Sala de sport din Lipia, inaugurată la ceas de mare sărbătoare

În Lipia, satul comunei Gruiu cu nume de pâine aburindă, coaptă în țest, gruienii au putut petrece miercuri, 28 noiembrie, clipe de neuitat, cu ocazia a două evenimente care s-au împletit cât se poate de armonios. În această zi a fost cinstit Centenarul unirii Bucovinei cu patria mamă, dar, totodată, a fost inaugurată și cea de-a doua sală de sport din comună, dintre cele trei care vor funcționa în vecinătatea școlilor așezării.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print, nr. 431

Cele două evenimente au strâns la noua sală de sport din Lipia câteva sute de trăitori aici – copii, tineri, adulți și bunici – care au venit cu bucurie în suflet să cinstească memorabilul eveniment din 28 noiembrie 2018 – unirea Bucovinei cu Regatul României, pe de o parte, dar și să participe la festivitatea de inaugurare a acestei investiții realizate de Consiliul local și Primăria Gruiu, în frunte cu primarul Ion Samoilă –„Neamțul”, așa cum este el cunoscut pe aceste meleaguri.

Pe lângă edilii comunei, primarul Ion Samoilă, viceprimarul George Ghiulea și membrii Consiliului local, evenimentul a avut și câțiva oaspeți de seamă: deputatul PNL Daniel Gheorghe, președintele Organizației PNL Ilfov, Hubert Thuma, cărora li s-au alăturat și foste glorii ale sportului românesc, cum ar fi renumitul baschetbalist Costel Cernat, profesor de sport în comuna Ciolpani, sau campioana de canotaj Andreea Boghian – Robu, cu multiple titluri europene, mondiale și medaliată cu bronz la JO din 2016, profesor de sport la școala din Lipia.

O sală la standarde competiționale

Așa cum relatam în vara acestui an, proiectul inițiat de primarul Ion Samoilă avea în vedere construirea a 3 săli de sport cu o suprafață de 1.200 mp și o înălțime de 10,30 m, cu fundații izolate, structură metalică, acoperită cu o prelată ignifugă din PVC cu o grosime de 9 mm și o podea betonată acoperită cu un un linoleum special pentru activități sportive, trasată pentru minifotbal, handbal, baschet, tenis sau volei. Sala din satul Lipia este, așadar, ce-a de-a doua finalizată, după cea din Siliștea Snagovului. Despre sala inaugurată miercurea trecută ne-a vorbit viceprimarul George Ghiulea. „Inaugurăm această sală cu ocazia Centenarului unirii Bucovinei cu Regatul României, dar și cu ocazia finalizării celei de-a doua săli din programul celor trei, de aici, de la Lipia. Este un program absolut necesar, deoarece, în sezonul rece copiii nu aveau unde să facă orele de sport. Intenționăm să omologăm aceste săli la FIFA și UEFA, astfel încât să putem organiza în viitor și anumite competiții, chiar și la nivel internațional. Mai avem de amenajat vestiarele și toaletele și de montat instalația de încălzire.

Cu acest prilej noi am organizat și un program artistic care va cuprinde patru părți, în care vor evolua Ansamblul Gruianca, coordonat de cunoscutul muzician Vicențiu Enache, Ansamblul Perinița din orașul Otopeni, îndrăgita trupă Azur și interpreta de muzică ușoară Ioana Sandu”, ne-a precizat viceprimarul comunei Gruiu.

Marea Unire, evocată în imagini și relatări istorice

Evenimentul a fost deschis de intonarea Imnului Național, un moment solemn în care aproape toți invitații au cântat împreună cu înregistrarea difuzată de organizatori. Apoi, a fost prezentat un documentar cu imagini istorice care au evocat perioada scursă de la înfăptuirea Unirii Principatelor, de la 1859, până la făurirea României Mari, sub domnia Regelui Ferdinand I Întregitorul și a Reginei Maria, care s-a constituit într-o cuprinzătoare și sugestivă istorie a monarhiei din țara noastră, din perioada menționată. Au fost punctate cu imagini ale vremurilor respective evenimentele cruciale care au marcat acest parcurs istoric, care a cuprins reformele administrative, instituționale și sociale instituite de Alexandru Ioan Cuza, sosirea principelui Carol I, cel care a pus bazele României moderne, Războiul de Independență – 1877, instaurarea Regatului României – 1881, urcarea pe tron a Regelui Ferdinand I – 1914, intrarea României în Primul Război Mondial – 1916, eroicele lupte de la Mărășești – 1917, culminând cu anul de grație 1918, când a fost înfăptuită Marea Unire de la 1 Decembrie.

18 ani de proiecte edilitare benefice

Aflat la jumătatea celui de-al al cincilea mandat, Ion Samoilă are cu ce se mândri. Așa cum ne spunea în vară, în Gruiu străzile sunt asfaltate în totalitate, cu excepția a 400 de metri liniari, iar rețelele de apă și gaze acoperă 96-97% din necesarul comunei.

