In memoriam Victor Neagu. Un OM adevărat

„De mortuis nihil nisi bene!”, grăiește un dicton latin. Adică, „despre cei morți numai de bine”. Dar, există oameni despre ale căror fapte și vieți n-ai cum să spui decât lucruri bune. Oameni exemplari, demni, competenți, care fac cinste țării lor, comunității în care trăiesc, și care, din păcate, sunt tot mai rari în această lume nebună din ziua de azi. Un astfel de om a fost prof. univ. dr. ing Victor Neagu. Din păcate, el ne-a părăsit neașteptat, în timpul somnului, în noaptea de 6 spre 7 ianuarie a acestui an…

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print, nr. 435

Cei care l-au cunoscut și i-au fost aproape în demna lui viață nu pot decât să confirme spusele mele și toți mărturisesc că prof. Victor Neagu a fost un om deosebit. El a făcut parte dintre acei oameni care își pot lua în piept destinul și-l pot călăuzi către cauze nobile. Oameni care sunt, adeseori, mai puțin cunoscuți. Dar truda lor, fizică și morală, este cea care lasă în urmă fapte admirabile, așezate la temelia vieții acestui popor atât de vitregit, uneori, de soartă. Mulți vor spune că sunt vorbe mari, exagerate poate, dar câți dintre noi îi remarcăm pe semenii noștri care clădesc fapte bune? Care clădesc o țară, clădesc generații viitoare care vor duce mai departe truda lor, nevăzută deseori, care va rodi fără tăgadă după ce ei nu vor mai fi fost printre noi. Ei sunt plămada vie a acestui popor, care ține în viață întreaga noastră națiune.

1 of 4

Viața deosebită a profesorului Victor Neagu

Victor Neagu s-a născut pe 14 noiembrie 1938, în orașul Soroca, din Basarabia, unde tatăl său era profesor. Câteva luni mai târziu, la 23 august 1939, această provincie românească a fost smulsă mișelește din trupul României Mari, prin mârșavul Pact Ribbentrop-Molotov. Astfel, familia sa, urmașă după mamă a neamului nobil al Măcăreștilor, se trezea, peste noapte, în Uniunea Sovietică. Au urmat zile grele pentru familia ­Neagu, sub cizma sovietică, astfel că, în anul 1943, după intrarea României în cel De-al Doilea Război Mondial pe 22 iunie 1941, părinții micuțului Victor se hotărăsc să se refugieze în Patria Mamă, la Craiova, după ce mai luaseră o astfel de decizie în 1941, dar se întorseseră, pentru un scurt timp, înapoi în Basarabia. Toate acestea, precum și istoria de câteva veacuri a familiei Măcărescu, copilăria și tinerețea petrecută în Cetatea Băniei, sunt povestite de Victor Neagu într-o deosebit de interesantă carte autobiografică, scrisă cu mult talent, bine documentată, o mărturie impresionantă ale acelor vremuri – „Neamul Măcăreștilor și al urmașilor, urmașilor săi”.

Am remarcat o amintire pe care acesta a redat-o pe coperta a IV-a operei sale: „L-am întrebat cândva pe tatăl meu: Ce era așa deosebit în România interbelică? Și mi-a răspuns foarte repede:

– În vremea aceea oamenii nu mințeau; vorba era vorbă, ajungea să te înțelegi și să dai mâna, asta era tot.

Mai târziu, prin 1970, mulți ingineri erau trimiși în SUA pentru diferite perfecționări, unii lucrau efectiv cu utilaje și tehnologii noi; i-am întrebat la revenirea în țară: Ce te-a impresionat cel mai mult în America? Mă așteptam să-mi răspundă despre New York, un muzeu, un utilaj sau Niagara; iar răspunsul invariabil era:

– Americanii nu știu să mintă!

