FC Voluntari are, în acest început de campionat, o prestație mai mult decât dezastruoasă. După 5 etape, echipa ilfoveană a reușit doar un egal și este lanterna roșie cu numai un punct în clasamentul sezonului regulat. Meciul de la Târgu Mureș confirmă perioada neagră prin care trece formația condusă de Daniel Oprița, tehnician care se îndreaptă cu pași repezi către o demitere.
Voluntari a început bine partida de la Târgu Mureș, așa cum ne obișnuise, în primele 10 minute a fost o prezență de luat în seamă în atac, dar, încet-încet, băieții lui Oprița au cedat inițiativa sibienilor, de parcă i-ar fi lăsat bateriile.
Din punct de vedere tactic, „marinarii” de Ilfov nu au arătat mai nimic, iar apărarea a fost vraiște. De parcă ancora de pe tricou atârna atât de greu încât acestora li s-au împleticit picioarele! La un moment dat, fotbaliștii din Voluntari dădeau impresia că își sabotează antrenorul. Într-un cuvânt, elevii lui Oprița au fost absolut penibili.
Începutul dezastrului
„Apocalipsa” ilfovenilor a început în minutul 29, când Hodorogea a greșit la linia te tușă a careului. Mingea a ajuns la Tsoumou, care marcat fără probleme la colțul scurt, în stânga lui Drăghia.
Cinci minute mai târziu (34), a fost rândul lui Drăghia să greșească, iar Tsoumou să facă dubla, după ce portarul de la Voluntari a respins în față mingea, după o centrare de pe partea dreaptă a sibienilor. În minutul 38, sibienii beneficiază de o lovitură liberă de la circa 20 de metri, iar Tătar înscrie cu o execuție impecabilă în vinclul porții lui Drăghia, care a rămas spectator. În repriza a doua, portarul ilfovenilor a comis-o definitiv: îl faultează în afara careului pe neobositul Tsoumou, care scăpase singur cu Drăghia, după o nouă greșeală a celor de la Voluntari, și primește roșu direct, în calitate de ultim apărător, de la arbitrul Horațiu Feșnic.
„Să dăm patru, ca la teatru!”
Scandau, la un moment dat, suporterii sibieni. Iar jucătorii le-au ascultat îndemnul și, în minutul 68, Nicușor Petrescu, introdus de Pelici la pauză, a reușit cel de-al patrulea gol. Ilfovenii se prăbușesc total, niciun jucător nu mai are tragere de inimă și joacă la trecerea timpului, fără să le mai pese de rezultatul final. Până la final, sibienii au mai avut două ocazii mari și scorul ar fi putut ajunge 6-0. După acest eșec, FC Voluntari rămâne pe locul 14 în clasament cu 1 punct și este singura echipă din campionat care nu are nicio victorie în acest campionat.
Oprița își asumă întreaga situație
La finalul meciului, Oprița a declarat că își asumă situația în care se află echipa și se gândește la ce e mai rău. „Multe nu sunt de spus după rușinea din teren. Un joc slab, multe greșeli, este inadmisibil să ne prezentăm așa. Sunt greșelile mele, mi le asum și voi avea de discutat cu conducerea, pentru că mai mult ca sigur se va întâmpla ceva. Postul unui antrenor este mereu în pericol, dar acum e clar că se va lua o decizie și antrenorul plătește de obicei. (…) „Nu mă gândesc ce va fi cu Craiova, trebuie analizat ce s-a întâmplat azi. Eu iau deciziile și eu trebuie să mi le asum, asta e, eu sunt cel mai vinovat. Dacă la antrenament facem ceva și la meci facem altceva, tot vina mea este. Nu sunt destul de clar pentru ei…Nu vreau să comentez situația niciunui jucător”, a spus Oprița.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.416