Invitat să se adreseze concetățenilor săi pre­zenți la eveniment, primarul ­le-a spus: „Vă mulțumesc pentru prezență și vă rog să aveți încredere în continuare în colectivul primarului și a viceprimarului. Îmi aduc aminte că, în anul 2000, când am ajuns la conducerea primăriei împreună cu fostul viceprimar Teodor Petre, care este astăzi alături de noi, nu ne propuseserăm încă să facem atâtea lucruri mărețe, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, cu ajutorul președintelui Consiliului Județean, dl. Marian Petrache, al dlui. deputat Daniel Gheorghe, prezent aici, am realizat tot ce se vede. Vă dau o veste foarte bună: mâine (29 nov. – n.r.) s-ar putea să fim chemați la Otopeni pentru a semna contractul pentru canalizare. Mai avem de finalizat sala de la Gruiu. Acolo, încălzirea sălii se va efectua prin pardoseală, prin urmare, ultima sală va fi cea dintâi dintre sălile de sport”. Apoi, el l-a invitat pe deputatul Daniel Gheorghe, de profesie istoric, să vorbească despre însemnătatea actului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

O lecție de istorie excepțională

Acesta a trecut în revistă principalele evenimente petrecute de la intrarea României în Primul Război Mondial și până la înfăptuirea visului de veacuri al românilor, unirea tuturor teritoriilor locuite de aceștia într-un stat unic și indivizibil. Daniel Gheorghe a amintit de jertfele românilor din marea conflagrație mondială, de momentele grele prin care a trecut Regatul României în urma cuceririi de către trupele Puterilor Centrale a jumătate din teritoriul statului român, și mutarea capitalei la Iași, după căderea Bucureștiului în mâinile forțelor amintite. El a scos în evidență atitudinea Regelui Ferdinand și activitatea Reginei Maria în spitalele de pe front, precum și momentul de răscruce al anului 2017 când, în urma luptelor crâncene de la Oituz, Mărăști, Mărășești, armata română a reușit să întoarcă soarta războiului și să învingă forțele cotropitoare și a pus capăt obiectivului acestora de ocupare în totalitate a României. Istoricul a mai amintit și de pacea rușinoasă cu Germania, care nu a fost niciodată validată prin semnătura Regelui Ferdinand, apoi de unirea de la 27 martie 1918 cu Basarabia, urmată pe 28 noiembrie, același an, de alăturarea Bucovinei, evenimente care au culminat cu Marea Unire de la 1 Decembrie, scoțând în evidență numele marilor români și al Bisericii, care au contribuit la acest act ce a dus la nașterea României Mari, consfințită, ulterior, prin Tratatul de la Versailles.

„Noi trebuie să învățăm din ceea ce a însemnat pilda aceasta de eroism, de curaj și de mare patriotism pe care Părinții Fondatori ai României Mari au dat-o la 1 Decembrie 1918. (…) A fost un efort deplin și un moment de sacrificiu, iar noi trebuie să-i purtăm mereu în mintea noastră (…) și nu trebuie să uităm niciodată sacrificiile uriașe care s-au făcut pentru Unire! Unirea trebuie să fie și astăzi un deziderat pentru noi, pentru că mai avem un pământ românesc – Republica Moldova – care face parte tot din spațiul nostru istoric și care trebuie să revină la România. Vă rog să fiți buni români, să nu vă uitați niciodată strămoșii, să nu vă uitați rădăcinile, să credeți în ideea Părinților Fondatori care au luptat și care s-au jertfit pentru Unire, să cinstiți și să pomeniți memoria tuturor celor care au murit pe câmpul de luptă, pentru unire, libertate, demnitate națională și ființa noastră creștină și întotdeauna să fiți mândri că sunteți români și că faceți parte din acest popor mare!”, și-a încheiat Daniel Gheorghe lecția sa de istorie, vibrantă și excepțională.

Un spectacol pe măsura evenimentului

Această rememorare emoționantă a trecutului nostru a fost urmată de un spectacol artistic pe măsură, în care am remarcat talentul copiilor din Ansamblul Gruianca coordonat de Vicențiu Enache, cunoscut în special pentru activitatea pe care o desfășoară cu Grupul Minisong, format din 27 de copii cu vârste între 5 și 13 ani, care cântă la vioară, chitară, acordeon, orgă electronică dar și vocal. Muzicianul a preluat acest ansamblu în urmă cu 7 luni și, în această perioadă, a reușit să facă minuni cu copii care-l alcătuiesc, din punct de vedere al calității artistice a interpretării. Lucru pe care l-au dovedit pe deplin în miniconcertul pe care ­l-au oferit participanților la eveniment și care a smuls ropote de aplauze furtunoase și urale din partea acestora.

La înălțime au fost și copii și tinerii ansamblului de dansuri populare „Perinița”, din Otopeni, care i-a încântat cu o suită de dansuri executate cu măiestrie pe spectatori.

Apoi, venerabila trupă „Azur” și solistul lor Nelu Vlad a adus în sala din Lipia cunoscutele lor melodii care au reușit ­să-i scoată la dans pe gruienii prezenți, aceștia încingând o horă pe cinste, în care s-au prins invitați de toate vârstele.

La final, această seară minunată a fost încheiată de vocea caldă a interpretei Ioana Sandu, care i-a încântat cu șlagăre nemuritoare răsplătite cu aplauze generoase.

Gruiu va avea echipe de baschet pentru copii

Renumitul baschetbalist Costel Cernat ne-a mărturisit că scopul principal pentru care a venit la inaugurarea sălii de sport din Lipia, la invitația directorului Școlii gimnaziale nr. 1 din Gruiu, prof. Mihaela Murărița, este acela de a atrage copii din comună să practice sportul care l-a făcut renumit – baschetul.

„Sunt profesor de sport în comuna Ciolpani, locuiesc în Izvorani și am auzit de cele două săli care s-au construit și m-am gândit să facem o selecție pentru minibaschet cu copiii născuți în 2006-2007 și să începem o perioadă de pregătire cu ei. Vom face astfel o inițiere în baschet, vom forma un club și vom înscrie echipa în campionatele naționale de baschet. De la această vârstă se pleacă spre performanță și este foarte bine că există condiții aici. Vom avea două echipe, de fete și băieți. Același lucru intenționez să fac și la Ciolpani, îndată ce va fi construită sala de sport, așa cum a promis primarul Călin Bogdan”, ne-a spus Costel Cernat.