Sărbătoarea comunităţii şi a tradiţiilor judeţului Ilfov
Pe 21 mai, de sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, județul Ilfov își celebrează identitatea, istoria și tradițiile. Ziua Ilfovului este, așadar, un prilej de bucurie pentru locuitorii județului care, deși este cel mai mic din țară ca suprafață, are cea mai mare densitate a populației.
Ziua județului Ilfov este sărbătorită pe 21 mai, începând din anul 1998, conform Legii 99/26 mai 1998, adoptată de Parlamentul României și publicată în Monitorul Oficial nr. 198 din 28 mai 1998. Documentul prevede organizarea de manifestări culturale, educative și comemorative pentru a marca această zi.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 755, ediția print

Ziua Ilfovului reprezintă, așadar, încă un prilej de a descoperi bogăția culturală a județului – cu peste 700 de obiective de patrimoniu, de la mănăstiri și palate, la vechi tipografii, conace și studiouri de film cu renume internațional, precum cele de la Buftea sau Izvorani.
În weekend-ul care a trecut, comuna Berceni a fost aleasă de către Consiliul Județean Ilfov, prin Centrul Județean de Promovare și Conservare a Culturii Tradiționale Ilfov, drept gazdă a petrecerii dedicate județului Ilfov, iar ploaia care a căzut aproape necontenit pe 24 mai și vremea neprietenoasă de duminică nu au reușit să-i alunge pe ilfoveni de pe stadionul din localitate. Cu implicarea directă a primarului George Ene, primul edil al comunei Berceni care susține și promovează cu prioritate talentele locale și cu sprijinul acordat constant de președintele CJI, Thuma Hubert, în cadrul evenimentului au fost pregătite pentru sărbătoriți diferite ateliere meșteșugărești și artă tradițională – pentru copii (desen cu nisip colorat,
grădinărit, slime, mărgele, activități educative despre ”o zi la fermă”, poveștile Ilfovului etc), au fost expuse spre vânzare produse hand made – de la podoabe din materiale naturale la obiecte vestimentare, au fost pregătite câteva food trackuri, pentru pofticioși, și gonflabile gigantice pentru cei mici.
Pe scena amenajată special pentru eveniment au urcat trupe de copii din Ilfov, artiști îndrăgiți, ansambluri și formații de muzică populară.
”Suntem o comunitate care își iubește tradițiile, sărbătorile, istoria, cultura. Alături de colegul meu, primarul localității Berceni, George Ene, și alături de echipa Consiliului Județean Ilfov, am organizat Ziua județului Ilfov – un eveniment deosebit, care ne definește comunitatea. Aș vrea să transmit la mulți ani tuturor ilfovenilor! De Ziua Ilfovului, celebrăm
tradiția, onorăm istoria și privim cu încredere spre viitorul unei comunități unite, dinamice și ambițioase. Județul nostru este unul dintre cele mai dinamice din țară și, chiar dacă datele oficiale indică o populație de 540.000 de locuitori, numărul este mult mai mare. Așadar, și provocările sunt pe măsură. Dar, am o echipă care a înțeles că este mult de lucru
și facem treabă!”, a transmis Hubert Thuma, președintele Consiliului Județean Ilfov.
Petrecere sub umbrele
Sâmbătă, ne-am bucurat alături de micii artiști ai Școlii ”Music Art Studio” din Berceni, coordonați de Daniela Iordăchescu, de talentatul tânăr din localitate – Nae Petru Eduard, de interpreții îndrăgiți ai corului de copii ”Sunetul muzicii”, pregătiți cu mare dragoste de Cristina Manoliu Săvulescu, de buftenii de la Clubul de muzică din oraș, care se pot lăuda cu un palmares impresionant de premii, de dansatorii de la Kids Club Berceni, care au încântat publicul cu impresionante costume și coregrafii deosebite.
Finalul serii ploioase a aparținut trupei de coveruri Shaz, formată din Horia, Alin, John și Ștefan, artișții fiind cei care au închis prima zi de petrecere, la Berceni.
Printre cei prezenți în public s-au aflat Ștefan Rădulescu, vicepreședintele CJI, dar și prefectul județului Ilfov, Simona Neculae, care s-a declarat încântată de talentații copii ilfoveni, apreciind ”stoicismul” părinților acestora, rezistând ore bune în ploaie, alături de gazde, pentru a se asigura că programul pregătit cu mare atenție este dus la sfârșit cu succes.
”Județului Ilfov îi urez la mulți ani împreună cu toți locuitorii săi. Îmi doresc să devenim mai buni și mai empatici! Organizatorilor le transmit felicitări pentru modul în care s-au pregătit și pentru decizia de a nu suspenda spectacolul din cauza vremii nevaforabile”, ne-a declarat Simona Neculae.
”Județul Ilfov are o viață culturală bogată și oameni care înfrumusețează aceste locuri. Consiliul Județean va susține întotdeauna activitățile artistice care îi unesc pe ilfoveni și care pot transmite noilor generații o parte din istoria regiunii”, a adăugat, la rândul său, Ștefan Rădulescu.
A doua zi de petrecere – și mai animată!
În prima parte a petrecerii de duminică, vremea a fost mai îngăduitoare și, deși a fost rece, nu a plouat până târziu. Prin urmare, publicul a fost mult mai numeros și mai dornic de … dans. Pentru că, pe stadion, localnicii s-au prins în horă și au dansat cu poftă pe ritmurile Tarafului Târgoveților și ale lui Daniel Trifu. Actorul Nae Alexandru a făcut oficiile de prezentator și i-a introdus, pe rând, în scenă, pe copiii din corul Școlii Berceni, pe cei din corul Minisong sau pe deja cunoscuții instrumentiști ai grupului local ”Muzicuțele din Berceni”. Nu au lipsit nici dansatorii extraordinari ai ansamblului artistic ”Doina Ilfovului”, îndrumați de Daniela Mîndroc și Valentin Rogojinaru, nici cei ai trupei TH Dance Center, Antonia Suceveanu, Adelina Baicu și Anastasia Asaftei, din Berceni și nici Bianca Nicola Gheorghe, din Afumați, o voce spectaculoasă care încântă publicul de oriunde cu melodii
populare românești. La finalul serii, Alexandrina Niță, directorul Centrului Județean pentru Promovoarea și Conservarea Culturii Tradiționale Ilfov a remarcat buna organizare a celor două zile de petrecere, în ciuda condițiilor meteorologice nefavorabile, apreciind că evenimentul desfășurat în comuna Berceni și-a atins scopul – promovarea identității locale prin artă, dans, tradiții!
O comunitate solidară

Spectacolul organizat în comuna Berceni, de Ziua Ilfovului, a avut și o importantă componentă caritabilă, comunitatea cerând sprijin pentru Achim, un băiețelul de doar 2 ani din Berceni, care suferă de DIPG, una dintre cele mai agresive forme de cancer cerebral. Pentru a ajuta familia copilului cu bani, Achim având nevoie de resurse financiare deosebite pentru a lupta cu boala, au fost amplasate urne, unde oamenii generoși au putut face donații.






























