Copiii din Gruiu, din nou la start de… aptitudini Zilele trecute, am avut deosebita plăcere de a sta câteva minute de vorbă cu directorul sportiv al COSR, lectorul univ. dr. Gheorghe Burlacu, de la care am aflat, în câteva cuvinte, o parte din programul de vacanță al elevilor, ce se va desfășura în cadrul Complexului Olimpic Sportiv Sydney 2000.

Am discutat 3 puncte importante în ceea ce privește proiectele estivale. Astfel, am aflat că și în această vară, elevii de la Gruiu vor beneficia de lecții gratuite de înot, prin bunăvoința dlui primar Ion Samoilă care, la începutul acestei luni a semnat contractul cu COSR, ce se va derula pe o perioadă de 2 luni (iulie și august) și va cuprinde un număr de aproximativ 250 de copii, iar programul se va numi „Înot – între necesitate și performanță’’. La sfârșitul acestui program, co­piii vor primi diplome, iar cei considerați cu aptitudini, probabil, vor continua cursurile de înot.

Din al doilea punct discutat, am aflat că la baza sportivă a complexului, poți să vii și să-ți petreci câteva zile departe de traficul și vacarmul Capitalei, departe de stresul cotidian. „Este o bază ultramodernă și polifunc­țio­nală, putând fi cazați maximum 230-240 de sportivi, capacitățile de alimentație publică fiind cam la 600 per-soane pe zi’’. 

Din punct de vedere sportiv,  ne spune dl Burlacu, „se pot pregăti aici, concomitent, mai multe discipline deodată, baza fiind dotată cu facilități pentru atletism, fot-bal rugby, jocuri sportive (handbal, baschet, volei), natație/polo, judo/lupte/box, gimnastică, scrimă, sporturi nautice, tenis de masă/câmp etc., cam tot ce mișcă în ma-terie sportivă.

Trebuie adăugat fap­tul că tot aici, în baza noastră, dat fiind facilitățile de refacere au venit și, culmea, reprezentanți ai sporturilor de iarnă, pe timp de vară, în can-tonamente de refacere…

De anul trecut, Conducerea COSR a luat inițiativa de a determina loturile naționale de juniori/tineret ale federațiilor olimpice de specialitate, practic garnitura care va reprezenta România la JO de la RIO – 2016, aceștia fiind cuprinși în așa numitele Centre Naționale Olimpice de Pregătire a Juniorilor, finanțate de către COSR, să-și pro-grameze o lună din an în care să vină și să-și facă un cantonament la noi în bază.

Prin urmare, chiar dacă vorbim despre atleți, judocani, rugbiști sau înotători, toți pot ­ veni aici și pot desfășura pregătire, atât specifică, cât și nespecifică…, iar fap-tul că tot lotul național se reunește aici, se obține și un câștig în plan psiho-sociologic și relațional afectiv, ivindu se ocazia ca toți sportivii cuprinși în acel lot, dar pregătindu-se în centre diferite (cei de la canotaj de pildă se pregătesc în 4 Centre distincte – Năvodari, Orșova, Focșani și Snagov), să se poată cunoaște mai bine, să-și stabilească legături profesionale și, de ce nu, poate chiar emoționale…

În plus, baza este în general deschisă pentru o serie întreagă de evenimente…

Săptămâna trecută de pildă, cei de la P&G (vreo 450 la număr) au avut în timpul dimineții o reuniune în Sala Polivalentă, iar după amiaza au fost mai multe competiții sportive, fotbal, volei, tenis de câmp, badminton, mountain bike, prin Pădurea Snagovului, la care subsemnatul – Gh. Burlacu (n.r.) am fost închizător de plu-ton, pentru a se evita pierderea vreunui „bazbuzuc”  prin „the forest”…