Se caută toate sursele de finanțare în vederea dezvoltării regiunii București – Ilfov
Agenţia pentru Dezvoltare Regională Bucureşti-Ilfov (ADRBI) şi Uniunea Camerelor de Comerţ Bilaterale din România (UCCBR) au organizat, săptămâna trecută, la București, seminarul cu tema ”Dezvoltarea Regiunii Bucureşti-Ilfov şi Programul Operaţional Regional”. Evenimentul și-a propus să aducă la aceeași masă reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, mediului de afaceri şi mediului bancar, tematica discuțiilor fiind una generoasă, și anume – ”importanţa strategiilor de atragere a investiţiilor; posibilităţi de finanţare a investiţiilor; Programul Operaţional Regional” etc.
Articol apărut în nr. 382 al Jurnalului de Ilfov, ediția print
Din partea autorității locale ilfovene s-au arătat interesați doar primarii orașului Buftea, Gheorghe Pistol și comunei Chiajna, Mircea Minea, care au avut intervenții foare bine punctate, mai ales că interesul celor prezenți a fost de a afla, direct de la sursă, care sunt nevoile de dezvoltare ale localităților, punctele de interes, oportunitățile, previziunile, constrângerile legislative pe partea de investiții în dezvoltare etc.
Astfel, Liviu Râncioagă, din partea ADRBI, a prezentat Strategia gândită de Agenție, de promovare şi atragere a investiţiilor pentru dezvoltarea regiunii Bucureşti-Ilfov 2017-2020 (regiune cu cea mai mică rată a șomajului, la nivel național – de 1,6%, la nivelul lunii aprilie 2017, un capital uman cu înaltă calificare – 46% din totalul populației cu vârste între 30 și 34 de ani, o proporție superioară mediei europene de 37,9%; în timp ce, pentru celelalte zone ale țării, nivelul este de circa două ori mai redus, cu o treime din numărul total al studenţilor din România și cu o pondere a IMM-urilor, de 23% din totalul naţional). Așadar, un spaţiu prielnic afacerilor, atragerii de capital şi know-how în vederea dezvoltării durabile. Iar sectoarele țintă identificate de ADRBI, în cadrul strategiei sunt – pe partea de servicii – educaţia, resursele umane, cercetarea, dezvoltarea, inovarea – logistică (administraţie publică, informaţii şi comunicaţii, tranzacţii imobiliare, financiare, asigurări etc.), IT&C și turismul, pe partea de industrie – utilizarea parcurilor industriale şi tehnologice existente şi dezvoltarea de noi facilităţi, precum și dezvoltarea industriilor creative, iar pe partea de agricultură – potențialul culturilor bio.
Invitație la Buftea
”Am primit cu mare bucurie această invitație, și mulțumesc ADRBI pentru că m-a susținut, în primul meu mandat de primar, în implementarea celor 8 proiecte dezvoltate cu fonduri europene, unde am avut corecție zero și mulțumesc președintelui Nasty Vlădoiu pentru inițiativa de a organiza acest seminar – pentru noi, primarii. Din păcate, prezența de astăzi arată interesul autorităților locale…. Noi, sincer suntem interesați să atragem și alți investitori pentru că, deși suntem la aproape 20 km de București, lucrurile nu stau chiar așa de frumos. Pentru că dacă tragem o axă și ne întrebăm ”ce facem pentru Ilfov, ce facem pentru București?”, ne dăm seama că pentru Ilfov nu mai rămâne nimic, după ce se face pentru București. De aceea, aș vrea să organizăm noi, la Buftea, și vă adresez invitația de a participa, o întâlnire unde să fie toți cei 40 de primari din Ilfov, pentru a vă prezenta oferta locală, Bucureștiul sigur nu va fi prezent – pentru că Bucureștiul ”are buget” îndestulător, iar toate investițiile le poate face din bugetul propriu. Eu încurajez toți primarii să atragă fonduri europene, chiar dacă, într-adevăr suntem controlați și monitorizați – dar aceasta este foarte bine și este singura posibilitate de a ne dezvolta”, a declarat Gheorghe Pistol, primarul orașului Buftea.
Chiajna vrea mai puțină birocrație
”Sunt fericit dintr-un punct de vedere. Comuna Chiajna este poate printre cele mai bogate comune din România, cu 1.500 de miliarde de lei, managementul localității fiind onorat în totalitate de locuitori și în special de Consiliul Local. Fără falsă modestie, vă spun că am știut să gestionez banii corect și să aduc investitori. Pentru că 1.500 de miliarde de lei nu este ușor să-i aduci într-o localitate… Nenorocirea cea mai mare, în cazul nostru, este proprietatea, pentru că nu mai există terenuri pentru a fi puse la dispoziția investitorilor. Toate terenurile din zona noastră sunt proprietate privată. Pe noi ne interesează acum o dezvoltare pe partea educațională, iar ceea ce depinde de noi vom face. O altă problemă o reprezintă birocrația. Prea multe documente și, de multe ori mi se pare că ne punem piedici singuri”, a spus, la rândul său, Mircea Minea, primarul comunei Chiajna.