodate cu fir de aur și argint, icoane vechi de sute de ani, cărți de cult tipărite în veacul al XVII-lea, manuscrise și obiecte liturgice rare. Muzeul păstrează și obiecte ce au aparținut Sfântului Grigorie Dascălul, fost Mitropolit al Țării Românești. Tot aici, se regăsește și tiparnița realizată de acest sfânt ocrotitor, de unde au ieșit la lumină cărți de cult care hrănesc spiritual poporul român, de veacuri întregi.

Aici, Cerul sărută pământul 

La loc de cinste între odoarele mănăstirii strălucește Icoana Maicii Domnului ”Grabnic Ascultătoarea”, cunoscută drept făcătoare de minuni. Pelerini din toată țara vin să se roage în fața acestei icoane, aducând mulțumiri pentru ajutorul primit, vindecări și împliniri neașteptate. Mărturii ale minunilor sunt păstrate de obștea mănăstirii cu discreție și smerenie. ”În sfântul altar se află așezate spre închinare nu mai puțin de 17 părticele de sfinte moaște, provenite de la sfinți din primele veacuri creștine până în epoci mai recente. Printre ele se numără și moaștele Sfântului Haralambie, Sfântului Trifon, Sfântului Pantelimon, Sfântului Elefterie, Sfântului Nectarie, dar și ale Sfintei Mucenițe Tatiana și ale Sfintei Marina.  Aceste odoare, păstrate cu evlavie, atrag credincioși de pretutindeni, care vin să se roage și să ceară mijlocirea sfinților în necazuri și nevoi. Se simte prezența acestor sfinți în mijlocul nostru. De-a lungul timpului, am avut parte de multe minuni în viața noastră, după rugăciunile rostite la sfinții noștri ocrotitori,” mărturisește părintele stareț Lavrenție Gâță. Un exemplu ar fi cel din anul 1994, când părintele stareț a înființat și un seminar teologic în cadrul mănăstirii, cu o secție specială de pictură bisericească. Elevii de aici învățau tainele credinței și mai ales, cum să le exprime prin culorile și simbolurile artei sacre, ducând mai departe o tradiție veche de secole. Mănăstirea Căldărușani este locul unde istoria nu se uită, ci se păstrează cu grijă și se îmbogățește prin rugăciune. Este un loc care vorbește pe limba inimii, indiferent de vârstă, educație sau rang social. Fie că ești pelerin, iubitor de artă, căutător de liniște sau doar trecător, acest loc te primește cu brațele deschise, ca o mamă bună ce nu uită niciodată să-și așeze copiii sub acoperământul dragostei.