La final de an 2024, programul social din sfera sănătății publice ”Ilfov, prin ochii tăi”, lansat de Consiliul Județean Ilfov în colaborare cu Lensa și în parteneriat cu unitățile administrativ teritoriale din Ilfov, precum și cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov și Spitalul de Obstetrică Ginecologie Buftea, în vara lui 2023, are un bilanț extraordinar: peste 22.000 de ilfoveni au fost consultați, în 37 de localități din județ, peste 36.000 de perechi de ochelari cu dioptrii s-au realizat și oferit gratuit beneficiarilor, dintre care peste 14.000 de persoane au primit chiar două perechi – de apropiere și de depărtare.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 732, ediția print

Așadar, caravanele cu optometriștii Lensa au ajuns, până acum, în 37 de orașe și comune ilfovene, iar pentru debutul anului 2025 sunt programate și localitățile Balotești, Voluntari (în luna ianuarie) și Dascălu, la finalul derulării consultațiilor și în aceste localități, programul urmând a se încheia, așa cum precizam anterior – cu un real succes. Iar afirmația nu este făcută cu lipsă de modestie, ci analizând rezultatele – 22.308 persoane consultate, 36.082 perechi de ochelari prescrise, realizate gratuit și oferite beneficiarilor, 14.249 persoane care au primit câte 2 perechi de ochelari și 44 persoane care au primit 3 perechi de ochelari (apropiere, depărare și pentru calculator).

”«Ilfov, prin ochii tăi» îmi este foarte drag din mai multe motive. Prin acest proiect social am demonstrat că instituțiile statului pot face echipă bună cu mediul privat și, împreună, pot genera rezultate excepționale pentru oameni. De asemenea, faptul că am reușit ca printr-un singur proiect să bifăm atât partea de prevenție în sănătate, neglijată din păcate, cât și pe cea de soluție medicală pentru problema respectivă, în acest caz afecțiunile oculare reprezintă, în egală măsură, o reușită extraordinară. Mă bucur să pot spune că astăzi 22.308 de ilfoveni văd mai bine, grație acestui proiect. Sunt atent în permanență la nevoile ilfovenilor și toate proiectele implementate de către Consiliul Județean Ilfov sunt centrate pe aceste nevoi. Continuăm”, a spus Hubert Thuma, președintele Consiliului Județean Ilfov. Acesta preciza, de asemenea, la debutul proiectului, că este vorba despre un demers în premieră la nivel national, care a pornit de la o necesitate – costurile mari obligatoriu a fi făcute atunci când este vorba despre corectarea problemelor de vedere: cel puțin câteva sute de lei pentru o ramă și alte câteva sute de lei pentru lentile. ”Plus tariful consultației. Tocmai de aceea, vrem să le oferim în mod gratuit ilfovenilor care nu și le pot permite. Este un proiect care nu se mai desfășoară în niciun alt județ din țară și pe care îmi doresc să îl putem implementa în toate localitățile din Ilfov”, aprecia în vara anului trecut, Hubert Thuma.

Cine a putut beneficia de program?

Proiectul s-a adresat și se adresează persoanelor vârstnice și persoanelor încadrate în categorii vulnerabile, cu vârsta de peste 18 ani, care au întrunit, cumulativ, câteva condiții de eligibilitate: evident – domiciliul sau reședința pe raza județului Ilfov; pentru pensionari – o pensie de max. 2.500 lei (dovada fiind cuponul de pensie); pentru persoanele aparținând grupurilor vulnerabile, cu vârste de peste 18 ani – dizabilități dovedite cu certificatul de handicap; beneficiari de ajutor social/șomaj/pensie de urmaș cu venit cumulat de max. 2.500 lei; persoane cu venit cumulat/ membru de familie de max. 2.500 lei; familii monoparentale cu venit de max. 2.500 lei/membru de familie; familii cu mai mult de doi copii cu venit de max. 2.500 lei/ membru familie; persoane fără locuință/ adăpost.

Lensa s-a deplasat cu optometriști în fiecare dintre cele 37 de localități ilfovene (unde numărul de solicitări a fost mare – s-a staționat mai mult timp sau s-a revenit cu o caravană) și s-au efectuat până la 40 de consultații/zi, în funcție de programările făcute telefonic, în prealabil. Iar cele două unități medicale ilfovene partenere în proiect au avut obligativitatea de a asigura gratuit, în baza recomandărilor optometriștilor și cu bilet de trimitere de la medicul de familie, consultații în cabinetele de oftalmologie, în cazurile care au impus acest control suplimentar.

Mai informați și mai sănătoși!

Campania ”Ilfov, prin ochii tăi” a Consiliului Județean Ilfov și-a propus și a reușit să crească, astfel, nivelul de informare și conștientizare al populației din județ cu privire la afecțiunile oculare și importanța efectuării la timp a examenelor optometrice pentru corecția și detectarea precoce a afecțiunilor de vedere.