Oficialii MT vor respectarea termenelor asumate de constructori!
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioșteanu, a vizitat zilele trecute șantierul lucrării de modernizare a DN5 București – Adunații Copăceni, pentru a-i solicita constructorului să acționeze cu simț de răspundere și să respecte termenul asumat pentru finalizarea lucrării: maximum 30 noiembrie 2020.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 496
”Au fost multe probleme legate de proiect, oamenii din Jilava și 1 Decembrie, dar și alții care tranzitau zona, și-au exprimat deseori nemulțumirile față de derularea acestor lucrAcum se lucrează în mai multe zone ale proiectului. În apropierea Primăriei Jilava se execută relocarea rețelelor de utilități, pentru amenajarea intersecției de tip sens giratoriu. (…) Vor fi demarate și lucrările de amenajare bretele la intersecția DN5 – Drumul Național Centura București. Se lucrează la demolarea plăcii de supra-betonare la podul peste râul Argeș (placa este demolată în proporție de 70%), dar și la amenajarea taluzului pe rampa București partea dreaptă, la km 19+040 – în apropierea podului peste râul Argeș”, a explicat Scrioșteanu.
Referindu-se la proiectul ”Modernizare DN5 București – Adunații Copăceni”, oficialul a precizat că este vorba de modernizarea a 11,6 km de drum european, precum și reabilitarea a trei poduri și a trei podețe de-a lungul traseului actual al DN5, amenajarea a 2 intersecții la nivel și a altor 9 intersecții de tip giratoriu, precum și realizarea a 13 stații de autobuz în localități. ”Scopul lucrării îl reprezintă îmbunătățirea circulației rutiere și creșterea siguranței în trafic, eliminarea zonelor de conflict și reducerea timpului de călătorie de tranzit prin comunele Jilava și 1 Decembrie, prin crearea unui sistem care permite menținerea vitezei maxime legale de 50 km/oră pe o porțiune de drum de circa 7 km în Jilava și 1 Decembrie, precum și a vitezei maxime legale de 100 km/h pe o porțiune de 5 km între localități”, a mai adăugat oficialul.