Ce asemănare: a nu minți și a rosti numai adevărul. Oare aceasta este cheia de care avem nevoie pentru schimbarea lucrurilor și a le așeza în rostul lor?”, se întreba, acum puțină vreme, omul minunat care a fost Victor Neagu…

Cariera și opera

Copilăria și prima parte a tinereții „domnului profesor”, cum îi spuneau apropiații, este strâns legată de Craiova. Aici a urmat școala primară și Liceul „Frații Buzești” și tot în Bănie a absolvit Facultatea de Mecanizare a Agriculturii din cadrul Institutului Agronomic, unde între anii 1960-1962 a ocupat funcția de asistent universitar la catedra de motoare și tractoare. Mai apoi, anul 1970 îl găsește la București, ca absolvent al Institutului Politehnic, pentru ca 9 ani mai târziu să-și ia doctoratul științe tehnice. În toată această perioadă, a ocupat mai multe funcții de conducere, cum ar fi iniginer șef la SMA Măxineni Brăila, director – SMA Viziru Brăila, inginer șef la Trustul SMA Brăila, pentru ca din 1970 să ocupe mai multe funcții la Centrul de Perfecționare a Personalului din Mecanizarea Agriculturii din Ștefăneștii de Jos, Ilfov, culminând cu cea de de director, până la dispariția sa. De asemenea, începând din anul 1991, a activat și ca profesor universitar la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară. Totodată, a activat și ca director național de proiect ROM PNUD 89/002.

Prof. Neagu a fost un adept al perfecționării profesionale continue, drept pentru care, în întreaga sa carieră a urmat nenumărate cursuri în acest sens, pe care spațiul nu ne permite să le enumerăm. Mai mult, din anul 2000, el a fost Membru al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, secţia Mecanizarea Agriculturii, având în vedere bogata sa activitate științifică, materializată în 41 de lucrări de o înaltă ținută științifică, 10 invenții, inovații și raționalizări aplicate în producție și 9 lucrări de cercetare în domeniul agriculturii.

Mereu alături de semenii săi și în slujba acestora

Un astfel de om nu putea să stea deoparte de nevoile celor din jurul său. A fost întotdeauna implicat în viața cetății, mai ales după Revoluție. Astfel, Victor Neagu a avut un mandat de senator de Ilfov în legislatura 1992-1996 și două mandate de deputat, tot de Ilfov, între 1997-2000 și 2000-2004, iar din 2012 a fost consilier în cadrul Consiliului Județean Ilfov. În perioada în care a fost parlamentar, a avut o bogată activitate, ca vicepreședinte, președinte sau secretar al Comisiei pentru Agricultură, fiind inițiatorul a 9 propuneri legislative, din care 2 au fost promulgate, legi care au adus schimbări benefice în agricultura românească.

Dar cei care vorbesc despre „domnul profesor” își amintesc cel mai mult de sprijinul pe care Victor Neagu l-a acordat, fără preget, fiecăruia dintre ei. El a fost mentorul multora dintre cei cu care a colaborat și i-a ajutat, fără precupețire, să se perfecționeze, ­să-și crească nivelul de competență și i-a sfătuit și îndrumat să devină oameni cu o înaltă ținută morală, așa cum el însuși era. Ne-a întărit acest fapt chiar directorul adjunct al Centrului de Perfecționare a Personalului din Mecanizarea Agriculturii – Ștefănești, Iuliana Ruxandra Topa, cea pe care Victor Neagu o numea „fiica” sa. „M-am angajat aici la 18 ani, iar acest om a investit așa de mult în mine încât a considerat că sunt fiica dumnealui. Domnul Neagu a fost cel care, după absolvirea facultății, m-a îndemnat, m-a sprijinit și a insistat să fac doctoratul. A fost un pionier în cercetare și a făcut cu drag tot ceea ce a făcut. Centrul acesta a fost un copil al dânsului, a fost aici de la ridicarea clădirilor. Era un optimist convins și credea că agricultura României trebuie să ajungă din nou la perioada ei de glorie. Era un om căruia îi păsa de cei din jur, de oamenii loviți de soartă, avea în grija sa mai multe persoane fără adăpost. Nu știu dacă este cineva dintre cei cu care a lucrat în care să nu fi investit un sfat, un gând bun, o vorbă bună. Pentru noi, toți, este o pierdere enormă”, ne-a spus dir. adj al CPPMA-Ștefănești.