O tradiție veche, păstrată din generație în generație, arată că această comună și-a luat numele de la o veche fabrică de tunuri de cireșari, construită nu departe de linia de centură a Capitalei.
Stăm de vorbă aici cu unul dintre consilierii primăriei care, cu mare amabilitate, ne pune pe tapet toate proiectele pe care Primăria Tunari vrea să le finalizeze în ur-mătoarea perioadă. Cel mai important ar fi proiectul de apă și canal, după care urmează cel de pietruiri și asfaltări, precum și extinderea rețelelor de curent și gaz pen-tru investitorii care vor să vină în zonă. Dar nu numai pentru ei, deoarece avem în plan o zonă de locuințe pentru tinerii săraci, defavorizați, care să nu fie nevoiți să ple-ce. Vrem să rămână să locuiască aici, să găsească locuri de muncă foarte aproape de casă.
Lucram la sala de sport, dar nu prea sunt bani, așa că lucrările s-au sistat deocamdată. Avem în plan o grădiniță cu program prelungit în satul Dimieni, pe care spe-răm s-o terminăm până anul viitor.
Avem și proiecte în derulare, printre care cele de gospodărire comunală, în care intră achiziționarea unor mașini de salubritate, de pompieri, de salvare, care să fie ale primăriei.
Dorim și modernizarea și extinderea dispensarului uman din Tunari, deoarece acum medicii de acolo își desfășoară activitatea într-o clădire veche, din anul 1924, compusă din 6 camere. Deși clădirea corespunde normelor igienico-sanitare pentru o unitate sanitară, dotarea cu aparatură medicală este insuficientă sau lasă de dorit. Personalul dispensarului este încadrat după cum urmează: 2 medici de medicină generală, 1 medic pediatru, 2 medici stomatologi, 2 asistente și 1 asistentă medicală. Vrem, de asemenea, să modernizăm, să extindem și să mansardăm grădinița cu program normal.
Sperăm să fim în asentimentul tuturor, cu atât mai mult cu cât forța de muncă a comunei este împărțită diferit. Populația ocupată în agricultură a scăzut foarte mult, în timp ce ponderea populației ocupată în industrii și celelalte ramuri neagricole a crescut.
Avem deja un parc, dar vrem să începem și să terminăm cât mai curând și cel de-al doilea parc. Piața agroalimentară este o mare realizare a noastră. Vânzătorii sunt producători de-ai noștri din comună. Lactate, legume, fructe, miere sunt principalele produse aduse la piață. “Prețurile sunt asemănătoare cu cele din piețele bucureștene, nu avem adaos comercial. În plus, noi vindem marfă din curțile noastre, nu o cumpărăm din alte părți și venim cu ea aici. Acum, vara însă, nu prea sunt cumpărători, că fiecare are în grădină câte ceva”, ne spune o precupeață.