@ Lumina Învierii Domnului este lumina care ne schimbă din interior
Hristos a Înviat! Ca în fiecare an, când clopotele au răsunat în tot înaltul în noaptea de Paști și lumina s-a împărțit din mână în mână, parcă s-a schimbat ceva în noi. O liniște dulce ne-a cuprins, iar sufletul, obosit de tot ce a adunat până acum în acest an, a început să respire din nou. Este un timp în care totul pare că s-a oprit pentru o clipă și s-a umplut de lumină, de lumină sfântă.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 750, ediția print
Iată-ne în Săptămâna Luminată, acele zile rare din an când Cerul parcă e mai aproape de Pământ, când natura înflorește, oamenii zâmbesc mai mult, iar în aer este o liniște care nu vine din afară, ci din interior. Este o pace care nu se poate explica, ci trăi. Această săptămână este una specială atât în calendar, cât și în inimile celor care au înțeles ce înseamnă Învierea. Nu vorbim numai despre o minune petrecută acum 2000 de ani. Vorbim și despre o realitate vie. Aceea că moartea nu mai are ultimul cuvânt, că iubirea este mai tare decât suferința și că Dumnezeu nu ne-a uitat.
De la întuneric… la lumină
”Ziua Învierii! Popoare, să ne luminăm!”, spun preoții în biserică în noaptea de Paști. Această chemare nu este doar o invitație la sărbătoare, ci la transformare, la o renaștere sufletească. După 40 de zile de post și rugăciune, sufletul ni se deschide acum către lumină, asemenea florilor primăverii care se deschid spre soare. Învierea Domnului nu este doar un eveniment din trecut, ci o realitate prezentă, vie, care ni se dăruiește în fiecare an, din nou și din nou. Este darul cel mai mare pe care Dumnezeu ni l-a oferit nouă, oamenilor aducându-ne speranța că moartea nu este finalul. Că dincolo de durere, de suferință, de pierderi, există o lumină care nu se stinge niciodată, cea a Învierii.
Bucuria care se dăruiește
S-ar putea spune că în aceste zile, avem voie să fim din nou copii. Să ne bucurăm simplu, curat, fără explicații și fără rețineri. Să împărțim cu ceilalți ceea ce am primit adică bucurie, lumină, pace. Nu întâmplător, chiar și rânduielile bisericești, în ceea ce privește postul, se schimbă. Miercuri și vineri, zile care în mod normal sunt de postire, devin zile cu dezlegare la toate mâncărurile, ca și cum Dumnezeu ne-ar spune: ”Bucurați-vă! Astăzi nu mai este loc pentru întristare.” Până la Duminica Tomii, nu se fac parastase. De ce? Pentru că și cei plecați dintre noi sunt în sărbătoare. Lumina Învierii ajunge și la ei, acolo unde sunt. Este o pauză sfântă în care nu plângem, ci sperăm. Nu ne frângem inima, ci o deschidem către Cer. Este un timp rar, dar esențial. Sunt puține săptămâni ca aceasta într-un an. Și poate tocmai de aceea, merită să o trăim cu tot ce avem. Nu ca o simplă vacanță. Nu ca un pretext pentru mese îmbelșugate sau odihnă. Ci ca o șansă de a ne reaminti cine suntem, de a conțtientiza că suntem oameni creați pentru lumină, pentru iubire, pentru bucuria aceea tăcută și curată care vine atunci când simți că Dumnezeu nu e departe, ci foarte aproape. El este în privirea unui copil, în brațul unei mame, în liniștea din biserică, în soarele care mângâie florile de primăvară, în tot ce ne înconjoară. Învierea ne cere o schimbare. Dar nu una grea, ci una naturală. Ne cere să fim mai buni, mai blânzi, mai luminoși. Pentru noi și pentru cei de lângă noi.
Cu toată inima: ”Hristos a Înviat!”
Să trăim această lumină izvorâtă din cea mai mare minune a lumii, Învierea! Minunea care schimbă nu doar istoria omenirii, ci și istoria personală a fiecăruia dintre noi. Să trăim această Săptămână Luminată ca pe o mângâiere venită din Cer, o adiere blândă care ne mângâie rănile, ne alină gândurile și ne aduce aminte cine suntem cu adevărat. În aceste zile minunate, primim daruri nevăzute: speranță, iertare, încredere. Poate că nu le vom putea păstra mereu în viața agitată de zi cu zi. Poate că se vor risipi, uneori, în vântul grijilor. Dar ele vor rămâne acolo, în adâncul nostru, ca o lumină care nu se stinge. Și le putem regăsi, iar și iar, de fiecare dată când rostim, cu toată inima: ”Hristos a Înviat!”.
