Introducerea cu titlu obligatoriu a plății defalcate la TVA de la 1 ianuarie 2018 va avea un impact deosebit de grav asupra mediului de afaceri și va provoca blocaje majore în activitatea tuturor părților implicate, consideră reprezentanții Consiliului Investitorilor Străini (FIC).
„Împovărarea administrativă și birocratică a contribuabililor onești cu măsuri ca plată defalcată a TVA nu este, pe termen lung, o bună strategie de combatere a evaziunii fiscale. FIC consideră că introducerea cu titlu obligatoriu a plății defalcate la TVA de la 1 ianuarie 2018 va avea un impact deosebit de grav asupra mediului de afaceri, fie că vorbim de mici antreprenori sau de
mari companii. Această măsură va cauza blocaje operaționale majore în activitatea tuturor părților implicate — companii, care în faza inițială vor trebui să efectueze toate demersurile necesare implementării noului sistem, unități ale trezoreriei statului, care vor fi asaltate de un număr foarte mare de cereri privind conturile de TVA, precum și ANAF care va trebui să aprobe un număr semnificativ de solicitări de transfer din contul de TVA în contul curent într-un interval de timp cât mai scurt posibil”, se menționează într-un comunicat al organizației.
Investitorii cer un proiect pilot
O măsură alternativă ar fi implementarea acestui sistem doar ca proiect pilot și numai în anumite sectoare de activitate care implică un grad ridicat de evaziune fiscală sau neconformare în ceea ce privește plata la timp a TVA la bugetul de stat, cu posibilitatea extinderii în cazul în care se dovedește eficiența sistemului. De asemenea, pentru combaterea evaziunii ar trebui dezvoltate și implementate de urgență măsuri care și-au dovedit eficiența în alte state membre UE precum Dosarul Standard de Audit pentru taxe, obligativitatea utilizării unui software certificat pentru facturare sau menținerea unei baze de date pentru monitorizarea centralizată a TVA, sunt de părere investitorii.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.367