Angajatorii din Spațiul Economic European (SEE) oferă 466 locuri de muncă prin intermediul rețelei EURES România, potrivit Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).Din datele oficiale reiese că firmele din Marea Britanie pun la dispoziție 209 posturi vacante, dintre care câte 60 pentru îngrijitor persoane/infirmier și asistent medical, 58 pentru bucătar, 30 – îngrijitor persoane și unul de șofer profesionist. Angajatorii din Germania oferă 130 locuri de muncă pentru: factor poștal (15), bucătar, barman, persoane în gastronomia de sistem, ospătar, mecanic proces în tehnologia prelucrării plasticului și a cauciucului (câte 10), șofer autocamion transport mărfuri (8), lucrător calificat în producție (industria automobilelor), electrician, sudor MIG-MAG/WIG (câte 7), hamal (6), operator stivuitor, operator CNC (laminor și strung), electrician industrial, inginer proces în tehnologia prelucrării plasticului și a cauciucului, șofer camion pe distanțe lungi (câte 5), tehnician electronist tehnologie de operare (două locuri), inginer sistem de navigație satelit Galileo, șofer camion (trafic local), mecanic echipamente sanitare, de încălzire și aer condiționat (câte un post). Mai sunt disponibile locuri de muncă în: Suedia (55), Slovacia (37), Republica Cehă (21), Irlanda (5), Polonia (4), Norvegia (2), Belgia, Spania și Slovenia (câte un post).