S-au încheiat examenele naționale și, din nou, Liceul Teoretic ”Ioan Petruș” din Otopeni se mândrește, pe bună dreptate, cu rezultatele obținute. Sunt și mai bune față de anul trecut și dovedesc, dacă mai era cazul, că în unitatea de învățământ care are ca deviză motto-ul ”Învățăm pentru viață, nu pentru școală!” chiar se realizează un învățământ de calitate, iar absolvenții acesteia pornesc ”zborul” prin viață bine pregătiți, cu încredere în ei, deținători siguri de competențe ale succesului și deprinderi eficiente.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 660, ediția print
Prof. Viorica Hera, directorul unității de învățământ, ne-a vorbit cu mândrie despre performanțele elevilor și dascălilor din Otopeni.
”Obținerea de rezultate bune la examenele naționale constituie o preocupare permanentă a noastră, iar profesorii care predau discipline de examen, cu rigoare științifică și metodică, au adecvat strategiile didactice la nivelul fiecărei clase. Mai mult, pregătirea elevilor noștri nu s-a desfășurat doar la orele de curs, ci și suplimentar, cu susținerea acestor profesori – dacă vorbim, de exemplu, de Evaluarea Națională la clasa a VIII-a, profesorii de Limba și Literatura Română și Matematică. Apoi, întreaga echipă managerială este preocupată permanent de calitatea educației furnizate de Liceul Teoretic ”Ioan Petruș” și am elaborat instrumente interne de lucru pe care le-am utilizat în activitatea de monitorizare, îndrumare și control a activităților care s-au desfășurat la noi. Există permanent un interes de optimizare și evaluare a procesului educativ, de realizare de strategii și proceduri pentru desfășurarea unui învățământ de calitate. Și, am constatat o bună participare a elevilor la aceste ore suplimentare. Pentru examenele naționale, împreună cu administrația publică locală, am luat toate măsurile necesare pentru organizarea și desfășurarea lor în condiții oprime. Rata de promovare pe care am înregistrat-o la Evaluarea Națională a fost de 92,20%. Din 231 de elevi înscriși la concurs (absolvenți ai celor 8 clase a VIII-a), 70 de elevi, adică mai mult de un sfert – au obținut medii generale peste 9. Am avut două medii generale de 10, obținute de elevele Stănescu Estera și Zăvoianu Irina Maria, ceea ce ne face o mare cinste, pentru că sunt puțini elevi la nivel național care reușesc astfel de rezultate. Separat, pe discipline, la Limba și Literatura Română, promovarea a fost de 90,47% și din totalul elevilor înscriși – 68 au luat note peste 9. 4 elevi au obținut nota 10. La Matematică, a fost o promovare și mai bună, în acest an. Am avut 92,64% rata de promovare și 61 de elevi au obținut note mai mari de 9. 14 elevi au obținut nota 10 la Matematică.
La examenul de Bacalaureat s-au înscris 98 de elevi din seria curentă și au fost toți prezenți. Am obținut un procent de promovare final de 86,73% – din nou, o promovare care ne bucură. Este un procent peste media națională de promovare a promoției curente, de 78,4%. Dintre absolvenții noștri, candidați la examenul de Bacalaureat, un procent de 15,29% au fost medii peste 9. Singura medie de 10 din județ a fost obținută de Popescu Andreea Iulia, eleva noastră care a absolvit clasa de matematică – informatică”, ne-a precizat prof. Viorica Hera.
Nevoie stringentă de spațiu educațional
Referindu-se la ”punctul slab” al unității de învățământ din Otopeni, directorul Liceului Teoretic ”Ioan Petruș” a vorbit despre numărul mare de elevi și spațiul educațional insuficient.
