Există locuri în județul Ilfov care îți pot oferi momente de relaxare în condiții care pot concura cu multe alte asemenea spații de agrement cu faimă, locuri, însă, uneori, mai puțin cunoscute. Unul dintre acestea este și AQUA Ghermănești, situat în comuna Snagov, care așa cum se știe, este o „stațiune turistică de interes local”.
Desigur, mulți se vor întreba CINE sau CE este AQUA? Ei bine, este un loc încântător în care poți petrece clipe minunate, în compania familiei sau a prietenilor, și nu numai, zilnic între orele 10:00 și 20:00. Aflat în Ghermănești, foarte aproape de sediul Primăriei Snagov, AQUA oferă condiții perfecte pentru a petrece o zi de relaxare într-o ambianță plină de farmec, decorată cu palmieri care să sugereze peisaje din vacanțe exotice. Se poate ajunge la AQUA, din București cam în 25 de minute, fie cu mașina personală (prin A3 sau pe DN1), fie cu ajutorul celor două linii STB – 447 și 447 bis – de la Piața Presei, care circulă la un interval de 30 de minute. La AQUA ai la dispoziție nu mai puțin de 5 piscine,manager Liviu Șchiopu atât pentru adulți, cât și pentru copii, distribuite pe 3 zone.
„Cu excepția bazinului pentru copii, care are adâncimea de 70 cm, celelalte piscine au adâncimea standard de 1,5 m. Calitatea apei din bazine este strict monitorizată de o firmă de mentenanță cu care avem contract, pentru prelevarea a nu mai puțin de 3 probe în fiecare zi”, ne-a explicat managerul locației, Liviu Ionuț Șchiopu. Dar asta nu e totul! Un alt punct de atracție pentru cei care ajung la AQUA este barul, o adevărată provocare pentru papilele gustative ale vizitatorilor, indiferent de vârstă! Și asta pentru că la bar poți gusta cockteiluri exotice cu rețete inedite, cu un aspect „extravagant”, cu alcool sau fără, dar și o gamă largă de băuturi răcoritoare, unele preparate pe loc.
Mai mult, dacă bălăceala în apele limpezi precum cristalul ale celor cinci piscine vă va crește pofta de mâncare, stați fără grijă! Îți poți ostoi foamea cu preparatele tradiționale gătite „ca la mama acasă” la restaurantul din incintă. Aici te poți „înfrupta”, după pofta inimii, cu preparate din pește, carne de porc și vită, „udate” din belșug cu băuturi alese. Există și varianta „Meniul zilei”, cu un preț de 27 de lei. Toate aceste bunătățuri îți vor fi aduse direct la șezlong, fără a fi nevoie să te mai deplasezi, de către tinerii angajați (cu contracte de muncă, ne-a subliniat managerul Liviu Șchiopu) ai firmei, elevi în clasele de turism ale Liceului „Mihail Kogălniceanu”, din Snagov, care astfel au posibilitatea să pună în practică tot ceea ce au învățat la clasă. Iar dacă vrei să te „rumenești”, la soare, adică să capeți un bronz pe cinste, ai la dispoziție 150 de șezlonguri, dar și 26 de baldachine, în care te poți adăposti dacă astrul zilei te-a „mușcat” prea tare sau poți adăposti copiii mici, care pot dormi liniștiți.
Totodată, la AQUA se pot organiza și evenimente private, cum ar fi aniversări, majorate, nunți sau botezuri etc., în unul dintre cele 3 spații, special amenajat cu o piscină și o terasă acoperită și rezervat în exclusivitate pentru astfel de împrejurări, în cadrul unui program orar stabilit de comun acord.
Prețul biletelor, redus substanțial, de la jumătatea lunii august!
Dar cea mai bună veste pentru amatorii de relaxare și distracție, pe care ne-a dat-o managerul Liviu Șchiopu este aceea că, începând din 16 august, prețul unui bilet de intrare s-a redus cu 50%, în cadrul unui „Black Friday” de toamnă. „În timpul săptămânii, de luni până vineri, prețul de intrare, de persoană, este de 25, în prima zonă, 30 de lei în zona a doua și 35 de lei în zona a treia, cu șezlong sau șezlong și baldachin incluse, începând cu data de 16 august. În week-end, prețurile sunt de 40, 45 și 50 de lei, în aceleași condiții ca cele de mai sus. Copiii cu vârsta sub 6 ani beneficiază de acces gratuit. În aceste condiții, noi dorim să ținem deschis cam până la 15 septembrie, în funcție, bineînțeles, și de starea vremii”, ne-a mai spus Liviu Șchiopu.