Pentru prima dată în istoria comunei,

Marea Unire, cel mai de seamă eveniment din istoria României, a fost celebrat, pentru prima dată în istoria lor și de localnicii din Petrăchioaia. Vârstnici îndurerați care și-au pierdut familiile pe câmpurile de luptă în Primul sau în al Doilea Război Mondial, tineri însetați de istoria poporului, prunci care deschid ochii în triumful libertății românești, au dat mână cu mână și s-au adunat la manifestările dedicate Zilei Naționale a României.  

La Petrăchioaia, de 1 Decembrie, drapelul României a fluturat pe toate aleile principale, în parcuri și la toate casele gospodarilor care, în ciuda vremurilor tulburi și a grelelor încercări, încă mai au în sânge sentimentul devotamentului și al dragostei de țară. Mândri de cultura, tradițiile și istoria locului, de comuna lor și de ceea ce au clădit înaintașii lor prin iubire și jertfă, au adus eroilor neamului omagii și recunoștință. Sute de localnici, în frunte cu edilul Mihai Dobre, viceprimarul Constantin Ioniță, secretarul Ninel Ioniță, consilieri locali, preoți, oameni care au scris istoria României, au luat parte la momentul depunerii coroanelor de flori de la Monumentul Eroilor, din Parcul Neamțu al comunei Petrăchioaia.

 

Onoare, cinstire și recunoștință eroilor

Festivitatea a început cu intonarea imnului național, depunerea de coroane de flori și aducerea unui omagiu în fața monumentului ridicat  anul acesta de primarul Mihai Dobre și Consiliul Local, în cinstea eroilor de la Petrăchioaia. La monumentul pe care sunt inscripționate numele tuturor localnicilor din Petrăchioaia care s-au jertfit în cele două războaie mondiale, au fost depuse două coroane de flori. Una, din partea Primăriei și una din partea Consiliului Județean Ilfov. Ceremonialul a continuat cu o slujbă religioasă oficiată de preoții Ionuț Doroșencu, de la Parohia Măineasca, Adrian Măinescu, de la Parohia Surlari, Mihăiță Cătălin Răducanu de la Parohia Petrăchioaia, Marius Georgescu, de la Parohia Stoienoaia și Dragoș Dumitrescu de la Parohia Vânători. Preoții parohi au înălțat rugi la Ceruri pentru pomenirea ostașilor comunei căzuți pe câmpul de luptă. ­Rugi pentru iertarea păcatelor celor adormiți și pentru așezarea sufletelor lor la loc de odihnă, au răsunat în toată așezarea. 

„Petrăchioaia este o comună încărcată de istorie. Suntem mândri de concetățenii noștri care au apărat independența și libertatea noastră cu prețul vieții lor. Astăzi, aducem un pios omagiu și recunoștință făuritorilor neamului, care s-au jertfit pentru noi pe câmpul de luptă. Pentru prima dată în istoria comunei, avem un monument închinat memoriei eroilor, ca să putem să-i cinstim cum se cuvine. Și tot pentru prima dată, în aceste momente de întâlnire a istoriei naționale și locale, ne alăturăm și noi, cei din comuna Petrăchioaia, românilor de pretutindeni și sărbătorim, într-un singur gând, Marea Unire de la 1918. Cu acest prilej, fac un anunț important pentru toți localnicii din comunitate. De mâine, 2 decembrie, încep lucrările la Căminul Cultural din Petrăchioaia. Clădirea se va întinde pe o suprafață de 800 de metri pătrați și va avea o capacitate de 300 de locuri. La parter va fi o sală de festivități pentru spectacole, piese de teatru, activități culturale, iar sus, la etaj, va fi deschisă o bibliotecă pentru elevi și iubitorii de lectură. Proiectul costă aproximativ un milion de euro și va fi finanțat din bugetul local. Sperăm să fie gata la finalul anului viitor. Celor prezenți la manifestările dedicate Zilei Naționale a României și celor de acasă le urez un sincer și călduros “La mulți ani!”, Sănătate, Pace și Împlinire! La mulți ani, români! La mulți ani, România!”, le-a spus primarul Mihai Dobre celor care au asistat la ceremonia de comemorare și cinstire a ostașilor căzuți pe câmpul de luptă, organizată de 1 decembrie, la Petrăchioaia. De Ziua României, secretarul Ninel Ioniță a adresat și el un cuvânt participanților la eveniment, făcând, astfel, o incursiune în istoria reîntregirii neamului. 

