@ Se află în plin proces de refacere de la zero și pavilionul în care își au sediul birourile structurii de logistică a inspectoratului ilfovean de jandarmi
Până la sfârșitul acestui an, mai devreme decât s-a prevăzut inițial, pavilionul administrativ în care își desfășoară activitatea structura de comandă a Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Ilfov va fi complet reabilitat și modernizat, cu finanțare din fonduri europene aferente Programului Național de Redresare și Reziliență al României – Schema de Granturi pentru eficienţă energetică și reziliență în clădiri publice/Operaţiunea B.2. – Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice, IJJ Ilfov având calitatea de beneficiar al proiectului, iar Ministerul Afacerilor Interne – de lider de parteneriat.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 718, ediția print
Col. Dumitriu Dumitru, inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Ilfov și plt. Velican Valentina, purtător de cuvânt al instituției, ne-au precizat că obiectivul proiectului în cauză a avut în vedere optimizarea condițiilor necesare desfășurării activităților administrative ale inspectoratului, cu respectarea prevederilor pe care actele normative în vigoare le impun, acordându-se de asemenea atenție deosebită elementelor ce implică probleme de protecția mediului și siguranței și sănătății în muncă.
Valoarea totală a proiectului este de 7.615.416,90 lei cu TVA din care 6.399.510 lei reprezintă valoarea eligibilă din PNRR (fără TVA), iar 1.215.906,90 lei reprezintă valoarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile. Perioada de implementare este de 30 luni de la data semnării contractului de finanțare, respectiv perioada cuprinsă între ianuarie 2023 – iulie 2025, însă, la acest moment, mai este de realizat liftul exterior care va deservi clădirea cu patru etaje, care are sediul în București, sector 6 (UM 0596, Str. Intr. Liniei 2-4). Lucrările efectuate până acum au condus la îmbunătățirea vizibilă a condițiilor de lucru ale jandarmilor ilfoveni – clădirea a fost anvelopată, vopsită, tâmplăria exterioară a fost înlocuită, eficiența energetică înseamnă acum utilizarea inteligentă a surselor alternative de producere a energiei, respectiv pompă de căldură, panouri solare și fotovoltaice. ”Avem montate ventiloconvectoare care asigură încălzirea pe timp de iarnă și răcirea pe timpul verii, fără a mai utiliza, iarna, de exemplu, centrala de cartier care ne deservea până acum. Prin panourile fotovoltaice montate în curte, vare ne asigurăm independența energetică zilnic și se reușește și producerea în surplus de energie pentru rețeaua națională”, ne-a explicat inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Ilfov.
Și un al doilea pavilion al IJJ Ilfov a intrat în rebilitare
În paralel cu proiectul derulat prin PNRR, în iunie 2024 au debutat lucrările în cadrul proiectului “Reabilitare și modernizare sediu IJJ Ilfov, pavilion administrativ 45-286-01”, cu finanțare prin Programul Operațional Regional 2014-2020, axa prioritară 3.1. – ”Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente și a infrastructurilor publice, inclusiv în clădiri publice”. În acest caz este vorba de un al doilea pavilion din curtea IJJ Ilffov, pavilion care adăpostește structura de logistică, sala de sport, sala de mese și popota. La exterior, clădirea va fi anvelopată și va fi înlocuită tâmplăria, iar la interior, este vorba despre o recompartimentare totală, înlocuirea ușilor și, evident, vor fi implementate și aici măsuri de reducere a consumului anual specific de energie, implicit a consumului anual de energie finală, pentru încălzire, și măsuri de reducere a emisiilor de gaz în atmosferă. Principalii indicatori ai proiectului sunt reducerea cu 60% a consumului anual de energie finală în clădirea publică, respectiv 59% reducerea consumului de energie primară. Perioada de implementare a acestui proiect este de 36 de luni, dar și în acest caz, conducerea inspectoratului mizează pe o finalizare mai devreme a lucrărilor.