”În liceu se învață, în adevăratul sens al cuvântului, și de aici și numărul constant mare de elevi. Plus, dezvoltarea demografică permanentă. Sperăm însă să rezolvăm cât mai repede această problemă veche a spațiului. Avem deja începută extinderea unității de învățământ cu un corp nou P+2 de clădire, chiar în curtea școlii, de dimensiune aproximativ egală cu ceea ce numim acum ”corp liceu” și ne-am dori ca la începutul anului școlar 2023 – 2024 să fie finalizate lucrările. În total, în unitatea noastră de învățământ au funcționat în acest an școlar 99 de clase (cu 42 de săli de clasă, de diferite dimensiuni). Am organizat elevii pe formațiuni de studiu și ne-am descurcat. Cum spuneam, populația școlară este permanent în creștere. Avem foarte mulți elevi în învățământul primar, ei cresc și avem apoi mulți elevi la gimnaziu. La liceu avem mai puține clase, pentru că elevii care ne onorează, cum arătam anterior, cu medii foarte bune la EN, merg spre liceele din București, pentru a concura cu elevi cu rezultate similare. Pe viitor, însă, dacă se va rezolvă problema spațiului, ne propunem să mărim și numărul claselor de liceu. Spre exemplu, acum am avut 8 clase a VIII-a și avem, în continuare, din 2023-2024, doar trei clase de liceu. Mediile de admitere sunt foarte mari, numărul locurilor fiind mai mic decât numărul absolvenților care optează pentru liceu nostru. Așadar, rămân și la noi elevi cu medii mari și ne bucură acest lucru. La clasele primare și gimnaziale, prioritate au elevii care au domiciliul sau reședința în Otopeni, așa cum prevede metodologia. Avem pentru anul școlar următor 13 clase pregătitoare, dar până la toamnă, din experiența altor ani, este posibil să mai apară solicitări și să fim nevoiți să suplimentăm.
Suntem singura unitate de învățământ preuniversitar din Otopeni și ne lăudăm cu un potențial uman deosebit, cadre didactice dedicate și bine pregătite, care se străduiesc să facă un învățământ de calitate. Iar rezultatele elevilor noștri reflectă acest lucru. Dovedesc clar că nu este o întâmplare și că rezultate bune obținem constant. Desfășurăm, de asemenea, și multe alte activități, copiii noștri se află aici într-un mediu sigur, armonios, cu toată baza materială necesară. Singura problemă este aceasta a spațiului, dar care, cum spuneam, sperăm să fie rezolvată cât mai rapid. Până atunci, programul școlar va fi organizat pentru o sală de clasă în trei formațiuni de studiu. Poate-i aducem pe cei mari de la ora 07.00. Suntem încă în lucru cu mai multe scheme, însă depinde foarte mult dacă reușim să mutăm din septembrie, măcar clasele de liceu, în noua clădire care urmează să ne fie pusă la dispoziție. Imediat ce vom avea disponibil acest spațiu, vom face o reorganizare. Nu este simplu deloc, până atunci, clădirea de la aeroport va fi o soluție care va rezolva problema claselor de liceu. Când vor fi finalizate lucrările de reamenajare și recompartimentare, urmează partea birocratică a avizărilor și autorizări. Apoi, acreditarea de la ARACIP”, ne-a mai spus directorul școlii.
Activități diverse
”La nivelul fiecărei clase există o diversitate de activități educative. Acestea sunt alese de comun acord cu părinții, și învățătorii/diriginții, iar la nivel de școală suntem implicați, spre exemplu, în proiectul național ”Școala încrederii” – un nou model de școală românească de stat, centrat pe copii și tineri. Ce facem mai exact? Ore de dezvoltare personală, de consiliere și oritentare, de dirigenție – cumva într-un alt mod, astfel încât să reușim să schimbăm relaționarea cu elevii noștri – să o îmbunătățim. Și cu părinții acestora, de asemenea. Să conturăm un mediu prietenos prin principiile pe care dorim să le implementăm în cadrul acestui proiect care are așa o denumire frumoasă. Să dovedim prin ceea ce facem că suntem cu adevărat o «școală a încrederii».
Avem, apoi, activitățile sportive, în cadrul cărora copiii participă la tot felul de competiții, avem olimpiade și concursuri școlare – și acolo cu rezultate deosebite. Avem tabere educative, pe perioada vacanțelor și, am avut activități extrem de interesante în programul «Școala altfel» și, pentru prima dată în acest an școlar, «Săptămâna verde». Am avut printre invitați, spre exemplu, pe Dumitru Prunariu, primul și singurul român care a ajuns în Cosmos, care le-a vorbit elevilor despre provocările viitorului și explorarea universului”, ne-a mai povestit Viorica Hera.