“Am un unchi mort pe front, la Stalingrad, în 1944, în al Doilea Război Mondial. Am venit să‑i aduc un omagiu atât lui, cât și celorlalți martiri care s-au jertfit pentru țară. Cinste primarului că ne-a strâns pe toți aici, la ­ceas de sărbătoare, dându-ne posibilitatea să ne plângem rudele moarte pe front și să le aducem glorie, în fața acestui monument istoric de o importanță aparte! Este singurul primar al comunei Petrăchioaia care ne permite să ne respectăm valorile și istoria”, ne-a spus emoționat Ion Nițu, un localnic în vârstă de 65 de ani care, deși a ajuns la vârsta pensionării, nu a lăsat în negura uitării durerea pierderii unei persoane dragi în cel de-al Doilea Război Mondial. 

 

Un tătar a gătit pentru români, de ziua lor

Cum orice sărbătoare se petrece cu mâncare, muzică și voie bună, primarul Mihai Dobre și-a primit invitații, după tradiție, cu fasole, cârnați, castraveți murați și vin fiert, servite pe fundalul cântecelor patriotice. Masa festivă a fost oferită oaspeților de către Primărie și Consiliul Local, din bugetul local și a avut loc într-un spațiu special amenajat pe terenul din spatele Școlii Gimnaziale Nr. 1, din localitate. Bucătarul comunei, Mustafa Tefică, de origine tătar, dar născut în Petrăchioaia, care a și trecut ulterior de la religia musulmană la cea ortodoxă și cele mai dibace gospodine ale Primăriei au pregătit deliciile pentru Ziua Națională. Nu mai puțin de 1.400 de porții de fasole cu cârnați și vin fiert, la discreție. Pentru cei care postesc a fost pregătită fasole de post. Mâncarea a fost împărțită mesenilor după ce a fost binecuvântată și sfințită de soborul preoțesc. 

 

Și darurile de Crăciun amintesc de istoria și cultura așezării

Și pentru că Sărbătorile de Iarnă se apropie cu pași repezi, primarul Mihai Dobre le-a pregătit localnicilor din Pe­trăchioaia numeroase sur­prize. Cei mai silitori elevi care au obținut rezul­tate excepționale la învățătură, în cursul anului, primesc burse de merit. Primăria și Consiliul Local oferă aproximativ o sută de burse școlarilor merituoși. În ultimele zile de școală dinaintea vacanței de Săr­bători, elevii și copiii de grădiniță vor primi în unitățile de învățământ, cadouri de Crăciun, care constau în pachete cu dulciuri și fructe de sezon. Pentru tineri și vârstnici, Primăria și Consiliul Local au pregătit 1.500 de felicitări și 1.500 de calendare care-i vor trece prin istoria și cultura așezării.

 

Edilul, vrednic este!

Ziua Națională a fost motiv de bilanț al activităților Primăriei Petrăchioaia și al Consiliului Local, care au dus la dezvoltarea comunei. “În instituția noastră se muncește asiduu. În cei patru ani de mandat am făcut două parcuri, cel de la Brazi și Parcul de la Neamțu, unde se află acum și Monumentul Eroilor, pe care l-am ridicat în șase luni și care a fost finalizat în primăvară. Am pietruit 30 de kilometri de străzi, iar acum suntem în curs de autorizare pentru alimentare cu apă curentă și canalizare. În toți acești ani, sătenii noștri nu au fost înzăpeziți și nici inundați. În toamnă, am plantat 230 de tei și vom continua plantațiile anul viitor. Am început amenajarea unui teren sintetic, pentru diverse activități sportive, în satul Surlari. Terenul se întinde pe o suprafață de 800 de metri pătrați și are iluminat nocturn. De asemenea, am izolat termic, renovat și modernizat Școala Generală Nr. 1, care este școală coordonatoare a tuturor celorlalte unități de învățământ din toate satele comunei. Toate, însă, le-am făcut printr-o bună colaborare cu membrii Consiliului Local, cei ai Consiliului Județean Ilfov și cu angajații Primăriei, cărora vreau să le mulțumesc pe această cale, pentru întreaga susținere. Îi mulțumesc președintelui Consiliului Județean Ilfov, Marian Petrache, pentru tot sprijinul pe care mi l-a oferit în acești patru ani! Fără suportul său nu aș fi putut duce la bun sfârșit proiectele care au făcut posibilă dezvoltarea și modernizarea comunei Petrăchioaia”, ne-a explicat primarul Mihai Dobre.